NASA A TESTAT CU SUCCES AVIONUL CU ARIPI FLEXIBILE

NASA a încheiat cu succes primele teste pentru o nouă tehnologie aeronautică revoluţionară: aripa care îşi modifică forma în timpul zborului.

Cu 22 teste de zbor desfăşurate cu succes de-a lungul a şase luni, noul tip de aripă numit Adaptive Compliant Trailing Edge (ACTE) ar putea echipa următoarea generaţie de avioane pentru pasageri, oferind silenţioziate şi economii importante de combustibil. 

Creat de NASA, noul model de aripă înlocuieşte flaps-urile rigide o alternativă mobilă realizată din material compozit. Mai uşoare decît suprafeţele de zbor convenţionale, noile aripi reduc zgomotul perceput în timpul zborului şi promit economii de combustibil în valoare de milioane de dolari anual.

În funcţie de încărcare, altitudine şi manevra desfăşurată, forma aripilor poate fi ajustată dinamic pentru a obţine o curbură între -2° şi 30°, generînd portanţă optimă cu turbulenţe minime şi rezistenţă la înaintare.