COMUNICAT LA COMUNICATUL DE PRESA AL ASOCIATIEI „PRO-TEST”

A dezinforma societatea în timpuri deloc simple este grav

În urma difuzării comunicatului „Atitudinea Asociației „PRO-TEST” față de propunerile de lichidare a AȘM şi de reducere a numărului universităţilor” din 08.11.2015, Agenţia de presă „Infotag” a publicat ştirea „Organizaţia PRO-TEST sprijină lichidarea Academiei de Ştiinţe”, care denaturează poziţia Asociaţiei. În ştirea Agenţiei se afirmă că Asociaţia „PRO-TEST” „sprijină ideea de lichidare a Academiei de Ştiinţe şi trecerea institutelor acesteia în subordinea universităţilor de profil”, precum şi a „planului de restructurare şi modernizare a învăţămîntului superior din Moldova, elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea Autonomiei Universitare în Moldova” (EUniAM)”. Atragem atenţia că nici în comunicatul nostru de presă şi nici în Poziţia integrală a Asociaţiei nu se fac astfel de afirmaţii. Este greu de înţeles cum a dedus Agenţia nominalizată sprijinirea de către noi a acestor idei, dacă în analiza noastră sînt clar menţionate următoarele: „orice acţiune (de reformă – n.n.) ar trebui să fie bine fundamentată prin analizele efectuate şi să fie însoţită de argumente convingătoare, ceea ce ar facilita acceptarea de către comunitate a reformelor respective. Procesul de comasare / trecere în altă subordonare a instituţiilor n-ar trebui să se producă în urma unor decizii arbitrare administrative, ci prin stabilirea unor criterii de evaluare, necesitatea atingerii cărora ar stimula procesele integraţioniste” şi că „Raportul analizat nu conţine argumente foarte clare, bazate pe analize profunde, de ce ar trebui desființată AŞM şi de ce toate institutele acesteia să fie trecute la universităţi. Nu se fac trimiteri nici la alte studii, rezultatele cărora ar argumenta o astfel de decizie. Se creează impresia că autorii Raportului, în urma constatării că cercetarea din instituţiile de învăţămînt superior este slab dezvoltată, propun prima soluţie la îndemînă (preluarea resurselor umane şi materiale în domeniul ştiinţei din altă parte), fără a avea o viziune integră asupra dezvoltării ulterioare a cercetării ştiinţifice în Republica Moldova. Totodată, nu e clar cum simpla trecere la universităţi a institutelor de cercetare-dezvoltare va consolida legăturile între instruire şi cercetare”. Iar şirul exemplelor din Poziţia noastră, care contrazic concluzia Agenţiei, ar putea continua.

Am declarat în comunicatul nostru de presă că propunerile EUniAM pot servi ca bază pentru discuţii. Asta nu înseamnă că ele toate pot fi acceptate. În acest sens, în analiza noastră am prezentat punctual elementele din propuneri pe care le susţinem (principiile autonomiei universitare, necesitatea raţionalizării numărului universităţilor, necesitatea integrării ştiinţei şi învăţămîntului superior ş.a.) şi cele slab fundamentate, care nu pot fi susţinute (în special referitoare la reformarea sistemului de cercetare ştiinţifică). Înţelegem dorinţa presei de a provoca interesul cititorilor pentru ştirile difuzate, dar aceasta nu justifică examinarea problemelor din societate doar în alb şi negru şi distorsionarea adevărului. Aceeaşi integrare a ştiinţei şi învăţămîntului superior pe care o susţinem nu este echivalentă cu lichidarea AŞM, ea poate îmbrăca diferite forme. În acest context, o obiecţie serioasă pe care noi o indicăm în analiza noastră este că propunerile EUniAM se bazează preponderent pe experienţa ţărilor nordice, unde tradiţional domină universităţile, dar că pentru a alege ce se potriveşte mai bine Republicii Moldova ar fi trebuit să fie studiate şi sistemele performante din ţările Europei de Est de dimensiuni similare Republicii Moldova, în care Academia de Ştiinţe joacă un rol important.

În legătură cu cele menţionate mai sus, îndemnăm pe cei care preiau informaţii din comunicatele şi studiile noastre să analizeze mai atent conţinutul acestora, noi fiind deschişi spre oferirea unor informaţii suplimentare sau a precizărilor, în caz de necesitate, şi să trateze aceste materiale cu multă responsabilitate. În contextul dat, solicităm Agenţiei de presă „Infotag” şi celor care au preluat ştirea acesteia să dezmintă informaţiile care denaturează poziţia Asociaţiei „PRO-TEST” faţă de propunerea de lichidare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi de reducere a numărului universităţilor.

10 noiembrie 2015