ACTE NECESARE LA INTRAREA PE TERITORIUL UCRAINEI

Cetățenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, dacă vor prezenta obligatoriu la punctul de trecere a frontierei de stat polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Totodată, cetățenii moldoveni vor trebui să prezinte și rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai tîrziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat, sau rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuat nu mai tîrziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat, sau certificatul ce confirmă primirea unui curs complet de vaccinare contra COVID-19, cu vaccinuri care sînt incluse în lista OMS, eliberat în limba engleză sau cu traducere în limba engleză.

Aceste documente nu sînt necesare pentru copiii cu vîrsta pînă la 12 ani.

În absența poliței de asigurare și/sau a unui document din cele enumerate, trecerea frontierei de stat pentru intrare sau tranzit va fi refuzată.

Sursa: IPN