Un grup de 69 de voluntari americani ai Corpului Păcii au sosit ieri în Republica Moldova.
Acesta este al 30-lea grup de voluntari americani care va activa timp de doi ani în sate şi oraşe din R. Moldova în programe de predare a
05.06.15 - 17:13
Subdiviziunile Armatei Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţie şi Securitate, au desfăşurat în perioada 2-4 iunie, exerciţiul de comandament şi stat major pe hărţi „Cetatea 2015”. Obiectivul
04.06.15 - 17:20
În oraşul Ialoveni au demarat lucrările de construcţie a 94 de locuinţe sociale destinate familiilor cu venituri mici, familiilor cu mulţi copii, inclusiv persoanelor cu necesităţi speciale. Proiectul prevede reconstrucţia unui complex
03.06.15 - 19:03
Un grup de elevi din oraşul german Düsseldorf au sosit recent în satul Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, pentru a realiza un proiect de amenajare a taberei de odihnă din localitate. Potrivit primarului satului Copceac, Valeri Colioglo
03.06.15 - 18:59
Premierul Chiril Gaburici a participat duminică la ceremonia de închidere a Turneului de Fotbal Uniunea Europeană şi Parteneriatul Estic (PaE), organizat în contextul Zilei Europei 2015. Evenimentul are drept scop promovarea asist
01.06.15 - 19:18
O tablă de şah de dimensiuni mari a fost instalată în centrul oraşului Ungheni. După Chişinău aceasta este prima localitate din ţară care va avea o tablă de şah în aer liber, cu scopul de a populariza jocurile intelectuale şi
01.06.15 - 19:14
Peste 50 de meşteri populari au participat la festivalul „iProsop”, desfăşurat în premieră în satul Selemet, raionul Cimişlia. Evenimentul a fost organizat de autorităţile locale, Asociaţia obştească „Familii m
01.06.15 - 19:11
La Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo” a fost inaugurată astăzi Expoziţia-festival de mărfuri şi servicii pentru copii şi viitoarele mame „KID’ S EXPO”, ediţia a V-a, care se va desfăşura pînă
29.05.15 - 17:02
Fumatul în spaţiile publice închise şi semiînchise, la locul de muncă şi în transportul public va fi interzis. Cei care nu vor respecta aceste reguli vor fi amendaţi. Acest lucru este stipulat într-un proiect de leg
29.05.15 - 16:50
Peste 30 de instituţii de învăţămînt, 60 de companii şi întreprinderi angajatoare, autorităţi publice şi-au prezentat pe 28 mai ofertele la cea de-a V-a ediţie a Forumului meseriilor şi profesiilor, desfăşurată la Chiş
28.05.15 - 17:40
Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNAP), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, a lansat pe 28 mai o campanie de comunicare privind combaterea violenţei sexuale asupra copiilor, care se va desfăşura pînă &ic
28.05.15 - 17:26
Un bloc cu 40 de apartamente destinate familiilor defavorizate a fost dat în folosinţă la Sîngerei.
Proiectul se înscrie într-un program de construcţie a locuinţelor sociale iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale ş
28.05.15 - 17:23
Fără o intervenţie urgentă şi profundă din partea Guvernului, starea dezastruoasă din fondul forestier naţional poate provoca o catastrofă ecologică şi nemulţumiri social-comunitare de proporţii. Declaraţia face parte dintr-o scrisoare
27.05.15 - 19:12
Un militar rus, care intenţiona să intre pe teritoriul Republicii Moldova, a fost reţinut luni pe Aeroportul Internaţional Chişinău, fiind al doilea caz de acest gen anunţat în ultimele zile de vameşii moldoveni.
Militarul a fost reţin
26.05.15 - 18:32
Mii de cetăţeni au luat parte, sîmbătă, 23 mai, la Marşul Familiei, organizat de Biserica Ortodoxă din Moldova. Participanţii la acţiune s-au pronunţat pentru păstrarea valorilor ortodoxe morale tradiţionale, pe care, timp de veacuri
25.05.15 - 19:05
Peste 3500 de moldoveni au fost recrutaţi pentru lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl în anul 1986. De atunci mai mult de o mie dintre aceştia au decedat, iar fenomenul este cu tendinţă de creştere. Declaraţia a fost fă
19.05.15 - 19:23
Pe 18 mai, „Caravana Biodiversităţii” şi-a luat startul la Chişinău. Acţiunea a fost organizată de Ministerul Mediului pentru a sensibiliza societatea asupra importanţei protecţiei mediului şi conservării diversităţii biologi
18.05.15 - 18:54
Grădiniţa nr. 1 din oraşul Drochia a fost renovată cu suportul Guvernului SUA. La ceremonia de inaugurare a grădiniţei după reconstrucţie, care a avut loc ieri, a participat Ambasadorul SUA în R. Moldova, James D. Pettit.
Proiectul de r
15.05.15 - 17:57
Oficial din Estonia a împărtăşit din experienţa acestei ţări în domeniul integrării minorităţilor naţionale, după aderarea la Uniunea Europeană. Dezbaterile au avut loc la Comrat, în zilele de 13-14 mai, la o conferinţ
15.05.15 - 17:51
Tinerii antreprenori din ţară pot accesa de pe 14 mai credite în sumă de 520 de mii de lei, pentru dezvoltarea unei afaceri în mediul rural în cadrul Programului Rural de Rezilienţă Economico-climatică Incluzivă (IFAD VI) &ic
14.05.15 - 17:53
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
15.04.26 - 17:37
09.04.26 - 16:27
08.04.26 - 18:28
02.04.26 - 16:56
24.03.26 - 20:19
24.03.26 - 20:18
12.03.26 - 17:06
11.03.26 - 17:48
05.03.26 - 16:59
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.03.26 - 12:43
31.03.26 - 12:41
31.03.26 - 12:39
