Moldoveni îmbelșugați în Țară săracă

Autor: Mihai CONȚIU

Cu ceva timp în urmă, i-am fost gazdă unui amic european care nu știa prea multe despre Republica Moldova, spunîndu-mi, însă, că unii moldoveni pe care i-a cunoscut, ocazional, i-au povestit doar despre celebrele crame Cricova și Mileștii Mici, despre Orheiul Vechi și cetatea Soroca, invocîndu-i, firește, ”tradiționala ospitalitate moldovenească”. ”Cam puțin”, mi-a spus amicul. Știa, se înțelege, că Republica Moldova este o Țară extrem de săracă. Pe tot parcursul drumului, de la aeroport și pînă la un hotel cochet din centrul Chișinăului unde l-am cazat, prietenul meu, Tino, a fost tare mirat de aglomerația auto urbană cu mașini scumpe de diferite mărci pe care doar în marile orașe europene le mai vezi.

Pe parcursul a cinci zile, l-am însoțit peste tot unde a dorit. Ce l-a uluit cel mai mult în drumețiile noastre prin Moldova a fost mulțimea, pădurea de ”castele-locuințe-personale” ale moldovenilor. Nu este primul străin pe care l-am văzut mirat de, practic, multiplele ”mici orășele” de astfel de locuințe somptuoase. Occidentalul nu poate pricepe logica, mentalitatea moldoveanului care își construiește astfel de vile cu dimensiuni mult peste necesitățile lui practice, iar asta în contrast cu realitate crudă că Republica Moldova este una dintre cele mai sărace Țări europene.

Într-o altă dimensiune, același occidental se inhibă efectiv cînd ajunge oaspete la ”celebrele mese moldovenești”, mese suprasaturate cu o mulțime de feluri de mîncare și băuturi alcoolice de tot felul – vodcă, coniac, vin îmbuteliat și ”vin de casă” și șampanie. Nu-i vorba că mîncărurile nu sunt bune, ele sunt excelent de gustoase, doar că sunt prea multe și... ”nerecomandate dietetic”.

Într-o astfel de opulență auto, locativă, culinară și bachică, străinului îi este greu să priceapă că, totuși, Țara este săracă, dar și faptul că sunt destul de mulți moldoveni care au știut să se îmbogățească din sărăcia/sărăcirea acestei Țări. În Occidentul prosper, oamenii care cîștigă mai mult decît moldovenii posesori ai unor vile și mașini despre care vorbeam, nu concep să-și facă astfel de achiziții mult peste necesitățile lor, inclusiv cele culinare. Am constatat asta permanent, la fața locului. În acest context, ofer un exemplu: În toate orașele europene în care am prilejul să călătoresc, observ circulînd sau staționînd pe străzi diferite tipuri de mașini ”normale”, inclusiv ”Dacia”. Ei le cumpără pentru că sunt ieftine și extrem de utile pentru necesitățile lor imediate. Păi, moldoveanului ”i-ar fi rușine” de vecini și prieteni să-și cumpere o astfel de mașină, o ”Dacia”, ar fi ”sub demnitatea și pretențiile lui selective”, pentru că ”merită mai mult”, nu-i așa?

În cele arătate mai sus mă refer la moldoveanul mediu, cel care are o serie de venituri ”discrete” ori muncește pe rupte în străinătate pentru a avea astfel de bunuri, nu la milionarii ”consacrați”. Revenind la ”constructorii de vile trufașe”, în paralel cu cele finalizate, există o altă mulțime de astfel de construcții nefinalizate cu anii ori părăsite efectiv cam peste tot. Ridicarea lor a fost comandată de către moldovenii care muncesc în străinătate și care, la un moment dat, n-au mai avut bani ca să le finalizeze ori au decis să-și cumpere o casă acolo unde muncesc, iar pe acestea le-au părăsit. Te întrebi: Ce a fost în mintea lor cînd s-au hotărît să-și ridice o astfel de vilă? Spiritul de competiție cu alții care au procedat la fel în satul lor și nu vor ca să fie mai prejos decît ei? Dar de ce nu și-au propus, mult mai practic și economic, să-și reconsolideze, extindă și să-și reutileze vechea casă părintească a părinților lor? Observăm, așadar, cît de mult îi macină pe unii moldovenii trufia deșartă!

O altă categorie a moldovenilor bogați în această Țară săracă este cea a milionarilor, iar aceștia sunt mulți și neștiuți. Precizez, însă, că am avut prilejul să-i cunosc pe cîțiva, extrem de puțini, și să constat că au devenit oameni avuți prin propria lor muncă și inventivitate, persoane care au plecat de la zero și au produs și produc bunuri utile, dar nu despre ei este vorba. Aici mă refer la aceia care au știut să devină milionari, în euro sau dolari, din sărăcia/sărăcirea acestei Țări. Știm cu toții cum aceștia ”au administrat politic democrația și piața liberă, regulile privatizărilor bunurilor Statului etc.”, așa că nu mai insist.

Firește că mulți dintre acești ”foști tovarăși nomenclaturiști” ajunși milionari trăiesc în opulență și cu dispreț față de ”prostime”. Unii dintre ei își pitesc milioanele peste hotare, în bănci ori în investiții imobiliare selecte, iar alții au afaceri prospere în Țară la ei. Este adevărat că aceștia din urmă oferă locuri de muncă moldovenilor, dar nu suficient de atractive încît să nu-i facă să stea cu urechile ciulite la o șansă de a pleca să muncească peste hotare pentru un cîștig decent. Actele lor de caritate, care pe alocuri există, sunt insuficiente, iar asta pentru că sunt făcute trufaș, secvențial, în scop publicitar și cu ”bătaie politică lungă”. Într-o Țară săracă, așa cum este Republica Moldova, acestor milionari le-ar servi bine lecția pe care urmează s-o spun!

Dan Price (FOTO) este fondatorul unei companii din SUA. În anul 2015, el a decis să renunțe la profit ca să ofere salarii de 70.000 de dolari tuturor angajaților săi. Auzind despre această decizie, foarte mulți experți i-au prezis falimentul afacerii sale. Astfel, Dan Price și-a redus propriul salariu de la un milion de dolari pe an la 70.000 de dolari pe an, oferind același salariu și celorlalți angajați, pentru a le putea asigura un trai decent. Demersul lui a fost întîmpinat cu scepticism și critici, fiind catalogat de unele surse media drept ”socialism dezastruos”.

După șase ani de la această inițiativă, compania sa a înregistrat o adevărată explozie: veniturile s-au triplat, iar numărul clienților s-a dublat. În plus, 70% dintre angajații lui și-au achitat datoriile, iar mulți și-au cumpărat pentru prima dată o casă. Experimentul managerial al Dan Price a devenit atît de important încît a fost inclus într-un studiu de caz la Harvard Business School. ”Întotdeauna investește în oameni”, este deviza lui, demonstrînd astfel nu doar că a salvat afacerea, ci a arătat oamenilor că respectul față de angajați poate duce la rezultate spectaculoase.

Vedeți vreun chip de milionar moldovean procedînd ca și Dan Price? Eu nu!

Dincolo de acest fundal al moldovenilor bogați într-o țară săracă, există o mare masă de moldoveni compusă din oameni cu salarii mizerabile; pensionari din mediul urban cărora nu le ajung banii pentru mîncare, medicamente și întreținere pe timpul Iernii; acei bieți oameni care, trăind la limita sărăciei, îți vînd, la margine de drum, cîte un buchet de flori din propria grădină ori lucruri de prin casă așternute pe un preș; sărmanii bătrîni neajutorați din satele pustiite care par să aștepte ca să se cufunde în pămînt, toți, luați la un loc, deveniți doar o ”statistică electorală”. Aceasta-i tristețea națională de la ”marginea” oamenilor bogați într-o Țară săracă!!!