REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (25 februarie 2022)
La punctele de trecere a frontierei de stat cu Ucraina se înregistrează cozi kilometrice
Patru puncte de trecere a frontierei de stat sînt aglomerate la această oră, pe direcția de intrare în Moldova. La vama Criva – Mamaliga sînt peste 100 de mijloace de transport, Giurgiulești-Reni sînt circa 20 de mașini; Palanca – Maiaki-Udobnoe, rîndul are o lungime de aproximativ 8 km, Tudora – Starokazacie, rîndul are o lungime de aproximativ 2 km. Potrivit MAI, în ultimele 12 ore, la trecerea frontierei de stat au fost înregistrate 19 645 de traversări persoane, dintre care un număr de 12 694 de traversări pe direcția intrare în Moldova. Din totalul de treceri ai frontierei de stat – 14 567 au constituit traversările cetățenilor străini, cu precădere a cetățenilor Ucrainei – 9 777 de traversări.
În R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile
Legislativul a decis ieri seara instituirea stării de urgență în țară pentru o perioadă de 60 de zile, începînd cu 24 februarie 2022. Documentul prevede că, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a R. Moldova va emite dispoziții care sînt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Moldovei.
Guvernul R. Moldova a adoptat dispoziția nr. 1 din 24 februarie
La data de 24 februarie 2022, la ora 21.00, Prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, a convocat Comisia pentru situații excepționale. Membrii comisiei au adoptat o dispoziție prin care s-au adoptat, în particular, următoarele măsuri: cetățenii ucraineni vor putea intra pe teritoriul Moldovei inclusiv cu acte de identitate interne și fără obligativitatea prezentării certificatului Covid-19; minorii vor fi admiși cu certificat de naștere, buletin de identitate intern sau pașaport; automobilele vor putea intra pe teritoriul Moldovei fără carte verde; este lansată Linia verde 080001527 pentru Biroul migrație și azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar serviciul 112 va asigura redirecționarea apelurilor de urgență pe domeniul BMA către Linia verde.
Doi maeștri fotografi au fost medaliați la un concurs din Japonia
Maeștrii fotografi Iurie Foca și Anatol Poiată au fost medaliați la un concurs internațional din Japonia. Iurie Foca a menționat că acesta este unul dintre cele mai vechi și prestigioase concursuri fotografice din lume, cu o istorie de 82 de ani, organizat de Asociația Societăților de Artă Fotografică din Japonia - Asahi Photo Contest.
Sheriff Tiraspol părăsește Liga Europei
FC Sheriff Tiraspol a fost eliminată ieri seara din Liga Europei. Campioana Moldovei la fotbal, FC Sheriff Tiraspol a pierdut, cu 3-2, în fața FC Braga, Portugalia, în urma loviturilor de departajare și a fost eliminată din Liga Europei. Meciul desfășurat pe stadionul municipal din Braga a fost unul dominat de către fotbaliștii portughezi, care au păstrat scorul de 2-0 și după prelungiri.
Mai multe branduri oferă cazare gratuită refugiaților ucraineni
Mai multe branduri din R. Moldova au anunțat că vor oferi cazare gratuită și hrană pentru refugiații ucraineni, unde, începînd de ieri, a început invazia rusă. Printre acestea se numără vinăriile Purcari, Castel Mimi sau Complexul de la Costești. „Oamenii trebuie să rămînă oameni și asta e mai presus de orice. Dragi prieteni din Ucraina, care ați fost nevoiți să vă părăsiți casele, din această seară vă așteptăm cu băuturi calde, gustări și Wi-Fi gratuit. Bine ați venit în Moldova. Păcat că în așa condiții!” scriu cei de la Castel Mimi.
Sectorul bancar al R. Moldova rămîne stabil
Banca Națională a Moldovei dă asigurări că, în contextul evenimentelor din Ucraina, sectorul bancar al R. Moldova „rămîne stabil, robust și rezilient”. „Acesta dispune de lichidități suficiente care să asigure continuitatea funcționării sale în regim de lucru obișnuit. Actualul nivel de reformare și modernizare a sectorului bancar permite dezvoltarea în continuare a acestuia în opțiunile de armonizare la standardele serviciilor financiare din lume”, precizează BNM.
Zeci de persoane au protestat în fața Ambasadei ruse la Chișinău
Peste 100 de persoane au protestat ieri seara pașnic în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Oamenii au cerut încetarea atacurilor asupra Ucrainei. Manifestanții au adus cu ei pancarte cu mesaje precum „Kremlin oprește-te”, „Nu războiului” și „Să fie pace”.
CFM anunță despre lansarea înainte de termen a cursei Chișinău–Iași
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a anunţat că pasagerii cursei Chișinău-Iași pot beneficia de transfer gratuit din și spre Aeroportul Internațional Iași. „Vă informăm despre lansarea înainte de termen a cursei Chișinău –Iași – Chișinău. Astfel, începînd cu 25 februarie, în zilele de vineri, sîmbătă și duminică, trenul va circula conform graficului stabilit”, indică CFM.
COVID-19: Au fost înregistrate 1 129 de cazuri noi
În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost efectuate 7 714 teste, fiind confirmate 1 129 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, cinci sînt asociate cu contact peste hotare. Astfel, pînă astăzi, în țară s-au înregistrat 500 144 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din cazurile noi, 38 sînt în rîndul lucrătorilor medicali. În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 1 370 de persoane confirmate cu noul coronavirus, dintre care 126 în stare extrem de gravă și 21 de pacienți sînt supuși ventilării mecanice.Alți 1 279 de pacienți au fost vindecați. În total, 473 540 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.
Primăria capitalei a deschis un punct de colectare a donațiilor pentru refugiații din Ucraina
Primăria municipiului Chișinău a deschis un punct de colectare a donațiilor pentru refugiați. Astfel, la Centrul MoldExpo din capitală a fost deschis un punct de colectare a donațiilor pentru refugiații din Ucraina. Zilnic, între orele 09.00 - 16.00, voluntarii vor recepționa produse alimentare, pături și haine groase. În același timp, autoritățile publice locale fac un apel către cetățeni ca aceștia să nu doneze produse alimentare care necesită preparare sau pregătire termică.
Nicu Popescu a avut o convorbire cu ministrul pentru Vecinătatea Europeană și Americi din Marea Britanie
Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a desfășurat o convorbire telefonică cu James Cleverly, ministrul pentru Vecinătatea Europeană și Americi din Marea Britanie în cadrul căreia oficialii au discutat despre situația de securitate din regiunea noastră. În cadrul discuției, vicepremierul Nicu Popescu a menționat că Guvernul Republicii Moldova apreciază susținerea autorităților de la Londra pentru eforturile țării noastre în gestionarea fluxului de refugiați urmare a agresiunii militare asupra Ucrainei.
Primăria Căuşeni a făcut apel la localnici să ajute refugiații ucraineni
Primăria oraşului Căuşeni a făcut un apel pe pagina sa oficială, în care îndeamnă localnicii să ajute refugiaţii care vin în număr mare din Ucraina pe teritoriul ţării noastre, punctul de trecere a frontierei Palanca fiind în nemijlocită apropiere de Căuşeni. „Avînd în vedere fluxul mare de persoane refugiate din Ucraina, care necesită cazare, Primăria orașului Căușeni vine cu un apel către toţi cei care pot oferi spațiu locativ persoanelor refugiate să se adreseze la primărie”, scrie instituţia.
Peste 300 de ucraineni au cerut azil în Republica Moldova
315 solicitări de azil din partea ucrainenilor au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unui briefing de ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco. Potrivit sursei citate, către ora 8.00 pe teritoriul țării au intrat 15817 cetățeni ucraineni, peste 3000 dintre aceștia au plecat spre România. Cele mai solicitate vămi sînt Palanca, Tudora, Otaci și Criva. La unele puncte de trecere sînt cozi de peste 20 de kilometri.