Există o categorie de produse editoriale de larg consum, pe care le-am putea eticheta drept „pop-psihologie”. Mă refer la majoritatea cărțuliilor motivaționale și la articolele care promovează așa-numita gîndire pozitivă, propagă diferite mituri gender, oferă sfaturi ușurele și superficiale despre viața în cuplu și alte dulcegării psihologice.

Tot aici putem include tot soiul de seminare „de dezvoltare personală” pe care le predau diverse vedete cu sau fără studii de specialitate. Sau ședințele cu conținut aproape mistic ale unor psihoterapeuți.

Diferența acestei „pop-psihologii” de psihologia probată științific este ca diferența estetică dintre un detectiv sau un roman de bulevard și o capodoperă a literaturii universale. Ca dintre un tablou de la piața de kitsch-uri și o pînză a vreunui pictor consacrat.

Și tot așa cum tablourile de mîna a treia sau poveștile de dragoste glazurată pot oferi impresii greșite despre artă, literatură și viață, „pop-psihologia” denaturează înțelegerea noastră despre propria natură, despre motivațiile și comportamentele umane.

Cu alte cuvinte, această „pop-psihologie” vulgarizează ideile serioase, compromite interesul firesc al oamenilor de a se cunoaște, îi ademenește într-un desiș de teorii multicolore, dar sterile, false. Ea poate provoca daune în situațiile cînd oamenii necesită un ajutor psihologic real.

Atracția asta spre produse de tip „pop” e simptomatică în domeniul cunoașterii. Dacă analizăm atent, vedem că fiecare ştiinţă are oglinda sa strîmbă. Chimia are alchimia, astronomia are astrologia, medicina are homeopatia, biologia are designul inteligent, iar psihologia are legea atracţiei și puterea gîndului.

Filozofia, deși e o disciplină în fond mai speculativă, tot are numeroase înfățișări care o banalizează, scrierile spirituale ale lui Osho și Coelho fiind printre cele mai cunoscute în acest sens. Pînă și Religia se confruntă cu erezii mondene care îi discreditează înțelesurile fundamentale.

Pop-ul deci e pretutindeni, e atractiv și popular pe toate dimensiunile, nu doar în estradă, în reviste glamuroase și în cultură. El e un sinonim al facilității, al superficialității accesibile, al artificiului.

Nu doar la noi, dar și în lume, aproape toate top-urile sînt formate din aceste pop-uri. E o dovadă că acumularea cunoștințelor nu e un garant al aprofundării cunoașterii. Și nici gusturile estetice nu devin mai elevate.

Se vede că avem o matrice „pop”, adică un psihic reglat la percepțiile și reflexele simpliste. Atracția față de „pop” e cumva o amintire a naturii noastre arhaice, pe care nici acum nu ne este simplu să o depășim.

Dorian FURTUNĂ