SALVATORII ATENTIONEAZA DESPRE RISCUL PRABUSIRII SUB GHEATA

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atenționează oamenii despre riscul prăbușirii sub gheața subțire a bazinelor acvatice. Avertizarea salvatorilor vine în contextul răcirii temperaturii aerului și formării podului de gheață pe suprafața lacurilor, rîurilor și iazurilor din țară, informează IPN, cu referire la IGSU.

Oamenii sînt îndemnați să evite pescuitul la copcă sau mersul pe bazinele acvatice, întrucît grosimea acesteia nu depășește 8 - 10 cm. Pentru ca aflarea pe gheața lacurilor să nu prezinte pericol, temperatura aerului trebuie să înregistreze valori negative mai multe zile consecutiv. Oscilarea temperaturii duce la formarea podului de gheață, însă acesta nu este rigid și reprezintă pericol pentru oamenii care aleg să meargă, să patineze sau să pescuiască.

Persoanele care au în grijă copii sînt rugați să-i monitorizeze strict și să nu le permită jocul în preajma bazinelor acvatice. În caz de situații de risc, oamenii pot solicita ajutor, apelînd Serviciul 112.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis avertizare Cod galben de răcire bruscă a vremii, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 16-19 ianuarie. Valorile termice ale aerului vor coborî pînă la -15 grade Celsius.

Sursa: IPN