

Ministerul Finanțelor va aloca 89 milioane lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru acordarea indemnizațiilor unice în sumă de 16 mii lei personalului medical, precum și altor angajați care s-au îmbolnăvit de COVID-19 &ic
14.12.21 - 17:51

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul de Hotărîre cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană priv
14.12.21 - 17:50

Conducătorii de autovehicule sînt obligați, începînd de astăzi, să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul Rom
14.12.21 - 17:46

Peste 60 de elevi ai Școlii Profesionale Polivalente din orașul Cimișlia au fost evacuați, noaptea trecută, din căminul instituției în urma declanșării unui incendiu, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de
14.12.21 - 17:45

Comisia Europeană a semnat un acord cu Banca Poloneză de Dezvoltare, în valoare de 35 de milioane de euro, pentru a sprijini statele membre ale UE în livrarea de vaccinuri împotriva COVID-19 către țările Parteneriatului Estic,
14.12.21 - 15:00

Republica Moldova a fost inclusă în lista statelor ale căror certificate de vaccinare sînt recunoscute de către Israel, urmare a demersurilor Ambasadei către autoritățile israeliene în acest sens, anunță Ambasada Republicii
14.12.21 - 14:59

Termenul de depunere a dosarelor candidaților la funcția de membru al CSP a fost extins
20 decembrie, ora 17:00, este termenul limită până când candidații la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pot depune
14.12.21 - 14:57

Procuratura Anticorupție anunță despre încheierea urmăririi penale în privința a două persoane publice din cadrul organelor de conducere ale fostei întreprinderi de stat „Air Moldova”, acuzate de abuz de putere &ic
14.12.21 - 11:04

Jurnalistul și producătorul TV Corneliu Durnescu a fost numit director adjunct al Teleradio-Moldova și responsabil de postul public de televiziune Moldova 1. Directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, a prezentat candidatura acestuia luni, 13 decem
14.12.21 - 11:00

Cîntărețul Iurie Sadovnic ar fi împlinit 70 de ani
Interpretul de muzică ușoară Iurie Sadovnic, Artist al Poporului, deținător al ”Ordinului Republicii”, laureat al Premiului Național, ar fi împlinit astăzi 70 d
14.12.21 - 10:58
În scuarul Palatului Național „Nicolae Sulac” au început amenajările pentru Tîrgul de Crăciun, organizat de Guvern. Muncitorii asamblează căsuțele din lemn în jurul havuzului. Inaugurarea Tîrgului este
13.12.21 - 18:19

Pentru acces, va rugam sa apasati pe linkul de mai jos:
Apăsați aici
13.12.21 - 17:41

Vadim Krasnoselski a fost reales în funcția de lider al regiunii transnistrene. Așa-zisa Comisie Electorală din stînga Nistrului anunță că pentru acesta au votat 113 620 de alegători cu drept de vot din regiune, ceea ce reprezintă
13.12.21 - 15:01

41 la sută din populația Chișinăului s-a vaccinat
Autoritățile din Chișinău își propun ca în trei luni să atingă cifra de 70 la sută din populație vaccinate. Șeful interimar al Direcției generale de asistență socială și
13.12.21 - 15:00

Consiliul Național Politic al Platformei DA care s-a întrunit ieri i-a acordat tot sprijinul politic lui Dinu Plîngău, actualul președinte interimar al partidului, de a candida la funcția de președinte al formațiunii, transmite IPN
13.12.21 - 11:31

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfîntul Andrei
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Ziua Sfîntului Andrei. În tradiția populară, această zi marchează începutul iernii, fii
13.12.21 - 11:28

Joi seara s-a finalizat cu succes, la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” din Chișinău, intervenția chirurgicală de înlăturare a unei tumori de nerv vestibular prin abord translabirintic, la un pacient
10.12.21 - 17:30

Complexul Hidroenergetic Nistrean a influențat calitatea apei pe cursul rîului, în special după lacurile de acumulare 1 și 2. Conținutul de substanțe în suspensie scade brusc în Nistru în aval de complexul hidroener
10.12.21 - 17:27

Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și cei ai Serviciului Vamal au susținut astăzi un briefing, în care au prezentat un set de precizări pe dosarul tentativei de scoatere di
10.12.21 - 13:53

CC a evitat să comenteze subiectul majorării salariilor judecătorilor acestei instituții
După ce o bună parte din clasa politică și societatea civilă s-a arătat revoltată de majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale, ast
10.12.21 - 13:51













Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
12.06.25 - 16:38
12.06.25 - 16:37
12.06.25 - 16:37
11.06.25 - 18:07
05.06.25 - 16:27
05.06.25 - 16:27
04.06.25 - 18:27
29.05.25 - 16:11
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.05.25 - 18:21
31.05.25 - 16:57
31.05.25 - 16:55
31.05.25 - 16:54