
Ungaria şi-a exprimat susţinerea pentru sancţiunile Uniunii Europene (UE) împotriva Rusiei, însă a avertizat că propria sa economie va fi în mod inevitabil afectată de acestea, a declarat Vineri premierul ungar Viktor Orban la
• Actualitate
04.03.22 - 12:30
Fostul secretar de stat american Mike Pompeo a susţinut Vineri că SUA ar trebui să recunoască independenţa Taiwanului, transmite Reuters, potrivit agerpres.
„Guvernul Statelor Unite ar trebui să facă imediat paşii necesari de
• Actualitate
04.03.22 - 12:29
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock şi-a declarat solidaritatea cu poporul ucrainean şi a atenţionat că preşedintele rus Vladimir Putin îşi duce ţara spre distrugere, informează Vineri dpa, potrivit agerpres.
„N
• Actualitate
04.03.22 - 12:27
Un incendiu a izbucnit la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, relatează BBC, citînd declaraţiile primarului localităţii învecinate Enerhodar, conform căruia focul ar fi fost provocat de bombardamentele ruseş
• Actualitate
04.03.22 - 12:26
A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurată Joi s-a încheiat cu un acord pentru o încetare temporară a focului pentru raţiuni umanitare, a anunţat negociatorul ucrainean, Mihailo Podoliak, potrivit Reuters şi EFE, scrie&n
• Actualitate
03.03.22 - 20:55
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi cererea de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. Documentul a fost contrasemnat de speakerul Igor Grosu și premierul Natalia Gavrilița, comunică MOLDPRES.
“Maturitatea
• Actualitate
03.03.22 - 18:44
Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat Joi la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, o convorbire care a durat o oră şi jumătate. ”Te minţi singur. Va costa scump ţara ta, ţara ta va ajunge izolată, slăbită şi sub
• Actualitate
03.03.22 - 18:44
Președintele Maia Sandu a semnat astăzi cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, comunică MOLDPRES.
• Actualitate
03.03.22 - 18:26
Volodimir Zelenski a transmis, joi, un nou mesaj video pe pagina sa de Facebook. Liniile de apărare ale Ucrainei rezistă în faţa atacului rus, a declarat preşedintele ucrainean, relatează Reuters.
"Au vrut să ne distrugă de atîtea
• Actualitate
03.03.22 - 17:53
Aspecte privind asigurarea securității regionale cît și a gestionării crizei refugiaților în contextul războiului declanșat în Ucraina a constituit subiectul cheie al discuției prim-ministrei Natalia Gavrilița cu Înal
• Actualitate
03.03.22 - 12:42
Secretarul de stat american, Anthony Blinken, a declarat, Miercuri, că Statele Unite lucrează pentru a sprijini ţările din prima linie, între care Polonia, Republica Moldova, România şi Slovacia, în contextul invaziei Rusiei &i
• Actualitate
03.03.22 - 00:51
Oligarhul rus Roman Abramovich a declarat, Miercuri, că va vinde clubul de fotbal Chelsea din Anglia, o mişcare dramatică care vine ca răspuns la indignarea provocată de invazia Rusiei în Ucraina, scrie CNBC.
Abramovici a anunţat, &
• Actualitate
03.03.22 - 00:46
Lavrov: Rusia rămîne decisă să obţină demilitarizarea Ucrainei
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat, Miercuri, că Moscova rămîne decisă să obţină demilitarizarea Ucrainei şi că ar trebui să existe o listă prec
• Actualitate
03.03.22 - 01:00
Stimate domnule Borell, stimate domnule Varhelyi, bine ați venit la Chișinău. Vizita dumneavoastră vine într-un moment foarte complicat pentru țara noastră - și unul extrem de dificil pentru regiune. Apreciez acest semn de solidaritate c
• Actualitate
02.03.22 - 19:45
Din momentul începerii acțiunilor militare în Ucraina, în Republica Moldova s-au refugiat peste 112 mii de oameni din țara vecină, iar aproape jumătate dintre ei sînt încă aici. În aceste zile, cetățenii Mol
• Actualitate
02.03.22 - 18:27
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Coordonatorul Rezident al Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Simon Springett. Discuția a fost prilejuită de marcarea celor 30 de ani de c&i
• Actualitate
02.03.22 - 17:41
Stimați veterani,
Dragi cetățeni,
Acum treizeci de ani, la Tighina începea una dintre cele mai triste pagini ale istoriei noastre - un conflict armat care țintea suprimarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
• Actualitate
02.03.22 - 14:20
Pe el sau pe ei? – Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o mulţi în SUA Marţi, după discursul privind Starea Uniunii al Preşedintelui democrat Joe Biden, sau mai bine spus la ce anume se referea el atunci cînd şi-a &
• Actualitate
02.03.22 - 13:46
Tokyo şi-a exprimat Miercuri protestul în faţa Moscovei după o presupusă încălcare a spaţiului aerian al Japoniei de către un elicopter rus în nordul arhipelagului nipon, pe fondul tensiunilor internaţionale asupra Ucrainei,
• Actualitate
02.03.22 - 13:44
Turcia a continuat să respingă accesul navelor militare ruse în strîmtorile Bosfor şi Dardanele, a anunţat Marţi seară ministrul de Externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o declaraţie la postul de radio Habertürk, 
• Actualitate
02.03.22 - 13:42
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
31.08.25 - 10:53
27.08.25 - 10:36
27.08.25 - 10:35
27.08.25 - 10:33
27.08.25 - 10:32
27.08.25 - 10:30
26.08.25 - 20:47
23.08.25 - 11:12
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.08.25 - 00:09
31.08.25 - 00:07
31.08.25 - 00:06
30.08.25 - 15:09