Președintele Igor Dodon le-a recomandat tuturor cetățenilor ca în Săptămîna Patimilor și în ajunul slujbelor de Învierea Domnului să respecte, în continuare, regulile impuse de autorități și să nu s
13.04.20 - 12:47
În primul trimestru al anului 2020, vînzările/procurările de apartamente au atins cifra de 7354, record absolut pentru perioada ianuarie-martie. Astfel, vînzările din primele trei luni ale anului curent au fost cu 60% mai mari de
13.04.20 - 11:57
Mitropolia Moldovei a anunțat cum se va desfășura slujba de Paște
Mitropolia Moldovei a emis un set de îndrumări pentru clerici privind desfășurarea slujbei de Paște și a precizat că aceasta se va săvîrși respectînd ceri
13.04.20 - 10:33
Poliţia belgiană a arestat Sîmbătă 43 de persoane care au luat parte la o revoltă după moartea unui tînăr care conducea un scooter şi care s-a izbit de o maşină de Poliţie, au anunţat autorităţile, citate de AFP, potrivit&nb
13.04.20 - 01:45
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat un mesaj pentru cetățeni cu ocazia Duminicii Floriilor.
O Duminică a Floriilor liniștită, petrecută, în sînul familiei, alături de cei dragi.
Asta le urează președintele ț
12.04.20 - 14:13
Astăzi creștinii ortodocși prăznuiesc Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Duminica Floriilor.
Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină care nu are o dată exactă, dar care este comemorată
12.04.20 - 14:11
Comunitatea africanilor din Guangzhou, China a intrat în alertă după ce pe rețelele sociale au fost distribuite informații referitoare la faptul că mai multe persoane din comunitate au fost lăsate fără locuințe, ca urmare a unui val de
11.04.20 - 19:10
”Dispreţul” nostru faţă de natură a dus la criza COVID-19, spune Jane Goodall, în vîrstă de 86 de ani, primatolog britanic care şi-a dedicat viaţa cauzei protecţiei animalelor, în special cimpanzeilor, şi a medi
11.04.20 - 19:07
Activele oficiale de rezervă au constituit la sfîrșitul lunii martie 2 948,71 milioane de dolari, în scădere cu 76,69 milioane de dolari în comparație cu 28 februarie, cînd acestea au însumat 3 025,40 milioane de dol
11.04.20 - 17:53
Prim-ministrul Ion Chicu a prezentat ultimele informații despre răspîndirea coronavirusului în Moldova, după ședința Centrului Unic
Astăzi au fost confirmate încă 122 cazuri de coronavirus în țara noastră, după ce au
11.04.20 - 17:51
Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au rămas fără un loc de muncă de cînd în țara noastră a fost instituit regimul stării de urgență.
Persoanele înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale pentru
11.04.20 - 17:51
Poliţia de Frontieră vine cu precizări despre modul de verificare a persoanelor care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în țară.
Toți cetățenii care revin acasă în perioada Stării de Urgență sînt verific
11.04.20 - 17:49
Cu o săptămînă înainte de Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Duminica Floriilor, în acest an pe 12 aprilie. Este ziua în care Iisus a intrat în Ierusalim, fiind întîmpinat de discipoli și locuitor
11.04.20 - 17:47
Despre numărul de infectări în rîndul persoanelor care activează în instituțiile medicale a vorbit în această dimineață directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună.
Din numătul total al
11.04.20 - 12:48
Primarul general al capitalei Ion Ceban informează că Primăria a stopat toate licitațiile care urmau să aibă loc în viitorul apropiat. Oficialul spune că Primăria a elaborat mai multe scenarii care prevăd și stoparea definitivă a mai
11.04.20 - 12:47
Furnizorul de energie electrică Premier Energy informează că zeci de mii de consumatori din Chișinău au fost deconectați.
Un incediu puternic a izbucnit în această dimineață la stația electrică Botanica din Chișinău. Informația a
11.04.20 - 12:40
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat informații actualizate privind controlul infecției cu coronavirusul de tip nou, la nivel național.
Cifra persoanelor infectate rămîne aceeași care a
11.04.20 - 12:38
Испанские диетологи утверждают, что в пище действительно содержатся различные бактерии, грибки и дрожжи, способные вызвать токсическую
10.04.20 - 19:33
Врачи используют лекарства, ослабляющие иммунную реакцию. Но они одновременно ослабляют способность организма бороться с коронавирусо
10.04.20 - 19:32
Prim-ministrul a condus ședința on-line a Centrului Unic de Comandă a stării de urgență.
Șefii instituțiilor implicate au raportat măsurile întreprinse pentru prevenirea răspîndirii epidemiei și problemele confruntate.
Ministru
10.04.20 - 19:27
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
06.05.26 - 18:31
30.04.26 - 16:03
29.04.26 - 18:47
22.04.26 - 18:36
22.04.26 - 18:35
15.04.26 - 17:37
09.04.26 - 16:27
08.04.26 - 18:28
02.04.26 - 16:56
24.03.26 - 20:19
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
29.05.26 - 14:03
29.05.26 - 14:02
29.05.26 - 14:00
29.05.26 - 13:39
29.05.26 - 13:39
