REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (10 februarie 2020)

Policlinica Spitalului Republican îşi va schimba locaţia

Policlinica Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” va reveni în scurt timp în clădirea instituţiei medicale. Declaraţia a fost făcută luni, 10 februarie, de către şeful statului Igor Dodon. Potrivit lui Dodon, policlinica trebuie să revină în vechea locaţie pentru a facilita accesul persoanelor la tratament. “Policlinica a fost reamplasată anterior peste drum de spital, fapt ce a creat un mare disconfort pacienţilor, dar şi ambuteiaje şi accidente pe strada dintre cele două instituţii medicale. În urma multiplelor solicitări, s-a decis ca policlinica să revină în incinta spitalului pentru facilitarea accesului pacienţilor la tratament în instituţia medicală”, a conchis Dodon.

 

Garajele construite ilegal în municipiul Chișinău vor fi evacuate

Garajele construite ilegal pe teritoriul municipiului Chișinău vor fi evacuate. Primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut șefilor preturilor municipalității să inventarieze timp de o săptămînă toate garajele construite ilegal pentru a fi demontate și evacuate. Solicitarea a fost făcută în timpul unei ședințe la care au participat pretorii municipiului Chișinău. Potrivit lui Ceban, în aceste locuri ar urma să fie construite parcări.

 

Ajutorul oferit de sărbători va deveni permanent

Ajutorul oferit de sărbători de către autorităţi va deveni permanent şi va fi inclus în lege. Anunţul a fost făcut luni, 10 februarie de către şeful statului Igor Dodon, la finele şedinţei de lucru cu speakerul Zinaida Greceanîi şi premierul Ion Chicu. Președintele a precizat că acest suport oferit de autorităţi a fost apreciat de cetăţeni şi trebuie să devină obligatoriu, din acest motiv se vor găsi pîrghii pentru ca această clauză să fie inclusă în lege. Cetăţenii cu venituri mici au beneficiat de un suport de 700 de lei cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

 

Trei bărbaţi riscă pînă la 10 ani de închisoare pentru contrabandă cu haine

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunţat luni, 10 februarie, că a trimis în judecată dosarul de învinuire a membrilor unui grup criminal organizat, care în toamna anului 2018, prin contrabandă au introdus în țară mărfuri de peste 800 mii de lei. Potrivit PCCOCS, gruparea introducea ilegal din Ucraina prin regiunea transnistreană vestimentație și încălțăminte de branduri scumpe pentru bărbați, femei și copii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, membrii grupului criminal riscă pînă la 10 ani de închisoare.

 

Angajații de la „Autosalubritate” vor primi un adaos de o mie de lei la salariu

Angajații Întreprinderii Municipale Regia „Autosalubritate” vor primi un adaos de o mie de lei la salariu. Decizia aparține primarului general al municipiului Chișinău și a fost făcută publică la ședința serviciilor Primăriei Chișinău de luni, 10 februarie. Plusul salarial s-a făcut cu ocazia celebrării a 75 de ani de activitate a acestei întreprinderi. Regia „Autosalubritate” a fost fondată în baza Trustului „Sanocistca” din Chișinău la data de 5 februarie 1945, conform unui ordin al Comisariatului popular de servicii comunale al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

 

Meteorologii au anunţat Cod Galben de intensificare a vîntului

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pe parcursul zilei de luni, 10 februarie, Cod Galben de intensificări ale vîntului. Potrivit meteorologilor, astăzi, pe arii extinse, se prevăd intensificări ale vîntului sudic, în rafale de pînă la 15-20 metri pe secundă. În acest context, salvatorii recomandă să fie evitate locurile unde sînt copaci uscaţi sau fire electrice de înaltă tensiune. În pofida vîntului puternic, frigul va bate în retragere şi vremea se va încălzi. Conform datelor SHS, în următoarele zile, pe întreg teritoriul ţării, valorile termice vor ajunge pînă la minus 3 – plus 2 grade Celsius, noaptea, şi pînă la 8-10 grade, ziua.

 

Cetățenii vor plăti mai puțin pentru datoria formată după furtul miliardului

Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, a anunţat, în cadrul şedinţei de lucru cu speakerul Zinaida Greceanîi şi premierul Ion Chicu din dimineaţa zilei de astăzi, că va veni cu o iniţiativă legislativă care să scoată povara fiscală de pe umerii cetăţenilor pentru compensarea ”furtului miliardului” din sistemul bancar. Șeful statului susţine că la etapa actuală problema cea mai importantă, de care se ocupă Guvernul, este cum aceste peste 20 miliarde de lei, care sînt puşi pe umerii cetăţenilor, să fie excluse din buget, pentru ca să nu plătească oamenii prin taxe şi impozite. ” A fost identificată o formulă, în urma consultărilor cu partenerii externi, inclusiv FMI, cum să compensăm la această etapă o parte din cheltuielile pentru recuperarea miliardului nu din contul cetățenilor, dar din alte surse”, a adăugat Dodon.

 

Accesul automobilelor în parcul “La Izvor” va fi blocat

Accesul automobilelor în parcul “La Izvor” din Chișinău va fi blocat definitiv. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a cerut astăzi pretorului sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, blocarea definitivă a accesului automobilelor în parcul “La Izvor”. Potrivit lui Ceban, chiar dacă intrarea mașinilor în parc este interzisă, acest lucru nu este respectat. Vadim Brînzaniuc a promis că timp de o săptămînă va realiza acest lucru.

 

Fondatorul unei companii de construcţie din capitală a fost reţinut de CNA

Fondatorul unei companii de construcţii din capitală a fost reţinut de ofiţerii Centrului Național Anticorupție /CNA/, fiind bănuit că ar fi pretins 1500 de euro de la un bărbat pentru a-i rezolva o problemă legată de darea în exploatare a unui bloc locativ. Potrivit CNA, omul de afaceri ar fi susţinut că are influenţă asupra responsabililor din cadrul Agenţiei pentru Supraveghere tehnică şi că-i poate determina să urgenteze recepţionarea lucrărilor, efectuate la blocul din strada Mihail Sadoveanu 15/1, chiar dacă acestea încă nu erau finalizate şi au fost efectuate cu numeroase încălcări. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pînă la 6 ani de închisoare sau amendă penală.

 

Peste 1300 de șoferi au fost sancționați în week-end pentru încălcarea regulilor de circulație

Un număr de 1330 de șoferi au fost documentați în ultimele zile de către angajații Inspectoratului Naţional de Patrulare pentru încălcarea regulilor de circulație. Potrivit datelor inspectoratului nominalizat, din cei este 1330 de conducători auto stopați de poliţişti, 689 au depășit limita de viteză admisă, alți 24 au fost înlăturați de la volan deoarece se aflau în stare de ebrietate. Alţi circa 100 de şoferi au primit amenzi pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere și pentru că nu au acordat prioritate pietonilor.

 

Peste 200 de infracţiuni au fost înregistrate în ultima săptămînă în stînga Nistrului

Un număr de 208 de infracțiuni au fost înregistrate în ultima săptămînă în stînga Nistrului, în 155 de cazuri suspecții fiind identificați, a anunțat aşa-numitul minister de interne de la Tiraspol. Numărul infracțiunilor a crescut nesemnificativ faţă de săptămîna precedentă. Potrivit sursei citate, în perioada 31 ianuarie - 6 februarie s-au înregistrat 32 de furturi, cinci infracțiuni ce ţin de traficul de droguri şi trei infracţiuni de ordin economic. De asemenea, au fost reținute 11 persoane anunțate în căutare. În cursul săptămînii trecute, pe traseele din stînga Nistrului, agenții de patrulare au întocmit 1144 de procese-verbale, dintre care 18 pentru condus în stare de ebrietate.