Reforma administrativ-teritorială nu poate ocoli Chișinăul

Autor: Mihai CONȚIU

Citeam, în urmă cu cîteva zile, că unul din numeroșii candidați care se bulucesc la funcția de primar al Bucureștiului a răsuflat o inițiativă interesantă prin eficiența ei de perspectivă – desființarea celor șase Primării de Sector ale capitalei. În anul 2024, populația zonei metropolitane a orașului București a fost de 1.768.000 de locuitori. Municipiul Chișinău are o populație de 720,1 mii de locuitori cu reședință obișnuită, avînd o administrare teritorial-administrativă care cuprinde Primăria Generală și cinci Preturi de sector – Botanica, Buiucani, Ciocana, Centru și Rîșcani.

Ca o comparație, ofer exemplul capitalei Germaniei, Berlin, care are 3,46 milioane de locuitori şi o Primărie cu doar 207 angajați – 69 funcționari şi 138 personal contractual.

Într-un articol mai vechi, relatam detaliat modul de funcționare eficientă din numeroase Primării europene, cu personal extrem de redus, cu persoane care prestează activități de consilieri din datorie civică, fără a fi retribuite, și tot așa, motiv pentru care nu mai revin. Ca și la București, în Chișinău avem de-a face cu un număr colosal de personal în instituțiile mai sus arătate. Ca și în cazul raioanelor de tip sovietic, menținerea unui număr de birocrați atît de mare înseamnă: ”recompensă pentru subordonare politică”; ”activism politic în slujba primarului”; ”nepotism”; ”abuz prin angajarea cuiva în schimbul unei recompense ori servicii care nu au nici o legătură cu munca și Primăria” etc. Cum se face că Primăria Berlinului se descurcă așa cum ați citit mai sus, iar Primăriile Bucureștiului și Chișinăului au nevoie de un imens aparat birocratic atît de mare și împărțit pe Sectoare și Preturi? 

Reforma administrativ-teritorială a Țării, prin trecerea la raioane ori regiuni, nu poate ocoli nici Primăria Chișinău, dar nici Primăriile celorlalte orașe. Atîta timp cît Sectorul Ciocana, ca un exemplu luat la întîmplare și prin absurd vorbind, nu inițiază și nu cîștigă un referendum prin care să se separe de Chișinău și să se declare oraș independent, atunci care-i rostul existenței Preturii Ciocana? Fără să scormonim în statisticile privitoare la abuzurile comise în Preturi ori în Primăria Chișinăului de-a lungul anilor, ne este lesne să deducem că acest tip de administrare a Chișinăului poate avea, în primul rînd, o prioritate politică de presupuse interese obscure, iar mai apoi, în subsidiar, este vizat Chișinăul și locuitorii din toate aceste Sectoare.

Orice observator atent al ultimelor peste două decenii, constată că Chișinăul urban s-a și se dezvoltă oarecum în virtutea inerției. Departe de mine intenția de a nega o serie de realizări concrete, dar prea se creează convingerea că acestea au fost ”vopsite politic de nevoie”, cu ochii îndreptați spre un nou mandat. După cum se știe, o serie de sate limitrofe se subordonează Primăriei Generale a Chișinăului, În mod direct, personal, am cunoscut cazuri de abuzuri flagrante (deturnări de fonduri, achiziții aranjate etc.) ale unor Primării sătești aflate ”în parohia” Chișinăului. Și în această proiecție pot fi privite și Preturile! Spre deosebire de primarul general care este ales prin vot de către cetățeni, pretorii nu sunt aleși, ci numiți în post de către primarul general, care, firește, o face din raționamente politice de partid. Diferența dintre Chișinău și București în administrarea teritorial-administrativă constă în acea că primarii de Sector din capitala României sunt aleși de către cetățenii Sectoarelor.

Se tot vorbește despre transparență, despre ”grija” față de banul public, despre reforme și multe alte virtualități, dar nimeni nu pune în discuție desființarea acestor Preturi care căpușează pe bani publici. Gîndiți-vă numai la numărul de angajați, de șefi și restul privilegiilor, inclusiv la faptul că pretorii au și adjuncți! Credeți că am dreptate cînd afirm că Legislativul ar trebui să emită o nouă lege în acest sens?

P. S. Cînd am venit prima dată la Chișinău și am auzit de existența Preturilor, m-a amuzat un pic tendința de ”romanizare” a Chișinăului. La origine, ”pretorul” era magistrat roman, judecător ori comandant militar. În vechea organizare administrativă a României, ”pretorul” era reprezentantul conducerii centrale într-o ”plasă”, avînd atribuții administrative și de Poliție. ”Plasa”, care era gestionată de un prefect, era o unitate administrativă de ordinul doi, un fel de județ mic în care erau incluse mai multe sate și comune. Ce-ți e și cu ”romanizarea” asta...!