Va fi posibilă în secolul acesta, cu statul, mentalităţile şi politicienii pe care îi avem?

Autor: Mihai CONŢIU

Un lucru este vizibil: Maia Sandu, actualul ministru al Educaţiei, reprezintă vîrful onestităţii, curajului şi dorinţei de competenţă pe care nimeni nu le-a avut pînă la numirea sa în acest post sensibil, dificil. Acesta este şi motivul pentru care cele mai retrograde figuri politice moldoveneşti îi sunt şi cei mai înverşunaţi adversari. Aici, în principal, este vorba despre Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu – două figuri ale unor timpuri de care ne amintim cu groază şi dezamăgire pentru răul social pe care vor să-l perpetueze.

Lumea este într-o permanentă evoluţie, iar sistemul educaţional este nevoit să se reformuleze permanent în acest ciclu în care universului uman i se descoperă noi şi noi valenţe. Vorbind despre putinţa de a reforma sistemul de educaţie din R. Moldova, ne gîndim la o întreprindere sisifică sau la labirinturile din romanul „Procesul” al lui Kafka. Învăţămîntul, ca „sistem”, convenţional vorbind, este, la rîndu-i, parte a unui SISTEM copleşitor care se numeşte STATUL din componenţa căruia face parte.

Prin urmare, nu putem vorbi despre o reformă reală a sistemului de învăţămînt atîta timp cît ea nu evoluează în paralel cu reformele din celelalte – Sănătate, Justiţie, Procuratură, Internele, Asistenţa Socială etc. Aceste reforme nu pot fi disociate deoarece se înlănţuie una cu alta. Un sistem de educaţie modern oferă societăţii tineri performanţi, apţi să se integreze, să activeze în diferite segmente profesionale la fel de performante.

Tocmai acest lucru şi explică de ce tinerii moldoveni care au învăţat în şcolile occidentale cele mai performante, nu cele din România, nu se reîntorc în ţară pentru a lucra în domeniile profesionale pentru care s-au pregătit. Haideţi să nu vorbim despre existenţa salariilor mici! Potrivit complexului educaţional în care s-au pregătit tinerii în Occident, pot găsi ei aici un loc de muncă într-o instituţie în care să nu existe corupţie, li se oferă condiţii de muncă în care să activeze aşa cum au învăţat şi au făcut practică, se pot bucura de existenţa unui univers moral şi civic nepolitizat?

Este adevărat şi faptul că pentru o reformă autentică în toate domeniile este nevoie ca statul să fie bogat, să aibă cu ce să-i stimuleze salarial şi să le ofere condiţii optime de muncă tuturor celor care activează în diferitele profesii ale întregului sistem, dar chestiunea se pune şi altfel! Chiar dacă o ţară, aşa cum este R. Moldova, se află în tranziţia de la un sistem la altul şi este săracă, reformele instituţiilor statului se pot face exemplar, iar toate acestea depind de onestitatea, voinţa şi patriotismul politicienilor.

Cît au furat politicienii moldoveni din 1991 şi pînă astăzi? De ce aproape nici unul dintre foştii politicieni nu trăiesc simplu, din pensie, ci au averi sau afaceri impresionante, deşi au fost doar simpli bugetari? De ce într-o ţară atît de săracă, cea mai săracă din Europa, avem atîţi milionari? Cum s-a ajuns la această stare de lucruri dacă nu prin coruperea sistemelor de Justiţie, Procuratură, Educaţie, MAI, Sănătate etc. încă din 1991? Vă daţi seama de ce este aşa de greu acum?

Polonia, tot o ţară ex-comunistă, datorită reformelor aplicate la sfîrşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, a înregistrat cele mai spectaculoase performanţe nu numai economice, ci şi în domeniul învăţămîntului, plasîndu-se, în 2012, pe locul 14 din cele 65 de state care iau parte la studiul realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), iar aici este vorba despre evaluările PISA, despre care vom vorbi, le vom explica în numerele următoare. Doar performanţele economice şi educaţionale din Polonia demonstrează că politicienii din această ţară post-comunistă s-au gîndit mai întîi la viitorul poporului lor, la prosperitatea materială şi spirituală a ţării.

Opoziţia faţă de reforma din sistemul de învăţămînt din R. Moldova, dincolo de cele amintite mai sus, îşi are şi alte motivaţii, iar asta ţine şi de conservatorismul retrograd al unor politicieni. Obişnuiţi cu disciplina şcolară de tip cazon din timpurile sovietice, ei îşi imaginează că sistemul de învăţămînt de atunci ar mai putea fi valabil şi astăzi. Paradoxul constă în aceea că aceşti politicieni s-au adaptat vieţii de lux de tip capitalist, însă vor să perpetueze un sistem de învăţămînt specific dictaturii comuniste într-o lume democratică, în care dezvoltarea educaţională a copilului trebuie să fie eliberată de absolut orice constrîngeri ideologice sau abuzuri pedagogice venite din partea unor învăţători ai trecutului.

Politicieni ca Voronin sau Ghimpu vor să trăiască în raiul material capitalist şi să conducă un popor educat-robotizat în ascultare după programe şcolare de tip totalitarist-sovietice. (va urma)