UN CUNOSCUT JURNALIST RUS, DESPRE IGOR DODON: EL ESTE OMUL CARE SI-A FAURIT DESTINUL

Renumitul jurnalist rus Mihail Gusman este de părere că Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este un veritabil “self made man”, adică omul care și-a făurit destinul. Declarația a fost făcută pentru Accent TV, după ce Gusman a realizat un interviu cu Igor Dodon.

“În primul rînd, Igor Dodon este atent la interesele jurnaliștilor, este deschis, sincer, gata să răspundă la orice întrebare. Unele întrebări pot fi incomode, altele – destul de acceptabile, dar aceasta este soarta oricărui șef de stat și, în acest sens, Președintele Republicii Moldova este deschis față de presă”, a spus jurnalistul rus.

Gusman, jurnalistul care a realizat interviuri cu peste 400 de șefi de stat, a constatat faptul că Igor Dodon este o personalitate care prezintă interes prin modul în care a ajuns în cea mai înaltă funcție în stat.

„Igor Dodon este o un om foarte interesant, el poate fi numit “self made man”, adică și-a făurit destinul singur. El provine dintr-o familie simplă, a crescut pînă la funcția de Președinte al țării sale și, cel mai important, a fost ales în această funcție de popor”, a mai spus Mihail Gusman.

Jurnalistul rus a vorbit și despre faptul că Președintele Republicii Moldova promovează o politică echilibrată. “Din punct de vedere geopolitic, Republica Moldova are o poziționare foarte specifică. Vecinii sînt foarte diferiți, cu sisteme politice diferite, cu orientări politice diferite. Totodată, Igor Nicolaevici întotdeauna, și a subliniat în mod repetat acest lucru, a susținut cooperarea strînsă cu Rusia. Înțeleg perfect că aceasta este o cooperare reciproc avantajoasă. Aceasta este o abordare realistă și pragmatică, deoarece Rusia este gata să ofere sprijin Republicii Moldova”, a mai spus jurnalistul.