REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (4 februarie 2021)

Parlamentul se întrunește în prima ședință din acest an

Parlamentul R. Moldova se întrunește astăzi în prima ședință din sesiunea de primăvară-vară a anului curent. Decizia a fost luată ieri de Biroul permanent al Legislativului. Conform ordinii de zi propuse, deputații urmează să examineze proiectele de lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, cu privire la cultura fizică și sport, cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere. De asemenea, plenul Parlamentului ar urma să dezbată modificarea Legii privind dezvoltarea regională în R. Moldova, a Legii cadastrului bunurilor imobile, a Legii cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri, a Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului etc.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 917 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 3302 teste, fiind confirmate 917 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 12 de import. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 161 642 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din numărul total de cazuri, 55 sînt lucrători medicali: medici-14, asistenți medicali-25, personal auxiliar-16. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 2471 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 240 în stare extrem de gravă (43 de pacienți sînt conectați la aparate de respirație asistată).

 

De Ziua Cititului Împreună, librăriile din Chișinău au lansat acțiunea ”O carte în așteptare”

De Ziua Internațională a Cititului Împreună, care a avut loc ieri, Librăriile ”Cartier” din capitală au lansat acțiunea ”O carte în așteptare”, după modelul „o cafea în așteptare”. Potrivit editorului Gheorghe Erizanu, mișcarea „o cafea în așteptare” a început la Napoli. ”Este un act de bun-simț și de caritate. Clienții pot să plătească în avans una sau mai multe cafele, fără să le consume. Persoanele care nu-și pot permite cafeaua întreabă vînzătorul dacă are „o cafea în așteptare”, a precizat directorul Editurii ”Cartier”.

 

Testele pentru determinarea glicemiei ar putea fi compensate de către stat

Pacienții ar putea beneficia de teste/lanțete pentru determinarea glicemiei, de exoproteze mamare și pungi colectoare pentru stome, compensate din fondurile de asigurări obligatorii de asistență medicală. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat de Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului. Potrivit documentului, asigurarea compensării dispozitivelor medicale din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală se va realiza în modul aprobat de Guvern. Proiectul presupune că la comercializarea dispozitivelor medicale compensate în condiții de ambulator, adaosul comercial aplicat va fi de pînă la 15% la prețul de achiziție declarat de către furnizorul de dispozitive medicale.

 

ANI a constatat un conflict de interese la Spitalul Clinic din Bălți

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare în privința Directorului Spitalului Clinic Municipal din Bălți pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. În cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate a depistat că directorul spitalului a emis și semnat mai multe acte administrative prin care a obținut beneficii materiale. În acest sens, în perioada 2018-2019, acesta a încasat în total peste 65 mii de lei, de pe urma a șapte ordine de plată în care și-a acordat periodic premii bănești, între 6000 și 12 mii 400 lei. Dacă actul va rămîne definitiv în instanța de judecată, ANI va sesiza Ministerul Sănătăți Muncii și Protecției Sociale pentru demiterea acestuia din funcție.

 

Banca Națională face apel către cetățeni să nu divulge nimănui datele cardului bancar

Banca Națională a Moldovei (BNM) atrage atenția publicului că orice informație cu privire la cardurile bancare este una privată și nu trebuie comunicată nimănui, nici chiar reprezentanților băncilor. Avertizarea vine în contextul unor mesaje false difuzate pe aplicațiile de comunicare precum Viber, WatsApp, Telegram etc. în numele băncii centrale. Banca Națională atenționează că asemenea mesaje sînt emise de impostori care încearcă să obțină de la persoane neinițiate datele referitoare la cardurile bancare. În cazul divulgării, informația poate fi folosită de escroci pentru a sustrage mijloacele bănești de pe contul de card.

 

Circa șapte mii de persoane din capitală vor beneficia de compensații la căldură

Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare a Primăriei municipiului Chișinău a transmis către SA „Termoelectrica" listele a circa șapte mii de beneficiari de compensații. Ion Burdiumov, șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, a anunțat că în urma procesului de verificare efectuat de către preturile din capitală au fost trimise către SA „Termoelectrica", și alți operatorii de servicii, listele a circa șapte mii de beneficiari de compensații. Oficialul a informat că, pînă la data de 25 a fiecărei luni vor fi comunicate listele beneficiarilor de compensații către operatorii de servicii, pentru perfectarea documentelor pentru plată.

 

Chişinăuienii pot depune dosare de finanţare în cadrul Programului Bugetul Civil

Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada 1 februarie - 28 februarie 2021, cetăţenii pot depune proiecte spre finanţare din fondul Bugetului Civil. La program pot înainta propuneri de proiecte cetăţenii care locuiesc în municipiul Chişinău, iar depunerea dosarelor poate fi efectuată atît de persoane fizice cît şi juridice, în mod individual sau în echipe. Pentru proiectele mici, persoanele interesate vor colecta din partea cetăţenilor minimum 100 de semnături, pentru proiectele mari aceştia vor colecta minimum 200 de semnături.

 

Leul moldovenesc s-a devalorizat și mai mult în raport cu dolarul, dar și-a slăbit pozițiile și față de euro

Pe parcursul unei zile, leul a cedat dolarului american aproape 6 bani, iar monedei unice europene – mai mult de 5 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 4 februarie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,3825 lei pentru un dolar (+5,86 bani) și 20,8887 lei pentru un euro (+5,07 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,3239 lei pentru un dolar şi, respectiv, 20,8380 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 4 februarie, constituie: 0,6212 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,2869 lei pentru 1 leu românesc și 0,2289 lei pentru 1 rublă rusească.

 

Avertizarea Cod Galben de ceaţă rămîne valabilă şi astăzi

Meteorologii au prelungit şi pentru astăzi, 4 februarie, Codul Galben de ceaţă. Astfel, noaptea şi dimineaţa pe arii extinse se va menţine ceaţă cu vizibilitatea de 200 m şi mai puţin. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în nordul republicii vor fi ploi slabe, iar maximele termice vor oscila între +6°C şi +12°C. Temperatura aerului va fi de minus +6°Cla Briceni, de +7°Cla Soroca, iar la Bălţi şi Orhei vor fi +8°C. +9°C vor fi la Tiraspol, +11°C grade vor fi Leova. La Comrat şi Cahul se aşteaptă +12°C grade. În Chişinău va fi +10°C.