SEFUL STATULUI A FELICITAT CUPLUL NICOLAITA

“În cadrul vizitei la Cahul, am felicitat cuplul longeviv, Nicolaiță Alexandr și Raisa care au împlinit recent 60 ani de căsătorie. Pe parcursul a șase decenii, familia a crescut 2 copii care împreună cu cei 3 nepoți, le oferă sprijinul necesar. Le-am urat sănătate, mulți ani și multe bucurii.

Ulterior am vizitat familia Bîstrov, tot din municipiul Cahul care educă 7 copii cu vîrste cuprinse între 3 și 15 ani, inclusiv doi gemeni de 8 ani. Le-am dăruit cărți și jucării, precum și produse alimentare și de igienă.

În continuarea vizitei, am mers la familia Gîrneț Serghei și Elena din satul Roșu care cu greu fac față problemelor cotidiene. Doamna Elena nu este angajată în cîmpul muncii deoarece în urmă cu 3 luni a devenit mamă pentru a 5 oară.

Familia mai crește 4 copii: trei frecventează școala, iar unul - grădinița de copii. Doar tatăl este cel care aduce un venit financiar fiind angajat la o fabrică de panificație din Cahul, însă salariul nu acoperă cheltuielile familiei care mai are de returnat și un credit bancar utilizat pentru procurarea locuinței.

Din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, le-am oferit ajutor financiar, mîncare pentru bebeluși, un frigider și alte lucruri de strictă necesitate”, a menționat șeful statului într-o postare pe Facebook.