UN CAZ DE DUBLU OMOR S-A PRODUS IN RAIONUL SINGEREI

Două persoane din raionul Sîngerei au fost omorîte luni, 6 mai, în urma unui presupus caz de violenţă în familie.

Potrivit Inspectoratului General de Poliţie (IGP), luni, 6 mai, la ora 9.35, poliția din Sîngerei a fost sesizată de un locuitor al orașului, care a comunicat că fratele mai mic își ameninţă părinţii cu răfuială fizică.

„Veniți la fața locului, polițiștii au depistat în casă cadavrele a doi soți, de 78 și 79 de ani, cu semne de moarte violentă, cu tăieturi pe mîini, picioare și lovituri la cap. Suspectul principal s-a dovedit a fi chiar fiul lor, în vîrstă de 48 de ani, care locuia împreună cu victimele. După ce a săvîrșit infracțiunea, acesta a plecat într-o direcție necunoscută”, afirmă IGP. Polițiștii au întreprins acțiuni pentru ca bănuitul să fie depistat și reținut.

Ulterior, bărbatul a fost găsit în parcul central din orașul Sîngerei, cu un cuțit în mînă și foarte agresiv. Pentru a-l reține, au fost implicați mai mulți polițiști, cu aplicarea mijloacelor speciale, folosind spray-ul lacrimogen.

Suspectul a fost mobilizat și reținut. Asupra acestuia oamenii legii au depistat cuțitul cu care și-ar fi omorît părinții, precum și mijloace bănești (15700 de euro, 690 de dolari și circa 2200 de lei). Acesta a declarat că a lucrat peste hotarele țării și că banii îi aparțin.

Bărbatul este reținut pentru 72 de ore și își recunoaște vina. Totodată, "este foarte agresiv și se încurcă în declarații cînd este întrebat despre motivul crimei", indică IGP. În acest caz a fost inițiată o cauză penala pentru omor. Suspectul riscă ani grei de pușcărie.