REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (21 aprilie 2021)

Incendiu devastator la Chișinău

Incendiul devastator care s-a produs în dimineața zilei de miercuri pe strada Calea Basarabiei a fost localizat și nu se mai poate răspîndi. Totuși, pompierii se află și acum la fața locului și luptă cu flăcările. Pentru a lichida flăcările, la fața locului au fost îndreptate 15 unități de tehnică și 60 de pompieri, conform nivelului sporit de intervenție, de gradul III. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, suprafața depozitului afectat de flăcări este de 2 000 de metri pătrați. Totodată, salvatorii anunță că nu au fost raportate victime. În dimineața zilei de miercuri, în jurul orei 07:20, Serviciul de urgență 112 a fost alertat în legătură cu izbucnirea unui incendiu pe strada Calea Basarabiei 30 din Capitală, la un depozit cu vopsea.

 

Au fost aplicate amenzi în sumă de peste 7 mln de lei

Din data instituirii stării de urgenţă în R. Moldova (1 aprilie – 30 mai), per total, au fost aplicate amenzi în valoare de 7,15 milioane de lei, conform prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi. Potrivit premierului, o situaţie gravă în ceea ce ţine de menţinerea normelor sanitare în condiţii de pandemie rămîne a fi în transportul public de pasageri, piețele comerciale şi locașurile de cult. „Sîmbătă, la slujbele religioase au participat peste cinci mii de persoane, or, în 623 de biserici serviciile divine s-au desfășurat în interiorul locașurilor de cult, iar în 42 de biserici – în aer liber. Duminică, la slujbe au participat peste zece mii de persoane şi problema generală constatată de MAI este că, dacă icoanele se dezinfectează, spațiile se aerisesc, atunci împărtășania continuă cu aceeaşi lingură, fără dezinfectare”, a spus Aureliu Ciocoi.

 

Proiect de monitorizare a riscurilor de spălare a banilor

Banca Națională a Moldovei (BNM) va implementa o soluție de tehnologie informațională (IT) integrată, menită să automatizeze și să eficientizeze procesele de monitorizare a riscurilor de spălare a banilor și a transparenței acționariatului băncilor supravegheate. Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc ieri, în regim online. Soluția IT, care reprezintă o premieră pentru regiune, va fi implementată cu suportul Proiectului „Transparența Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA), finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). La rîndul său, directorul Misiunii USAID în Moldova, Scott Hocklander, a menţionat că este vorba de „o soluţie foarte importantă, de ultimă generaţie, care va spori capacitatea Băncii Naţionale din Moldova de a preveni şi a combate crimele financiare”.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 453 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 5.077 de teste, fiind confirmate 453 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care unul de import. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 246.691 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din numărul total de cazuri, 8 sînt lucrători medicali: asistenți medicali - 4, personal auxiliar - 4. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 2728 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 262 în stare extrem de gravă. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 4432 de persoane, iar 15 971 sînt sub supraveghere la domiciliu.

 

Un studiou Radio Moldova va purta numele lui Alexei Revenco

Studioul numărul unu din cadrul instituției Radio Moldova va purta numele regretatului jurnalist Alexei Revenco, Maestru în Artă, deținător al Ordinului ”Gloria Muncii”, considerat vocea de aur a postului public național. Directorul Radio Moldova, Veaceslav Gheorghișenco a afirmat că inaugurarea va avea loc miercuri, 21 aprilie. În această zi va fi difuzată o ediție specială dedicată jurnalistului Alexei Revenco, care a însuflețit microfoanele de-a lungul timpului.

 

Vicepremierul pentru reintegrare a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R. Moldova

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Olga Cebotari a avut astăzi o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R. Moldova Claus Neukirch, în cadrul căreia a fost discutată dinamica dialogului Chișinău-Tiraspol și a activității grupurilor de lucru sectoriale, în particular fiind trecut în revistă dialogul activ purtat la nivelul experților din sfera transportului auto. De asemenea, a fost evidențiată indispensabilitatea obținerii unor rezultate palpabile și în sfera drepturilor omului, restabilirii deplasării nestingherite a cetățenilor în/ dinspre localitățile din regiunea transnistreană, asigurării efective a procesului de imunizare a populației, dar și în vederea soluționării celor mai stringente și reale probleme.

 

Drumul de ocolire a oraşului Sîngerei este reabilitat în proporție de cca 20%

Conducerea Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), în cadrul unei întrevederi cu antreprenorul, a discutat reabilitarea drumului de ocolire a orașului Sîngerei și segmentului Prepelița – Sărătenii Vechi, parte a traseului național R6 Chișinău-Orhei-Bălți. Potrivit ASD, lucrările de reabilitare a drumului național se desfășoară pe o lungime de circa 30 de km și înregistrează un progres de execuție de circa 16%. Lucrările de reabilitare a celor două loturi au o valoare de circa 36 de milioane de euro, alocați Guvernului R. Moldova de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în cadrul Programului din Sectorul Drumurilor.

 

Aproape 14 mii de cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămînă

În perioada 12 – 18 aprilie curent, la Departamentul Dispecerizare al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 13966 de solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Potrivit Centrului, în structura solicitărilor deservite, predomină cele cauzate de urgențele respiratorii – 3033 de solicitări, urmate de urgențele cardiovasculare – 2938 de solicitări, inclusiv 52 de pacienți cu Sindrom coronarian acut și urgențele neurologice – 1850 de solicitări, inclusiv 217 accidente vasculare cerebrale.

 

A fost permis tranzitul înghețatei moldovenești prin UE

Comisia Europeană a publicat ieri regulamentul prin care se va permite tranzitul înghețatei, produsă în R. Moldova, pe teritoriul Uniunii Europene, pentru a ajunge la consumatorii din statele continentului african și țările Orientului Apropiat și Mijlociu. Potrivit directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici, aceasta este o decizie importantă pentru economia R. Moldova, care va permite agenților economici exportatori o reducere a cheltuielilor pentru transportul produselor lactate, cum este înghețata, către alte țări.

 

Leul moldovenesc continuă să slăbească în raport cu dolarul și euro

Pe parcursul unei zile, leul a mai cedat dolarului american mai mult de șase bani, iar monedei unice europene – aproape nouă bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 21 aprilie un curs oficial de schimb valutar egal cu 18,0024 lei pentru un dolar (+6,09 bani) și 21,6902 lei pentru un euro (+8,59 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,9415 lei pentru un dolar şi, respectiv, 21,6043 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 21 aprilie, constituie: 0,6426 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,4018 lei pentru 1 leu românesc și 0,2359 lei pentru 1 rublă rusească.