REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (7 mai 2018)

Mai multe grădinițe din capitală vor fi închise

Peste 100 de grădinițe din Capitală își vor sista temporar activitatea pe parcursul verii. Motivul principal este efectuarea lucrărilor de reparații la acoperiș, bucătării, fațade etc. Cele mai multe instituții se vor închide în luna iulie. Informațiile au fost prezentate în cadrul ședinței operative de la Primărie de șefa interimară a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Rodica Guțu. Din cele 159 de instituții de educație timpurie va fi suspendată temporar activitatea în cazul a 106 de grădinițe, începînd cu data de 2 iunie. Pe parcursul lunii iunie vor fi închise 29 de instituții, în iulie - 64 de instituții, iar în august - 13 grădinițe. Perioada în care acestea nu vor activa va fi de pînă la 40 de zile.

 

Premierul promite că R. Moldova va primi în acest an două tranșe financiare

R. Moldova va primi în acest an două tranșe din ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Declaraţia aparţine premierului Pavel Filip şi a fost făcută într-un interviu acordat unui post de televiziune. “Sînt absolut încrezător că vom primi și prima tranșă. M-au asigurat că anul acesta va fi și a doua tranșă din asistența macrofinanciară. Discuțiile au fost destul de serioase fiindcă aceștia sînt bani”, a declarat şeful guvernului. “Eu particip deja la a III-a reuniune și m-am simțit ca la o discuție între prieteni, or prietenii nu vorbesc întotdeauna numai de bine. Au fost remarcate progresele pe care le-a înregistrat R. Moldova cu referire la Agenda de Reforme. Progresele pe care le-am înregistrat și pe celelalte dimensiuni, care mai sînt încă problematice, vorbim aici despre justiție, frauda bancară, discuțiile în jurul codului electoral”, a precizat premierul.

 

Vama a raportat noi venituri

Pe parcursul săptămînii trecute veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 310,9 milioane lei, fiind perfectate per total 7 876 declarații vamale. La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămînii trecute, au fost relevate 90 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sînt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal. Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 22 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 78 227 lei. În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 89 100 traversări. Cele mai mari valori de trafic sînt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămîn a fi Leușeni și Sculeni.

 

Premierul Filip a discutat cu Administratorul Adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul USAID

Beneficiile proiectelor realizate cu sprijinul SUA și prioritățile pentru cooperarea dintre cele două state au fost discutate, luni, 7 mai, de premierul Pavel Filip și Brock Bierman, Administrator Adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul Agenţiei Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Guvernului, premierul a exprimat recunoștință pentru sprijinul financiar valoros acordat de SUA pentru implementarea diferitor proiecte în R. Moldova, precum și pentru asistența tehnică oferită prin intermediul USAID. În contextul consolidării instituțiilor democratice în țara noastră, premierul a vorbit despre reforma administrației publice. Administratorul Adjunct pentru Europa şi Eurasia a specificat că, în cadrul vizitei sale a discutat cu mai mulți antreprenori care au reușit să dezvolte afaceri de succes și a menționat importanța continuării reformelor pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și combaterea corupției. Totodată, oficialul a spus că trebuie continuate eforturile pentru dezvoltarea societății civile și asigurarea obiectivității mass-media.

 

Persoanele social vulnerabile pot aplica pentru un stagiu la ONU

Persoanele cu dizabilități, reprezentanți ai minorităților etnice, lingvistice, sexuale și religioase pot aplica începînd cu 7 mai la un stagiu oferit de Organizația Națiunilor Unite în R. Moldova. Doritorii pot aplica dosarele pînă la data de 20 mai, iar cîştigătorii se vor alătura după finalizarea stagiului echipei ONU în Moldova. Veaceslav Balan, Coordonatorul național, Oficiul Înaltului Comisar ONU în Moldova, a specificat că scopul programului este de a stimula incluziunea și acceptarea persoanelor cu mai puține șanse de afirmare pe plan profesional, precum și de a încuraja cît mai multe organizații și instituții să preia exemplul ONU, oferind oportunități similare.

 

Andrian Candu a discutat cu autoritățile raioanelor Cahul și Cantemir

Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat acțiunile prioritare de dezvoltare a țării cu primarii, consilierii locali și antreprenorii din raioanele Cahul și Cantemir. Evenimentul a avut loc luni, 7 mai, în cadrul vizitei speakerului în orașul Cahul. Șeful Legislativului a vorbit despre proiectele de infrastructură, aflate în derulare, a prezentat oportunitățile pentru mediul de afaceri, s-a referit la programele sociale, precum și a abordat chestiuni din activitatea autorităților publice locale. Candu a discutat cu autoritățile locale și oamenii de afaceri despre efectele reformelor și primele beneficii oferite de simplificarea procedurilor în desfășurarea activității antreprenoriale, eliminarea birocrației excesive, reducerea numărului instituțiilor cu funcții de control.

 

UE va finanţa un nou proiect de susţinere a businessului din UTA Gagauz-Yeri

Agenţii economici sau persoanele care doresc să iniţieze o afacere în UTA Gagauz-Yeri vor putea beneficia de granturi pentru dezvoltare, în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană. Bugetul programului constituie 500 de mii de euro. Potrivit prim-viceguvernatorului autonomiei găgăuze, Vadim Ceban, este vorba de proiectul UE “Susţinerea autorităţilor locale din UTA Gagauz-Yeri”. “Programul prevede 25 de granturi, în valoare de la 10 pînă la 25 de mii de euro fiecare. Potenţialii beneficiari sînt întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi start-up-urile care activează timp de un an sau doi, au idei interesante de afaceri şi dorinţa de a le implementa”, a spus Vadim Ceban. Conform condiţiilor proiectului, grantul european va acoperi 80% din investiţie, iar de restul banilor trebuie să dispună întreprinderea care doreşte să aplice la program.

 

Numărul crimelor din stînga Nistrului a scăzut considerabil

Numărul crimelor și infracțiunilor din raioanele de Est ale R. Moldova a scăzut considerabil în ultima săptămînă, a anunțat așa-zisul minister de interne de la Tiraspol. Astfel, potrivit sursei citate, au fost documentate 159 de crime și infracțiuni, față de circa 200 în săptămînile anterioare. În 120 de cazuri au fost identificate persoanele bănuite. Ministerul mai precizează că în perioada de referință a fost înregistrat un caz de viol, 28 de furturi (9 descoperite), 4 cazuri de comercializare a drogurilor, 2 cazuri de estorcare de mită și 3 infracțiuni economice. Colaboratorii miliției transnistrene au mai reținut 3 persoane anunțate în căutare. În aceiași perioadă au fost înregistrate 39 de accidente rutiere și 38 de șoferi au fost reținuți în stare de ebrietate.