REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (15 iulie 2021)

Au fost aprobate planurile de admitere în universități cu finanțare de la stat

Guvernul în exercițiu a aprobat Planurile (comanda de stat) de admitere în învățămîntul superior cu finanţare de la bugetul de stat pentru anul de studii 2021-2022. Conform hotărîrii, comanda de stat a fost aprobată în limita alocaţiilor bugetare aprobate în acest scop pentru 8.670 locuri bugetare în total. Conform deciziei, în învățămîntul superior, la ciclul I – licență, planul de admitere prevede admiterea a 5.040 de personae. La studii superioare de master (ciclul II), se prevede admiterea a 3.081 de personae.

 

Bugetarii vor avea o minivacanţă la sfîrşitul lunii august

Cabinetul demisionar de miniştri a decis că ziua de 30 august curent se consideră zi de odihnă, iar ziua de 21 august – zi lucrătoare. „Pentru autoritățile și instituțiile publice, ziua de 30 august 2021 se consideră zi de odihnă, iar ziua de 21 august 2021 – zi lucrătoare. Ministerele și alte autorități administrative centrale vor asigura, în ziua considerată lucrătoare, activitatea eficientă a unităților subordonate”, indică decizia Guvernului. Astfel, bugetarii vor avea o minivacanţă la sfîrşitul lunii august, între 27-31 august.

 

Primăria Chișinău a instalat corturi anti-caniculă în zonele aglomerate

În locurile aglomerate din sectoarele municipiului Chișinău au fost instalate corturi anti-caniculă unde trecătorii pot bea apă și cere ajutor în caz de necessitate. Potrivit informației prezentate, în transportul public din capitală, cetățenii pot solicita de la taxatori sau șoferi apă potabilă, în timpul călătoriei sau la stația terminus. Toate unitățile de transport public sînt dotate corespunzător și au conectat sistemul de aer condiționat. În același timp, municipalitatea a anunțat că pe perioada estivală, au fost redeschise toate cișmelele de pe teritoriul capitalei.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 90 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 5 423 de teste, fiind confirmate 90 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, inclusiv șase de import. Astfel, pînă la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 257 678 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din cazurile noi, unul e în rîndul lucrătorilor medicali. În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 227 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 55 în stare extrem de gravă. Alți 83 de pacienți au fost vindecați. În total, 250 628 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

 

Filme ale regizorilor autohtoni vor fi proiectate în cadrul Serilor de CRONOGRAF

După o perioadă lungă de pauză Seri de CRONOGRAF revine pe agenda culturală a Chișinăului. În perioada 14-17 iulie, în patru locații din Chișinău, vor fi proiectate 17 filme ale regizorilor din R. Moldova, dintre care 11 sînt premiere. Seri de CRONOGRAF 2021 are loc în contextul celebrării celor 20 de ani de la inițierea, în anul 2001, a Festivalului Internațional de Film Documentar CRONOGRAF (FIFD CRONOGRAF).

 

Universitatea Agrară își modernizează laboratoarele cu susţinerea UE

Universitatea Agrară de Stat din Moldova, prin intermediului proiectului Livada Moldovei, beneficiază de o finanțare în valoare de două milioane de euro. Banii sînt investiți în renovarea și echiparea a trei laboratoare ale instituției, a unei hale de mecanizare, precum și reparația unui amfiteatru. Lucrările sînt realizate în proporție de 60%. Odată cu finalizarea procesului de modernizare, studenții vor dispune de condiții mai bune de studiu în timpul orelor practice, avînd acces la o gamă largă de analize și cercetări care vor putea fi efectuate în domeniu.

 

Guvernul a operat noi remanieri de cadre

Guvernul demisionar a decis eliberarea din funcţie, în baza cererii depuse, a secretarului general al Guvernului, Liliana Iaconi. Oficialul îşi va încheia activitatea la 22 iulie. Executivul a mai aprobat cererea de demisie a directorului general al Agenţiei de Investiţii, Rodica Verbeniuc. Pînă la numirea unui nou şef al instituţiei, interimatul funcţiei va fi exercitat de Ion Iordachi, director adjunct al Agenţiei de Investiţii. De asemenea Guvernul a decis ca Victor Haruţa, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al R. Moldova în Emiratele Arabe Unite, să fie prin cumul şi ambasador al țării noastre în Bahrain.

 

Contingentul KFOR-15 al Armatei Naţionale și-a început activitatea în Kosovo

Militarii din cel de-al cincisprezecelea contingent al Armatei Naţionale, detaşat recent în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR, au preluat atribuţiile pacificatorilor moldoveni care şi-au încheiat mandatul în Kosovo. Evenimentul de transfer de autoritate a avut loc pe teritoriul Bazei multinaţionale „Camp Vilaggio Italia” din localitatea Pech, în prezenţa conducerii Comandamentului Regional Vest (Regional Command-West). În cadrul evenimentului, locotenent-colonelul Anton Anghelcev, comandant al KFOR-14, a predat drapelul și responsabilitățile funcției locotenent-colonelului Victor Goja, care urmează să ocupe acest post în următoarele șase luni.

 

ANRE a explicat situaţia de pe piaţa carburanţilor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a explicat mai multe aspecte referitor la ultimele mesaje difuzate public privind situația pe piața carburanților. Potrivit ANRE, metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere a fost aprobată în baza prevederilor Legii pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere, la inițiativa deputatului independent Alexandru Oleinic. “Prin lege, Agenția a fost pusă în situația să execute într-un termen extrem de restrîns prevederile acesteia, care conțineau grave erori de ordin juridic, tehnic și conceptual”, indică ANRE.

 

Guvernul a alocat suma restantă de 22,5 mln lei pentru organizarea alegerilor

Guvernul a alocat Comisiei Electorale Centrale mijloacele financiare suplimentare, în sumă de 22,468 milioane lei, pentru cheltuielile suportate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Astfel, Guvernul a acoperit cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea scrutinului parlamentar. După desfășurarea alegerilor, Executivul a solicitat repetat CEC să stabilească suma exactă a mijloacelor financiare necesare suplimentar. Prin urmare, CEC a reconfirmat echivalentul de 22,468 milioane de lei necesare.

 

O acţiune de caritate pentru 150 de familii este organizată de Ambasada Franţei

Un număr de 150 de familii social-vulnerabile din întreaga ţară vor primi pachete cu produse alimentare din partea Ambasadei Franţei prin intermediul Asociaţiei "Laolaltă" . Ceremonia de transmitere a donaţiei a fost organizată în contextul Zilei naţionale a poporului francez, marcată anual în data de 14 iulie. Pentru acţiunea de caritate, reprezentanţa diplomatică a oferit 2.500 de euro, adică peste 50 de mii de lei. Potrivit organizatorilor, jumătate din pachetele cu produse alimentare vor fi donate persoanelor social vulnerabile din capitală. Este vorba de bătrîni abandonaţi, mame solitare şi familii defavorizate.