O CONTABILA DE LA ARMATA NATIONALA, RETINUTA INTR-UN DOSAR DE CORUPTIE

Contabila-șefă a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale din Chișinău a fost reținută sub bănuiala că a colectat taxe ilegale de la unii agenți economici pentru a le oferi protecție și a nu le crea impedimente în activitate. Reținerea a survenit după ce ofițerii CNA și procurorii anticorupție au făcut mai multe percheziții într-un dosar de corupție, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție, potrivit denunțătorului, pe parcursul mai multor luni, contabila ar fi perceput sume cuprinse între 2000 și 3000 de lei de la agenții economici care aveau contracte de locațiune cu Centrul de pregătire a specialiștilor Armatei Națională. Aceștia închiriau, în bază de contract, încăperi și parcări, iar pentru a-și continua activitatea și a li se prelungi chiria ar fi fost somați să achite plăți suplimentare.

Dacă va fi găsită vinovată, suspecta riscă pînă la șapte ani de detenție sau amendă penală.

Într-o reacție, Ministerul Apărării condamnă orice formă de corupție şi precizează va lua măsuri față de orice abatere comisă de angajații civili, dar şi de militari, conform legislației. În comunicatul ministerului se mai spune că, în urma mai multor verificări inițiate la solicitarea conducerii instituției, la Centrul de Pregătire a Specialiștilor pentru Armata Națională au fost depistate unele nereguli. Inspectoratul Militar a anunțat despre aceste încălcări organele abilitate, care au întreprins măsurile de rigoare. Ministerul colaborează cu organele de anchetă și va oferi sprijinul necesar pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Sursa: IPN

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:07
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31