STIRILE CM DE FOTBAL

Ce cadou i-a făcut selecționerul Rusiei unui ziarist după calificarea în fața Spaniei

Rusia a produs marea surpriză a Campionatului Mondial 2018, eliminînd Spania la penalty-uri Spania, în optimi.

După performanța de a expedia Spania acasă, ziariștii ruși probabil c-au continuat să-și taie mîinile cu care au scris atîtea critici și au desființat naționala lui Cercesov înaintea Mondialului. Printre puținii care au avut încredere în Sbornaia s-a numărat și un peruan. Pe care selecționerul rus a ținut să-l recompenseze pentru modul cum a reflectat pregătirile dinaintea turneului și, mai ales, pentru susținerea pe perioada competiției.

În timpul conferinței de presă, Cercesov, care-l rugase pe jurnalistul sud-american să vină și duminică, pe Lujniki, i-a mulțumit personal și i-a făcut cadou un tricou roșu al naționalei cu nr. 1 pe spate, personalizat cu numele său, Lorenzo de Chosica, și avînd autografele eroilor din "optimea" cu Spania. "Am o relație foarte bună cu Stanislas. M-a sunat sîmbătă și m-a rugat să nu lipsesc. «Lorenzo, vino la meci, avem nevoie de sprijinul tău»! I-am promis că voi fi prezent. Mă consideră talismanul lui", explică reporterul lui El Comercio.

 

Harry Kane aruncă săgeata spre titlul de golgeter

Columbia și Anglia joacă marți de la ora 21:00, în optimile Campionatului Mondial.

Harry Kane înscrie și cîștigă. Așa e obișnuit. Căpitanul și golgeterul Angliei nu ratează nici măcar la un concurs de darts. Le-a dovedit jurnaliștilor britanici ce adversar redutabil este în timpul unui Campionat Mondial.

Duminică, la întîlnirea cu presa în cantonamentul de la Repino, atacantul în vîrstă de 24 de ani l-a învins pe reporterul de la Daily Mirror, Andy Dunn, la ultima aruncare. Ziaristul reușise 30 din trei încercări, iar jucătorul lui Tottenham avea 21 după primele două. Mai avea nevoie de 10 la a treia săgeată. Și a reușit 12. "A lovit aerul cu pumnul de fericire", a scris Dunn în Mirror. "Cu siguranță, îi place să învingă. La orice".

Kane a marcat în fiecare meci disputat la turneul din Rusia. Două reușite la 2-1 cu Tunisia și hat-trick la 6-1 cu Panama. Menajat contra echipei B a Belgiei, căpitanul speră să-și continue șirul golurilor împotriva columbienilor. Ar urma un "sfert" mai liniștit, cel puțin pe hîrtie: cu Suedia sau Elveția.

În lotul Angliei, nu mai există bisericuțele formate pe cluburi. Și jucătorii uită rivalitatea din Premier League, cum era odată. "Ce se întîmplă la propriile echipe nu mai afectează naționala. Sîntem o familie acum. Mereu împreună", dezvăluie Jesse Lingard, mijlocașul lui Man. United. "De aceea, există o legătură puternică între noi și totul merge bine pe teren. Sîntem parte a noii revoluții".

Vorbind despre viitorii adversari, Jesse Lingard l-a evidențiat pe Falcao, căpitanul columbienilor. "E un mare finalizator. O armă mortală și în interior, și în afara careului", a declarat mijlocașul lui Manchester. "Dar avem jucători care să se ocupe de el. Realizăm cît de valoroși sînt rivalii, însă și noi le vom pune cel puțin la fel de multe probleme".

 

Unde se va transfera starul în devenire al "naționalei" Rusiei

30 de milioane de euro. E suma pe care Chelsea vrea să o plătească pentru a-l avea, din sezonul viitor, pe Aleksandr Golovin. Tînărul talent din curtea ȚSKA-ului moscovit, 22 ani împliniți acum o lună, a impresionat plăcut la acest Mondial și e dorit cu insistență de clubul londonez.

Iar discuțiile dintre cele două echipe au fost confirmate chiar de mama lui Aleksandr, Svetlana. Ea a vorbit pentru Komsomolskaia Pravda, ediția de Kemerovo, regiunea siberiană în care s-a născut mijlocașul.

"Da, e adevărat, sînt discuții între aceste două cluburi. Însă el e concentrat acum pe Campionatul Mondial și va vorbi despre asta abia după finalul competiției", a spus mama fotbalistului.

Care s-a declarat încîntată de sprijinul pentru fiul ei. "Întregul Kuzbass, întregul Kaltan - orașul în care s-a născut - e alături de Sașa. Chiar și oamenii care nu erau interesați deloc de fotbal", a conchis Svetlana Golovina.

Sursa: gsp.ro