BANCILE DIN PARCURILE CAPITALEI VOR FI DEZINFECTATE MAI MINUTIOS

Băncile şi coșurile de gunoi din parcurile capitalei vor fi dezinfectate mai minuţios, în contextul în care, din 27 aprilie, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a ridicat restricțiile legate de plimbarea prin parcuri. Despre acest lucru a comunicat luni, în cadrul şedinţei operative a serviciilor Primăriei Chişinău, șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Ion Burdiumov.

Ion Burdiumov a menţionat că acţiunile de dezinfectare a inventarului din parcuri vor contribui la prevenirea infectării cu noul tip de coronavirus. O companie din România va dona întreprinderilor de prestare a serviciilor locative 20 de tone de substanţă de dezinfectare. Donația urmează să ajungă în această săptămînă, iar substanţa va fi repartizată tuturor întreprinderilor din subordine.

Şeful DGLCA a adăugat că, de astăzi, toate întreprinderile de prestare a serviciilor locative au început procesul de cosire a ierbii în spaţiile gestionate.

Sursa: IPN