Hotărîrea Parlamentului din 15 octombrie 2015, privind ridicarea imunităţii deputatului Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat, este constituţională. Decizia a fost pronunţă cu puţin timp în urmă de către Curt
• Actualitate
17.11.15 - 19:03
Fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu va participa la negocierile pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare pînă cînd Consiliul naţional politic nu va adopta o altă decizie. Declaraţia a fost făcută
• Actualitate
17.11.15 - 18:55
Liderul PL, Mihai Ghimpu a făcut pe 17 noiembrie un apel public către PLDM ca să vină la negocierile pentru formarea unui nou Guvern. De asemenea, liberalii au îndemnat şi Partidul Democrat să-şi schimbe tactica faţă de PLDM. Preşedin
• Actualitate
17.11.15 - 18:41
Cît de ticălos, inconştient sau amoral poate fi cineva care şi-ar dori să-i semene? Hiena este un animal care alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoiturile proaspete dacă în zonă există o abunden
• Actualitate
17.11.15 - 13:43
Partidul Socialiştilor a avut o agendă extrem de încărcată în această săptămînă, ceea ce a făcut ca liderul formaţiunii, Igor Dodon să se manifeste destul de activ, fiind permanent în centrul atenţiei. Socialiştii
• Actualitate
16.11.15 - 19:24
În căutarea coaliţiei inexistente Autor: Serghei ILCENKO Încercările de a identifica componenţa viitoarei coaliţii de guvernare e o ocupaţie fără rost pentru majoritatea prezicătorilor: oricum, ei nu se vor regăsi în ea. &
• Actualitate
16.11.15 - 19:10
Se pare că, pe nevăzute, serviciile de informaţii au deja drept de reţinere şi anchetă Autor: Mihai CONŢIU Ştim foarte bine că Vladimir Voronin, pe vremea cînd era şef al statului, a dispus ca Serviciul de Informaţii şi Securitate (
• Actualitate
16.11.15 - 19:07
Viceprim-ministru, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat astăzi la conferinţa Universităţii de Stat din Moldova “Ştiinţa politică şi societatea în schimbare&rdq
• Actualitate
13.11.15 - 16:10
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a avut, miercuri, o întrevedere cu Phil Batson, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Moldova, la solicitarea diplomatului engle
• Actualitate
12.11.15 - 18:00
Secretarul general al Guvernului, Serghei Palihovici, a avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei Uniunii Europene, aflată într-o vizită de lucru la Chişinău, din care fac parte Gianpiero Borzillo, coordonator pentru state
• Actualitate
12.11.15 - 17:44
Secretele isteriilor lui Lupu, Candu şi Ghimpu. Plahotniuc la mîna PCRM şi PLDM Autor: Mihai CONŢIU Încă din clipa în care PDM-Vladimir Plahotniuc a decis întemniţarea ilegală a lui Vlad Filat, am putut constata cu toţi
• Actualitate
12.11.15 - 12:21
Ex-premierul Vlad Filat, preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a transmis un mesaj jurnaliştilor, prin intermediul avocatului său, Igor Popa. „Domnul Filat m-a rugat să vă transmit că este într-o stare relati
• Actualitate
11.11.15 - 19:19
Un grup de lucru format din membri PD, PL și PPEM va elabora proiectul unui acord al viitoarei alianţe de guvernare. Anunțul a fost făcut aseară de liderii celor trei formațiuni la finele unei noi runde de negocieri pentru creare unei coaliții
• Actualitate
11.11.15 - 19:15
Curtea Constituțională (CCM) a restituit fără examinare iniţiativa comună a PLDM şi PSRM ce vizează modificarea articolelor 78, 85 şi 89 din Constituție şi se referă la alegerea şi demiterea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot uni
• Actualitate
11.11.15 - 19:03
Onoarea de negăsit a justiţiei moldoveneşti Autor: Mihai CONŢIU În ceea ce priveşte presupusele vinovăţii ale lui Vlad Filat nu este cazul încă să detaliem, iar asta pentru că, în primul rînd, sîntem nevoiţi s
• Actualitate
11.11.15 - 19:00
Realizările înregistrate în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și provocările legate de contextul de securitate regională sînt discutate în cadrul unui seminar al Adunării Parlamentare NATO, organizat l
• Actualitate
11.11.15 - 18:54
Curtea Constituțională /CC/ a dat pe 10 noiembrie aviz pozitiv pentru organizarea unui referendum cu referire la modificarea Constituției. Acesta prevede retragerea imunității deputaților, reducerea numărului lor de la 101 la 71, alegerea dire
• Actualitate
10.11.15 - 19:22
Vicepremierul, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a prezidat şedinţa Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane (CNCTFU), în calitate de preşedinte al Comit
• Actualitate
10.11.15 - 18:59
Partidele de stînga se bucură de cea mai mare încredere în rîndul populației din Republica Moldova, acestea putînd obține o victorie clară în cazul în care ar avea loc alegeri duminica viitoare, în
• Actualitate
10.11.15 - 18:57
Fracţiunea PLDM a declarat că întreaga responsabilitate pentru demisia Guvernului şi actuala criză politică o poartă PDM. Totodată, reprezentanţii PD susţin că pentru depăşirea crizei, deja pînă vineri va fi elaborat proiectu
• Actualitate
10.11.15 - 18:54
03.01.26 - 00:19
03.01.26 - 00:21
05.01.26 - 11:10
04.01.26 - 11:33
03.01.26 - 00:17
05.01.26 - 11:14
06.01.26 - 13:34
04.01.26 - 11:28
10.01.26 - 11:46
04.01.26 - 11:26
03.01.26 - 00:24
04.01.26 - 11:31
02.01.26 - 14:46
03.01.26 - 16:16
02.01.26 - 14:48