Juche. Juche a devenit religia oficială în Coreea de Nord şi a ajuns să fie singura ideologie acceptată de Guvernul Nord-coreean, care a exclus toate celelalte credinţe. Juche se traduce pe „încrederea în propriile forţe” şi prezintă o ideologie care se învîrte în jurul susţinerii în încrederea în sine a fiecărui Nord-coreean. Această credinţă naţionalistă este considerată şi religie de către cei din afara ţării, deşi dacă Nord-coreenii sînt întrebaţi de religia lor, ei nu vor admite niciodată că juche reprezintă cu adevărat o religie pentru ei.

Sikhismul. Sikhismul a luat naştere în secolul 15 era noastră, în zona Punjab din India. O religie asiatică, aceasta strînge zeci de milioane de credincioşi care respectă calităţile soldatului sfînt Sant Sipahi. Credincioşii trebuie să însufleţească şi să dobîndească fiecare calitate a acestui sfînt: să îşi controleze viciile şi dorinţele şi să se poată lăsa în voia virtuţilor prezentate în cartea sfîntă Sikh – Guru Granth Sahib. Această religie are o sumedenie de ritualuri speciale şi de legende care se învîrt în jurul credinţei că Dumnezeu este numai unul şi toată umanitatea este de fapt una, religiile fiind divizate de mîna omului.

În sikhism se aplică următoarele zece principii:

a) Există un singur Dumnezeu pentru toate popoarele lumii. b) Toţi sînt egali înaintea lui Dumnezeu. c) Respectă toate fiinţele şi apără-i pe cei slabi. d) Trăieşte din muncă şi afaceri cinstite. e) Aminteşte-ţi că Atotputernicul ţi-a dăruit viaţă şi sprijină-te numai pe El. f) Pomeneşte cu regularitate numele Domului. g) Trăieşte-ţi viaţa ca susţinător al familiei, dar slujeşte şi comunitatea cu altruism. h) Împarte-ţi avutul cu cei în nevoie. i) Fii vigilent şi fereşte-te de forţele interne ale răului: desfrînarea, furia, lăcomia, egoismul. j) Promovează calităţile pozitive, atît personal cît şi în comunitate: adevărul, compasiunea, înfrînarea, umilinţa şi iubirea.

Confucianismul. Confucianismul este un sistem filosofic bazat pe învăţăturile lui Confucius. La rădăcinile confucianismului se află umanismul, şi fiinţele umane sînt considerate o pînză, aceştia putînd învăţa, creşte şi perfecţiona prin auto-educare şi auto-creaţie. Aceste învăţături se învîrt în jurul tradiţiei şi legii şi, deşi în timpul dinastiei Mao a avut loc purificarea Chinei din punct de vedere religios, milioane de chinezi încă mai practică această filozofie.

Principii:

a) Cerul, neconsiderat zeu, ci principiul garant al ordinii, devine puterea supremă/ absolută, conştientă şi activă, determinatoare a actelor/comportamentelor uman-terestre. b) Deşi existenţa se bizuie pe virtutea esenţială jen (jun)/omenie, din lume nu-i nimic de salvat, de vreme ce „oamenii nu sînt în stare să fie devotaţi semenilor lor“ şi „n-au nici cum să-i poată sluji oamenii pe zei“, de vreme ce „nu poţi cunoaşte viaţa, neavînd nici cum cunoaşte moartea“. c) Preocuparea esenţială a fiecărui ens rămîne să afle un Dao, adică o Cale păstrătoare a echilibrului între voinţa Pămîntului şi voinţa Cerului. d) Sacrificiile trebuie să fie pentru Cer şi pentru Pămînt. e) Totuşi, menirea ens-ului pe Pămînt este de a se desăvîrşi întru ren/run (omenie), îndeplinindu-şi datoria numai în concordanţă cu ceea ce este adevărat şi drept etc. (va urma)