Curtea Constituțională a pronunțat hotărîrea pentru interpretarea articolului 85 din Constituţia Republicii Moldova și a constatat că Parlamentul urmează a fi dizolvat în termen de trei luni, chiar dacă această perioadă se circ
• Actualitate
24.11.15 - 19:43
Pe 24 noiembrie, Igor Dodon, preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi, preşedintele fracţiunii PSRM în Parlamentul RM şi Andrei Neguţa, ambasador, vice-preşedintele fracţiunii parlamentare, s-au întîlnit cu un grup de ambas
• Actualitate
24.11.15 - 19:28
Partidul Democrat din Moldova lansează discuţii cu toate fracţiunile politice din Parlament privind formarea unui Guvern. Decizia a fost luată pe 24 noiembrie după ședința Biroului Politic Național al democraților. Potrivit preşedintelui PD
• Actualitate
24.11.15 - 19:21
Vicepremierul, ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut o întrevedere cu un grup de ambasadori ai Franţei din ţările Parteneriatului Estic, Asia Centrală, Caucazul de Sud, Rusia
• Actualitate
24.11.15 - 19:15
Scrisoare deschisă Luînd în calcul aşteptările societăţii de mai bine de 6 ani din momentul venirii la guvernare a coaliţiei democratice, constat că încă din momentul proclamării independenţei Republicii Moldova se î
• Actualitate
23.11.15 - 18:49
Cum sfidează legea magistratul precoce şi prosper Pavliuc de la Judecătoria Buiucani Autor: Mihai CONŢIU Cea mai mare ruşine pentru justiţia naţională din Republica Moldova este aceea că, avînd preşedinte de ţară un fost judecător,
• Actualitate
23.11.15 - 18:44
Parlamentul a adoptat astăzi proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru anul curent. Acesta prevede reducerea cheltuielilor, dar și a veniturilor cu peste un miliard de lei. Potrivit proiectului, cheltuielile pentru anul curent vor fi redu
• Actualitate
20.11.15 - 17:11
Planul de acțiuni pentru prevenirea şi lupta cu corupția și Codul de conduită și etică pentru deputați a fost prezentat astăzi pentru discuții. Planul de acţiuni anticorupţie al Parlamentului Republicii Moldova prezintă circa 60 de iniţ
• Actualitate
20.11.15 - 17:02
Fracţiunea Partidului Socialiştilor din CMC a organizat un briefing în care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de fărădelegile din cadrul şedinţelor CMC. Ion Ceban, preşedintele fracţiunii socialiştilor în CMC a menţionat că &
• Actualitate
19.11.15 - 17:59
Parlamentul Greciei a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată pentru agenție de către șeful Serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, An
• Actualitate
19.11.15 - 17:27
Avocat: „R. Moldova va pierde şi acest caz la CEDO” Deputatul Vlad Filat rămîne în arest preventiv. Anunțul a fost făcut de avocatul Igor Popa, după ședința Curții de Apel, care a avut loc pe 18 noiembrie. Igor Popa a
• Actualitate
18.11.15 - 19:11
PDM a luat act de noua ieșire publică a liderului interimar al PLDM, Valeriu Streleț, ieșirea e nouă, dar justificările sînt vechi, aceleași pretexte ridicole pentru a explica incapacitatea de a se aduna și refuzul de a veni la o discu
• Actualitate
18.11.15 - 19:05
Partidul Liberal Democrat din Moldova a înaintat pe 18 noiembrie Partidului Democrat trei condiţii, după îndeplinirea cărora liberal-democraţii ar putea reveni la masa de negocieri pentru formarea unui nou Guvern. Cerinţele au fost a
• Actualitate
18.11.15 - 18:53
Nesimţiri mafiote pe frunzele veştejite ale Toamnei Autor: Mihai CONŢIU Dacă Vladimir Plahotniuc mai izbuteşte cumva să-i prostească/manipuleze pe moldoveni prin intermediul imperiului său mediatic (nişte televiziuni ordinare, de altfel) şi
• Actualitate
18.11.15 - 13:11
A fost întrebat cum are de gînd să lupte cu naşul său, oligarhul Plahotniuc Situaţie jenantă pentru preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Acesta a fost întrebat direct chiar în Parlamentul European cum va lupta cu o
• Actualitate
17.11.15 - 19:27
Hotărîrea Parlamentului din 15 octombrie 2015, privind ridicarea imunităţii deputatului Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat, este constituţională. Decizia a fost pronunţă cu puţin timp în urmă de către Curt
• Actualitate
17.11.15 - 19:03
Fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu va participa la negocierile pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare pînă cînd Consiliul naţional politic nu va adopta o altă decizie. Declaraţia a fost făcută
• Actualitate
17.11.15 - 18:55
Liderul PL, Mihai Ghimpu a făcut pe 17 noiembrie un apel public către PLDM ca să vină la negocierile pentru formarea unui nou Guvern. De asemenea, liberalii au îndemnat şi Partidul Democrat să-şi schimbe tactica faţă de PLDM. Preşedin
• Actualitate
17.11.15 - 18:41
Cît de ticălos, inconştient sau amoral poate fi cineva care şi-ar dori să-i semene? Hiena este un animal care alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoiturile proaspete dacă în zonă există o abunden
• Actualitate
17.11.15 - 13:43
Partidul Socialiştilor a avut o agendă extrem de încărcată în această săptămînă, ceea ce a făcut ca liderul formaţiunii, Igor Dodon să se manifeste destul de activ, fiind permanent în centrul atenţiei. Socialiştii
• Actualitate
16.11.15 - 19:24
03.01.26 - 00:19
03.01.26 - 00:21
05.01.26 - 11:10
04.01.26 - 11:33
03.01.26 - 00:17
06.01.26 - 13:34
05.01.26 - 11:14
03.01.26 - 00:24
04.01.26 - 11:26
10.01.26 - 11:46
02.01.26 - 14:46
04.01.26 - 11:31
04.01.26 - 11:28
03.01.26 - 16:16
02.01.26 - 14:48