Atacul criminal asupra site-ului „Moldova Suverană”

Şi lovitura de stat lentă cu numele de cod „Fără Europa!”

Autor: Mihai CONŢIU

În noaptea de 19 spre 20 Ianuarie, a.c., o minte criminală, diabolică a ordonat distrugerea site-ului ziarului nostru. Cine a conceput acest atac, a ştiut bine ce face. Prin urmare, timp de o lună şi jumătate am fost eliminaţi din spaţiul mediatic electronic. Reconstrucţia noului site, după cum se ştie, a mai presupus, dincolo de irosirea temporală, şi cheltuieli financiare care pentru noi au însemnat mult. Am fost pedepsiţi atît de mişeleşte pentru dezvăluirile incomode, iar asta pentru personalităţi publice sus-puse şi guverne, pe care le-am tot făcut pînă la acea dată, dar şi pentru a fi eliminaţi din spaţiul mediatic electronic într-o perioadă de criză politică acută pentru ţară.

Un bun prieten din Bucureşti, reputat specialist în domeniu, ne-a spus că acest atac criminal nu este treaba unui haker oarecare, ci este vorba despre o operaţiune executată în urma unor dispoziţii date de la nivel de stat, de guverne. Prietenul nostru ne-a şi nominalizat un stat bănuit, dar nu-l putem spune pînă cînd nu vom avea suficiente probe.

Este suficient de elocvent faptul că Procuratura şi SIS nu s-au autosesizat în cercetarea acestei infracţiuni extrem de grave, care nu cunoaşte precedente în nici una din ţările civilizate ale lumii. Nici nu-i de mirare! Şefii politici ai acestor instituţii, Vladimir Plahoitniuc şi valetul său, Mihai Ghimpu, probabil că au jubilat şi le-or fi ordonat şefilor prea-plecaţi ai celor două instituţii să ne ignore. Reţineţi că asta s-a întîmplat într-o ţară, Republica Moldova, care pretinde la statutul de aspirant la integrarea europeană. Un astfel de atac criminal la adresa libertăţii de exprimare, ignorat de instituţiile naţionale de drept, este însă reţinut şi bifat ca atare de către instituţiile europene.

După atacurile armate de intimidare declanşate împotriva instituţiilor statului de către CNA şi Procuratură, aceste fiind subordonate maleficului Plahoitniuc, după alianţa dintre Voronin, Plahoitniuc, Lupu şi Ghimpu care a demis Guvernul Filat, ne-a fost clar că acestora nu le mai păsa de mult de respectarea şi punerea în aplicare a principiilor, normelor şi valorilor europene, ca repere obligatorii de îndeplinit pentru integrarea noastră europeană. În acest context, atacul pirateresc asupra site-ului nostru intră-n „normalitatea” ignorării lui de către instituţiile amintite mai sus.

Voronin, Plahoitniuc, Lupu şi Ghimpu au ştiut şi au planificat cu multă vreme în urmă deturnarea ţării noastre de pe parcursul european. Există şi un plan în acest sens: Plahoitniuc provoacă alegeri anticipate, sacrificînd Partidul Democrat şi Partidul Liberal, în schimb îi readuce pe comuniştii lui Voronin la putere care, la rîndul lor, evident, stopează integrarea europeană a R. Moldova. Dar  Rusia nu are nici un amestec aici aşa cum de fapt ar fi tentaţi unii să creadă. În spatele lui Plahoitniuc stau forţe obscure locale, apoi însuşi Plahoitniuc, apoi invidia neagră a lui Ghimpu, Lupu, Guma şi alţi mafioţi pentru succesul enorm al lui Filat în acest sens. Respectivii milionari negri nu vor integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană  pentru că acolo li se va da peste mînă şi nu vor putea fura.

Aşadar, oricine vede că, de fapt, asistăm la o lovitură de stat mascată, lentă, dar sigură, care a fost declanşată la ordinul lui Plahoitniuc şi al forţelor antieuropene din interiorul R. Moldova.

Revenind la infracţiunea majoră în sine de distrugere a site-ului ziarului nostru, bineînţeles că, nu s-a sesizat, măcar formal, nici o organizaţie profesională, vreo instituţie media sau puzderiile de ONG-uri care sug bani occidentali pentru, chipurile, promovarea valorilor democratice, libertatea cuvîntului, drepturile consumatorilor, criminalitatea cibernetică etc. Să înţelegem că guvernele SUA şi ţărilor europene, Fundaţia „Soros” etc. spală efectiv aceste fonduri alocate respectivelor „instituţii de promovare a democraţiei”?

Atacul criminal asupra site-ului „Moldova Suverană”, infracţiune gravă săvîrşită pe fondul războiului declarat de Plahoitniuc propriului popor, ne obligă la deducţii logice cumplite. Practic, tot ceea ce se întîmplă de după dezvăluirea crimei din Pădurea Domnească, ne demonstrează clar că Plahoitniuc şi comuniştii vor să scoată Republica Moldova de sub scutul de protecţie şi control democratic al securităţii europene. Gata, începînd cu data de 5 Martie, „Republika Plahoitniuk” a declarat război politic, moral şi psihologic Uniunii Europene şi SUA, lumii civilizate care a ţinut „în viaţă” Republica Moldova în ultimii peste trei ani!

Pînă la urmă, totuşi, măcar formal, de ce oare Procuratura sau SIS nu s-au autosesizat din oficiu? Ne întrebăm, fireşte, retoric, deoarece răspunsul la această întrebare l-aţi aflat în rîndurile de mai sus!

Pentru că se impun şi cîteva „precizări casnice”, îi anunţăm pe cititorii noştri că, pe parcurs, echipa noastră redacţională va re-posta în arhiva nouă a site-ului cele mai deranjante sau necesare, de luare aminte articole publicate în varianta print a ziarului nostru de-a lungul anilor. Odată cu distrugerea vechiului site, ne-au şters şi arhiva depozitată acolo, dar, uzual, noi ne-am păstrat propria arhivă în variantă electronică paralelă, cea din care o să vă oferim, treptat, reeditări. 

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
05.12.24 - 15:13
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12
03.12.24 - 00:53
03.12.24 - 01:00
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:55
03.12.24 - 00:59
03.12.24 - 00:57