DIN CEI 32 DE PRESEDINTI DE RAIOANE, 18 SINT DE LA PSRM

După validarea mandatelor consilierilor raionali aleși în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019, la conducerea raioanelor au fost învestiți în funcție 32 de președinți. 18 președinți reprezintă Partidul Socialiștilor, zece sînt de la Partidul Democrat, doi sînt de la Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, iar cîte un președinte este afiliat Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului „Șor”. Profilul conducerii raioanelor după scrutinul local este prezentat pe pagina web alegeri.md.

Într-o conferință de presă la IPN, Polina Panainte, secretarul Coaliției civice pentru alegeri libere și corecte, a menționat că este vorba despre o sinteză a alegerilor locale din acest an. Materialul analitic este unul inovativ, efectuat în premieră la nivel național în cadrul proiectului „Stimularea participării publicului în cadrul alegerilor locale generale din 2019 în Republica Moldova”, realizat cu suportul Ambasadei SUA. „Dacă în unele raioane lucrurile sînt mai mult sau mai puțin clare, dat fiind faptul că consiliile raionale au fost alese cu o majoritate simplă sau relativă și, respectiv, conducerea raionului reflectă această majoritate, în alte raioane o să vedem surprize. Și anume faptul că unele formațiuni, care au obținut cel mai mare număr de voturi, nu neapărat au reprezentanți în cadrul conducerii acestor raioane”, a notat Polina Panainte.

Igor Boțan, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, a declarat că datele cu privire la alegerea președinților de raioane sînt prezentate abia acum, în condițiile în care scrutinul local a fost pe 20 octombrie (primul tur), deoarece abia vineri, 20 decembrie, s-a încheiat procesul de alegere a președinților de raioane. Conform legislației în vigoare, în funcția de președinte al raionului poate fi desemnat unul dintre consilierii raionali, propus de cel puțin 1/3 din colegii săi și susținut cu votul majorității aleșilor raionali. Președinții raioanelor exercită conducerea operativă a serviciilor publice descentralizate în unitățile administrativ-teritoriale pe care le conduc. Ei reprezintă raionul în raporturile cu Guvernul, cu alte autorități publice centrale, cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în instanțe judecătorești.

Directorul ADEPT a menționat că PSRM a reușit să-și promoveze în funcțiile de conducere a celor 32 de raioane 18 președinți (56,3%). Acest rezultat este dublu față de voturile oferite de alegători la alegerile din 20 octombrie 2019 – 27,1% la nivelul raioanelor. De fapt, PSRM a obținut majoritatea absolută în patru consilii raionale (Briceni, Dondușeni, Ocnița și Taraclia) și majoritatea relativă în alte zece raioane. Coalizarea la nivel raional a PSRM cu Partidul Democrat a fost benefică nu doar pentru socialiști, ci și pentru democrați, care au obținut zece funcții de președinți de raion (31,3%) ceea ce, de asemenea, este de aproximativ două ori peste scorul electoral obținut la nivel raional – 16,5%. PDM are majoritate absolută în raionul Nisporeni și majoritate relativă în alte cinci raioane.

Cea mai defavorizată formațiune a fost Blocul ACUM, care și-a sistat cooperarea cu PSRM în cel mai nepotrivit moment pentru consolidarea pozițiilor în administrația publică locală. ACUM a obținut un scor electoral de 23,5%, majoritatea relativă în 11 consilii raionale, dar a reușit să își promoveze reprezentații în funcția de președinte în doar trei raioane (9,4%) – Criuleni, Ialoveni și Strășeni. Totuși, în ultimul caz, ca și în situația alegerii unor vicepreședinți raionali, aceasta a fost o decizie independentă a consilierilor uneia dintre componentele blocului, contrar poziției generale a formațiunii.

Partidul Șor, cu un scor electoral la nivel de raioane de 6,7%, a obținut majoritatea absolută de consilieri în raionul Orhei, unde și-a ales președintele și patru vicepreședinți de raion. La alegerea vicepreședinților raioanelor, coalizarea PSRM cu PDM a fost favorabilă pentru cele două formațiuni, socialiștii obținînd 28 de funcții de vicepreședinte din 76, iar democrații 25. Componentele Blocului ACUM – PPPDA și PAS – au reușit să promoveze în funcția de vicepreședinte doar 12 reprezentanți.

Sursa: IPN