Către:Excelenţa Sa d. Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova        Dl. Andrian Candu, preşedintele ParlamentuluiDl. Valeriu Streleţ, prim-ministru Stimaţi Domni, Prin prezenta, noi, membrii Societă
24.09.15 - 18:01
Preşedintele fracţiunii PSRM în Parlamentul RM, Zinaida Greceanîi întreprinde o vizită de lucru la Sankt-Petersburg, la invitaţia preşedintelui Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Valentinei Matvie
23.09.15 - 19:32
Familiile care au venituri mai mici de 1958 de lei lunar (90 de euro) pot depune cereri de acordare a ajutorului pentru perioada rece a anului, a anunţat pe 23 septembrie Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, printr-un comunicat. Cere
23.09.15 - 19:27
Autor: Iuliu CÂRCHELAN ...Iar au secat izvoarele-n pădure, Şi Casa de Creaţie-i distrusă. Copacii cad răpuşi de grea secure,- Ce vrere şi de cine ni-e impusă?   Schimonosind ades realitatea, Trăim doar cu iluzia că-odată Vom fi
22.09.15 - 20:20
Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor din R. Moldova şi compania bulgară SK-13 Patstroy JSC au semnat pe 18 septembrie contractul de reabilitare a primului sector de drum din şoseaua de centură a oraşului Chişinău. Este vorba
18.09.15 - 16:30
Elaborarea unei noi Strategii de ocupare a forţei de muncă se numără printre priorităţile Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), iar această activitate are drept scop armonizarea cadrului legislativ în domeniul ocup
18.09.15 - 16:17
Persoanele cu dizabilităţi şi necesităţi speciale trebuie să fie integrate în familii şi societate, iar instituţiile unde sînt amplasaţi aceşti copii închise. De această părere este raportoarea specială a ONU privind dr
17.09.15 - 18:33
Problema lichidării stocurilor de pesticide de pe teritoriul UTA Gagauz-Yeri a fost discutată în cadrul vizitei başcanului Irina Vlah în România. La Bucureşti Irina Vlah a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe
17.09.15 - 18:14
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care ziua funeraliilor actorului Mihai Volontir, 17 septembrie a.c., este declarată drept zi de doliu naţional, în semn de profundă durere cauzată de trecerea î
16.09.15 - 19:18
Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu voievodul de Lodz, dna Jolanta Chelminska, şi voievodul de Cuiavia-Pomerania, dna Ewa Mes. Interlocutorii au discutat despre proiec
11.09.15 - 18:23
Reprezentanţii companiei Kroll vor fi invitaţi la Chişinău pentru a continua negocierile privind efectuarea celei de-a doua etape a investigaţiei la cele trei bănci, aflate sub administrare specială. Comitetul Naţional pentru Stabilitate Fina
11.09.15 - 18:19
În perioada aprilie-august curent, Inspectoratul de Stat al Muncii a depistat 648 de persoane care munceau la negru, în comparaţie cu 246 depistate pe parcursul întregului an 2014. Un anunţ în acest sens a făcut astăzi la
11.09.15 - 18:15
Consiliul Concurenţei (CC) a amendat întreprinderea Avia Invest, care a concesionat Aeroportul Internaţional Chişinău, cu circa 5 milioane de lei „pentru abuz de poziţie dominantă, comis faţă de compania „MGH Ground Handling
11.09.15 - 18:10
Intensificarea relaţiilor de colaborare şi dezvoltarea proiectelor comune pentru operatorii economici au fost subiectele principale, discutate la întrevederea preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Valeriu Lazăr cu viceministrul Eco
11.09.15 - 18:04
Un echipament de scanare unic în ţară a fost dat în exploatare la postul vamal Leuşeni. Potrivit Serviciului Vamal, echipamentul staţionar de scanare a fost construit cu suportul Ambasadei Republicii Populare Chineze în R. Moldo
11.09.15 - 17:59
Foto: „Mai bine mort, decît o viaţă în umilinţă”. Ahmad Shah Massoud 11 septembrie 2001 – ziua care a schimbat lumea Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 coordonate de Al-Queda împotriva Statelor Unite al
10.09.15 - 18:23
Ministerul Transporturilor a reziliat pe 9 septembrie contractele cu firmele din Azerbaidjan şi Cehia care s-au angajat să repare drumul Chişinău - Ungheni. Autorităţile din domeniu sînt nemulţumite de faptul că companiile au efectuat p
09.09.15 - 19:16
Consiliul Concurenţei (CC) consideră drept ilegală şi anticoncurenţială decizia Asociaţiei Brutarilor şi a Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Panificaţie şi Morărit de a majora preţurile la pîine. Pe de altă parte, brutarii r
07.09.15 - 19:19
Consiliul Concurenţei (CC) afirmă că presiunile asupra angajaţilor săi au eşuat, după ce procesul pornit în baza plîngerii „Maxiteh-ST” a fost încetat prin ordonanţa Procuraturii Centru, în timp ce propriet
07.09.15 - 19:14
Reportajul difuzat pe 3 Septembrie de today.md a conținut imagini tulburătoare a abuzului fizic la care sunt supuși copiii cu dizabilități din Casa Internat pentru Copii cu Deficiențe Mintale din Orhei, și a sugerat că neglijarea și abuzarea
04.09.15 - 14:26