FSB a afirmat că are noi dovezi ale presupusului atentat împotriva duhovnicului lui Putin
Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) susține că a obținut noi dovezi împotriva celor acuzați de tentativa de asasinat care ar fi fost pusă la cale de serviciile secrete ucrainene împotriva mitropolitului Tihon, cunoscut drept duhovnicul președintelui rus Vladimir Putin, relatează EFE. ”În timpul perchezițiilor și interogatoriilor efectuate Marți asupra membrilor cercului de apropiați al inculpaților, au fost obținute noi dovezi ale implicării acestora în delictele de care sunt acuzați”, a precizat FSB într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.
”În urma cercetărilor întreprinse, au fost obținute informații despre participarea altor persoane la această infracțiune”, se mai arată în comunicat. Potrivit experților citați de FSB, ”principalul obiectiv al acestui act terorist a fost de a zădărnici negocierile dintre Rusia și Statele Unite pentru soluționarea conflictului ucrainean”. ”Regimul de la Kiev spera că, dacă atacul terorist împotriva mitropolitului Tihon va avea succes, partea rusă va fi forțată să abandoneze negocierile de pace”, susține FSB în comunicatul său.
Doi clerici de la Mănăstirea Sretenski din Moscova au fost arestați la jumătatea lunii Februarie: ucraineanul Denis Popovici, care era asistent al mitropolitului, și rusul Nikita Ivankovici, acuzați că ar fi plănuit un atentat cu bombă la aceeași mănăstire. Ambii ar fi declarat că au fost recrutați de serviciile secrete ucrainene sub constrîngere și amenințări. Popovici ar fi spus că a fost amenințat că îi vor ucide familia.
”Ei au mărturisit că au fost recrutați la mijlocul anului 2024 pentru a-l asasina pe mitropolitul Tihon”, a declarat FSB la anunțul arestării lor. ”După ce au luat legătura cu serviciile de informații ucrainene, în Decembrie au primit explozibilul și au plănuit să comită crima în timpul unei vizite a primarului Moscovei, după care urmau să fugă din țară cu pașapoarte false”. Mai mult, FSB susține că, din 2022, cei doi trimiteau bani Forțelor armate ucrainene.
Tihon (al cărui nume laic este Gheorghi Șevkunov), mitropolit de Simferopol și Crimeea din 2023, este cunoscut drept duhovnicul lui Putin și face parte din mai multe consilii prezidențiale și ministeriale pe teme de artă și cultură, precum și din Consiliul Federal pentru reglementarea pieței băuturilor alcoolice.
