INCA O ECHIPA DE TINERI SI-A INCHEIAT PROGRAMUL DE STAGII IN PARLAMENT

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova din cadrul sesiunii de toamnă-iarnă 2019 s-a încheiat.

10 tineri, care își fac studiile de licență în ultimul an sau de master, au primit, astăzi, Certificatele de realizare a stagiului în Parlamentul Republicii Moldova.

Stagiarii au fost felicitați de Secretarul General al Parlamentului, Adrian Albu, care a apreciat interesul manifestat față de activitățile din cadrul Parlamentului, responsabilitatea și activismul tinerilor.

”Avem nevoie de suflu nou, de aceea pentru noi sînt importante viziunile Dumneavoastră progresive”, a menționat Adrian Albu.

La rîndul lor, stagiarii le-au mulțumit funcționarilor publici pentru receptivitate, pentru experiența împărtășită de profesioniști.

Programul de stagii a început la 30 octombrie 2019. Stagiarii au activat în cadrul Direcției generale documentare parlamentară, Direcției generale juridice, Direcției relații externe, Direcției generale comunicare și relații publice.

Pe parcursul celor trei luni, tinerii au participat la procesul de analiză, elaborare și administrare a actelor legislative, la procedura de expertiză legislativă, la ședințele comisiilor parlamentare și la ședințele în plen ale Legislativului, la alte activități din cadrul Parlamentului.

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova se realizează din 2014. Acesta are o durată de pînă la 3 luni și se desfășoară de două ori pe an, în perioada sesiunilor ordinare ale Legislativului (februarie-iulie și septembrie-decembrie). Stagiarii sînt selectați în cadrul concursului public organizat în baza Regulamentului privind realizarea Programului de stagii în Parlamentul Republicii Moldova. La încheierea stagiului, tinerii obțin Certificatul de realizare a stagiului în Legislativ. În cei șase ani, 74 de tineri au efectuat stagii în instituția parlamentară.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM