Ploile abundente au provocat pagube în unele zone din centrul și sudul țării, în special în Comrat. Președintele țării, Igor Dodon, a discutat cu reprezentații Guvernului, dar și cu bașcanul Găgăuziei Irina Vlah despre ac
• Social
29.09.20 - 17:44
Fiecărui element din natură (apă, aer, foc, pămînt) îi sînt atribuite cîte trei zodii. Astfel, zodiile de pămînt sînt Taurul, Fecioara și Capricornul, pe care le leagă determinarea ce se manifestă în
• Social
29.09.20 - 17:43
Deputații PSRM vor dona cîte 5 000 lei din salariu pentru restabilirea Filarmonicii Naționale. Anunțul a fost făcut de liderul celei mai mari fracțiuni parlamentare, Corneliu Furculiță.
“Noi, cei 37 de deputați ai fracțiunii PSRM
• Social
29.09.20 - 17:40
Trei membri ai unei grupări criminale specializate în furturi din automobile au fost reținuți de oamenii legii. Aceștia riscă pînă la 10 ani de închisoare.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, cei trei bărbați, cu vî
• Social
29.09.20 - 17:27
Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger.
În cursul dialogului, șeful statului a apreciat activitatea prodigioasă a doamnei Ambasador în țar
• Social
29.09.20 - 17:24
Pentru alegerile prezidențiale au fost constituite 2143 de secții de votare
Comisia Electorală Centrală informează că pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, au fost constituite, în total, 2143 de secții
• Social
29.09.20 - 17:15
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a instituit diverse grade de alertă pentru starea de urgență în sănătate publică în unitățile teritorial-administrative.
Din cauza tendințelor negative majore atestat
• Social
29.09.20 - 12:26
În cadrul unei ceremonii oficiale la Președinție, Igor Dodon a înmînat înalte distincții de stat unor cetățeni ai Republicii Moldova, în conformitate cu decretele semnate anterior.
Persoanele care s-au învrednicit de ordine
• Social
29.09.20 - 11:31
Moldova ar putea exporta sute de tone de fructe în spaţiul CSI
Fructele din Moldova au captat și în acest sezon interesul piețelor din spațiul Comunităţii Statelor Independente (CSI), unde ar putea fi exportate sute de tone de fruct
• Social
29.09.20 - 17:35
Recenta apreciere a monedei euro este îngrijorătoare şi va justifica o reacţie din partea Băncii Centrale Europene, dacă va duce inflaţia departe de obiectivul ţintă al BCE, a afirmat Ignazio Visco, membru al Consiliului guvernatorilor
• Social
29.09.20 - 00:43
Procurorii turci au pregătit noi acuzaţii împotriva a şase oficialităţi saudite în legătură cu asasinarea în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la Istanbul, au anunţat canalul de televiziune NTV şi alte media turce
• Social
29.09.20 - 00:40
Un masacru produs Duminică într-un bar din Mexic a provocat moartea a 11 oameni, au anunţat autorităţile, în condiţiile în care rata criminalităţii din ţară se află la un nivel record, în pofida angajamentului Guvern
• Social
29.09.20 - 00:38
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică constată că situația epidemiologică este nefavorabilă, fiind determinată în principal de tendințele negative majore atestate în anumite unități administrativ-teritoriale a
• Social
28.09.20 - 22:23
Preşedintele ţării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Feyruz Isayev, directorul Companiei „Lukoil-Moldova”.
Părţile au discutat despre mecanismul de distribuție a ajutoarelor umanitare producătorilor noștri agricol
• Social
28.09.20 - 22:22
Studenții anilor III-IV licență și cei care fac masteratul vor fi implicați în calitate de educatori, învățători și profesori în instituțiile de învățămînt general din țară, în anul de studii 2020-20
• Social
28.09.20 - 18:04
Zodiile sînt întotdeauna analizate și studiate în funcție una de cealaltă. Așezate la distanță egală pe cercul zodiacului, ele formează legături misterioase, iar cele mai puternice dintre ele sînt legăturile în
• Social
28.09.20 - 17:49
Un caz ieșit din comun s-a produs într-o localitatea din raionul Leova. Un adolescent în stare de ebrietate ar fi violat un bărbat.
Potrivit poliției locale, infracțiunea ar fi avut loc în noaptea de 24 spre 25 septembrie, &icir
• Social
28.09.20 - 17:43
Au intrat în vigoare noile condiții de intrare în Ucraina pentru moldoveni
Începînd de astăzi, au intrat în vigoare noile condiții de intrare în Ucraina și tranzitare a teritoriului acestei țări pentru cetă
• Social
28.09.20 - 15:27
Autoritățile Republicii Moldova nu examinează posibilitatea de a stopa activitatea agenților economici și a instituțiilor din sistemul educațional, odată cu escaladarea numărului de infectări cu COVID-19.
Președintele Igor Dodon a declarat
• Social
28.09.20 - 11:27
Au fost înaintate primele versiuni cu privire la izbucnirea incendiului de la Filarmonică
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ a stabilit primele versiuni de izbucnire a incendiului în edificiul Filarmonicii Națion
• Social
28.09.20 - 11:20
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
01.11.25 - 21:09
01.11.25 - 21:08
30.10.25 - 15:15
22.10.25 - 17:55
16.10.25 - 18:12
15.10.25 - 18:09
15.10.25 - 18:08
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.10.25 - 14:38
31.10.25 - 00:23
30.10.25 - 13:08
30.10.25 - 00:02
