Felipe al VI-lea, un rege modern pentru Spania secolului al XXI-lea Felipe de Bourbon, modern şi discret, a fost crescut cu obiectivul să devină regele Spaniei, un rol în care a exersat din copilărie şi pe care şi-l asumă astăzi, la 46
• Life
23.06.14 - 19:01
„E foarte bine că nu crezi, dar eu cred. Pot dovedi absolut pe orice cale că Dumnezeu există” Obişnuiţi cu manifestări şi comportamente de multe ori aberante ale celor care se declară credincioşi, normalitatea şi, în acel
• Life
19.06.14 - 19:29
Extraterestrul care a lucrat pentru guvernul american În primă fază, Valiant Thor ar fi fost o persoană ca oricare alta, doar că poseda numeroase caracteristici fiziologice faţă de orice fiinţă umană. Schneider a povestit că acesta a
• Life
19.06.14 - 19:09
Felipe al VI-lea de Burbon a devenit regele Spaniei şi a depus jurămîntul joi, în cursul unei ceremonii sobre, după care va începe o misiune grea, constînd în reînnoirea unei monarhii în căutare de legiti
• Life
19.06.14 - 19:02
Europa numără în prezent zece suverani, între care două regine, cinci regi, doi prinţi şi un mare duce, relatează AFP, care prezintă lista acestora. SPANIA: Monarhie constituţională ereditară. Regula primului născut de sex masc
• Life
19.06.14 - 18:59
Leu - Fecioară Leu şi Fecioara. Foc şi Pămînt? Poate pe termen scurt... Leul este o creatură puternică, iar Fecioara este perfecţionistă şi maestră în a critica (asta va da naştere celor mai multe probleme!). Desigur, se poate
• Life
19.06.14 - 18:34
DOVADA care schimbă RADICAL istoria omenirii Mai multe hărţi cu o vechime de peste 4000 de ani zdruncină teoria conform căreia Cristofor Columb a fost cel care a descoperit pentru prima dată America. Cercetătoarea Charlotte Harris Rees este ce
• Life
18.06.14 - 19:32
Leu - Leu Leu şi Leu? Un da hotărît. Relaţiile între nativi din aceeaşi zodie au adesea mai multe părţi bune decît rele, dar cele rele sînt de-a dreptul insurmontabile: fiindcă ambii au aceleaşi defecte! Poate fi o rel
• Life
18.06.14 - 18:35
BERBEC. O săptămînă excelentă pentru Berbeci, din punct de vedere financiar. O investiţie bine plasată cu ceva timp în urmă vă aduce mari beneficii şi este de asemenea posibil să vi se restituie o importantă sumă de bani. Part
• Life
18.06.14 - 18:32
Spectaculos şi incredibil de performant. Asta au spus recent într-un glas specialiştii în aeronautică din toată lumea, după ce au văzut conceptul avionului Smarter Skies. La capătul multor ani de gîndire şi muncă, inginerii
• Life
17.06.14 - 19:01
Foto: Robert Pershing Wadlow este cel mai înalt om din istorie. Cel mai înalt om din toate timpurile Supranumit "Uriaşul din Illinois", este cunoscut drept cel mai înalt om din toate timpurile pentru care există dovezi de neconte
• Life
17.06.14 - 18:56
Leu - Rac Leu şi Rac. Foc şi Apă? Mai bine nu... dar ai să te convingi şi singur. E adevărat, amîndoi sînteţi romantici. Dar în moduri atît de diferite! Racul este un nativ foarte sensibil şi adesea chiar fragil, care
• Life
17.06.14 - 18:26
Există un real PERICOL Credinţa populară susţine că apa sfinţită este un mijloc de purificare spirituală, dar şi o substanţă care vindecă trupul de cele mai multe dintre boli. Cu toate acestea, cercetătorii au realizat un nou studiu prin
• Life
16.06.14 - 19:22
Băutura miraculoasă care poate vindeca cancerul Majoritatea dintre noi nu cunoaştem proprietăţile miraculoase de vindecare ale acestei combinaţii, cea de lămîie si bicarbonat de sodiu (soda de bucătărie – prin regiunea noastră)
• Life
16.06.14 - 19:20
Leu - Gemeni Leu şi Gemeni. Foc şi Aer. Ai pus gheara regească pe un Geamăn? Bun, atunci ţine-l, sau mai bine zis ţine-i – Gemenii au atîtea personalităţi încît te vor surprinde în fiecare zi. Vă plac aceleaşi
• Life
16.06.14 - 18:48
Biblia, cartea de căpătîi a omenirii, a fost considerată de-a lungul timpului nu doar o carte sfîntă ci şi una în care creatorul şi-a pus amprenta ascunzînd în spatele unui cod întreg destinul omenirii. Primu
• Life
12.06.14 - 18:09
Leu - Taur Leu şi Taur. În două cuvinte? Conflicte, conflicte. Adică prea multe conflicte de personalitate. Taurul trebuie să facă totul ca el. Este încăpăţînat ca un taur şi mai este şi semn fix, ca şi tine, nu? Păi se
• Life
12.06.14 - 17:42
Scenariu de lucru în cancelariile marilor puteri Demersul atacurilor fără precedent la adresa regalităţii, realizate de preşedintele Băsescu în ultimele luni, încep să fie devoalate prin dezvăluiri uluitoare despre unul dint
• Life
11.06.14 - 19:20
Regele Spaniei Juan Carlos, în vîrstă de 76 de ani, va abdica şi-i va lăsa tronul fiului său, prinţul Felipe, el fiind al treilea suveran european care abdică în decurs de aproximativ un an, după regina Beatrix a Olandei şi
• Life
11.06.14 - 19:16
Compatibilităţi zodia Leului Compatibilitate excelentă: Leu-Berbec, Leu-Gemeni, Leu-Balanţă, Leu-SăgetătorCompatibilitate bună: Leu-Leu, Leu-VărsătorCompatibilitate acceptabilă: Leu-Rac, Leu-Fecioară, Leu-Capricorn, Leu-PeştiCompatibilit
• Life
11.06.14 - 18:49