Consilierii municipali ai fracţiunii PRCM au solicitat întreruperea şedinţei Consiliului municipal Chişinău (CMC) şi transferarea acesteia pentru miercuri, 16 octombrie. Tot atunci vor fi discutate şi chestiunile suplimentare incluse pe
• Actualitate
11.10.13 - 14:10
Administraţia de la Tiraspol a exclus din aşa-zisul cod penal al regiunii prevederile cu privire la termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru omor. Potrivit Agenţiei „Novîi Region”, Sovietul Suprem din stânga Ni
• Actualitate
11.10.13 - 14:08
Pe 10 octombrie a fost marcată cea de-a 11-a aniversare a Zilei mondiale şi europene împotriva pedepsei capitale. Cu acest prilej, vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a semnat Declaraţia co
• Actualitate
11.10.13 - 14:01
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a avut o întrevedere cu o delegaţie a Bundestagului Republicii Federale Germania, condusă de parlamentarul Arfst Wagner. Delegaţia germană a sosit la Chişinău cu scopul de a selecta candidaţii pe
• Actualitate
11.10.13 - 13:57
Aleşii locali din Chişinău vor examina propunerea de organizare a unui referendum de demitere a primarului general, Dorin Chirtoacă. Chestiunea a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului municipal Chişinău cu voturile a 21 de con
• Actualitate
10.10.13 - 19:41
Fracţiunea Partidului Liberal din cadrul Consiliului municipal Chişinău a rămas fără doi consilieri. Vasile Grama şi Igor Călin au anunţat că părăsesc fracţiunea. Vasile Grama a menţionat, în cadrul şedinţei CMC, că decizia de
• Actualitate
10.10.13 - 19:38
Ce avem de cîştigat şi ce avem de pierdut
Autor: Vlad LOGHIN
Au rămas mai puţin de două luni pînă la summit-ul de la Vilnius, unde se va hotărî dacă Republica Moldova va parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care
• Actualitate
10.10.13 - 19:32
Amintirea nopţilor de pomină ale investitorilor români...
Autor: Mihai CONŢIU
Recent, mi-a atras atenţia un articol semnat de Cătălin Alistari în revista „Capital”, intitulat „Moldova nu este a investitorilor rom&a
• Actualitate
10.10.13 - 19:27
Legislativul a aprobat în primă lectură Strategia de reformare a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Proiectul a fost prezentat de directorul SIS, Mihai Balan. El a specificat că scopul principal al reformării S
• Actualitate
10.10.13 - 19:15
Autor: Sebastian ZACHMANN
Tratatul de Frontieră între România şi Republica Moldova, semnat în 2010, a fost ratificat de Chişinău, nu şi de Bucureşti, din motive tehnice, dar mai ales din raţiuni istorice.
În noiembrie 2
• Actualitate
10.10.13 - 19:11
Numărul fals de vizitatori ai site-urilor, pentru care patronii plătesc
Autor: Mihai CONŢIU
Aproape obsesiv, PRO TV Chişinău se laudă cu sute de mii de vizitatori ai site-ului, care-i unul ca oricare altul. De unde ar rezulta că naţiunea stă
• Actualitate
09.10.13 - 20:04
Interviuri de selectare pentru Bursa Parlamentară Internaţională a Bundestagului german pentru programul din anul 2014
Domnul Igor Corman, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova se va întîlni pe data de 11 octombrie 2013, ora 9
• Actualitate
09.10.13 - 19:51
Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş, vine într-o vizită de trei zile în Republica Moldova, la iniţiativa Prim-ministrului, Iurie Leancă. Pe 11 octombrie, oficialul va avea întrevederi bilaterale cu Premierul Iu
• Actualitate
09.10.13 - 19:34
În marja participării la reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor Baltice-Benelux, vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut astăzi o intervenţie, în calitate de invitat special
• Actualitate
09.10.13 - 19:30
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut, la Reşedinţa prezidenţială, o întrevedere cu Alteţele Lor Regale, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României.
Şeful statului a salutat prezenţa fami
• Actualitate
09.10.13 - 19:27
Interviu IPN cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ucrainei în Republica Moldova, Serhii Pyrozhkov
La Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 29 noiembrie 2013, Republica Moldova va intra într-o nouă fază de
• Actualitate
09.10.13 - 19:21
Nici cu medicamente dintre cele mai performante nu mai pot fi trataţi
Autor: Mihai CONŢIU
În perioada 7-10 Octombrie, Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României, Custode al Coroanei României, şi soţul, Alt
• Actualitate
09.10.13 - 19:19
La Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 29 noiembrie 2013, Republica Moldova va intra într-o nouă fază de relaţii cu Uniunea Europeană. Ce aduce aceasta şi cum va influenţa ea viaţa cetăţenilor moldoveni de acasă şi de p
• Actualitate
09.10.13 - 19:15
Faţa monstruoasă a pseudo-liberalului care crede că poporul este mai prost decît el
Autor: Mihai CONŢIU
Incultura şi primitivismul unui individ nu-i exclude şiretenia şi capacitatea de a intra în cele mai ticăloase combinaţii spr
• Actualitate
08.10.13 - 19:07
Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat la deschiderea conferinţei “Combaterea Traficului de Fiinţe Umane în Europa de Sud-Est: pentru o mai bună protecţie a copiilor&r
• Actualitate
08.10.13 - 18:52
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
24.03.26 - 20:19
24.03.26 - 20:18
12.03.26 - 17:06
11.03.26 - 17:48
05.03.26 - 16:59
04.03.26 - 19:14
26.02.26 - 15:35
25.02.26 - 19:09
19.02.26 - 16:28
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.03.26 - 12:38
31.03.26 - 12:36
31.03.26 - 12:32
31.03.26 - 12:31
30.03.26 - 00:58
30.03.26 - 00:57
