O ţară coruptă sub protecţia legii

Autor: Mihai CONŢIU

Conceptul de „stat eşuat” a fost lansat în anul 2005 de către organizaţia Foreign Policy (politică externă) şi organizaţia nonguvernamentală americană „Fund for a Peace” (Fondul pentru Pace). Atunci, în premieră, a fost publicată o listă a statelor eşuate, a naţiunilor existente doar pe hîrtie, independent de faptul că acestea sînt membre ale ONU sau a altor organisme internaţionale. Atunci, în 2005, printre statele eşuate figurau şi Libia, Irak sau Siria, numai că, între timp, au apărut şi alte „candidaturi”.

În elaborarea acestui concept, reperele luate în consideraţie au ţinut de legitimitatea puterii, calitatea serviciilor publice şi a infrastructurii, presiunea demografică şi „emigrarea creierelor”, adică a tinerilor instruiţi. Tot atunci, încep să prindă un contur pronunţat conceptele de “nation-building” (construirea naţiunii) şi “responsability to protect” (responsabilitatea de a proteja), acestea constituind suportul teoretic şi juridic în vederea „vindecării, tratării” statelor eşuate.

În perioada cuprinsă între 2005 şi 2015, existenţa reală a statelor eşuate a prins un contur tot mai puternic, iar asta deoarece responsabilitatea privind “responsability to protect” (protecţia) se aplică selectiv, întrucît responsabilii guvernamentali asistă la criza umanitară şi, în paralel, sînt preocupaţi de resursele statului şi poziţia strategică, context în care “nation-building” rămîne a fi o himeră.

În esenţă, statele eşuate sînt identificabile prin multitudine de ameninţări la care ar trebui să facă faţă, plasarea lor în cîmpul operaţional al grupurilor criminale transnaţionale, crize umanitare, conflicte interetnice şi interreligioase, destructurarea sistemului bancar naţional şi catastrofele ecologice. Ţinînd seamă de cele pomenite mai sus, crede cineva că Republica Moldova nu este un „candidat” la statutul de stat eşuat?

Peste toate aceste, în aceste state asistăm la masive încălcări ale drepturilor omului, atacuri criminale în masă asupra civililor, purificări etnice, violuri, condiţii în care, din start, tînăra generaţie este sortită unui comportament agresiv. O problemă majoră mai este şi aceea că agresivităţile din statele eşuate pătrund şi în lumea civilizată occidentală prin numărul masiv de imigranţi, terorism, contrabandă, trafic de fiinţe umane etc.

Pe toată perioada existenţei statului Republica Moldova, „administratorii politici” ai statului au fixat parcă intenţionat ţara în indicatorii ce o pot defini ca stat eşuat sau naţiune existentă doar pe hîrtie, mai ales în ultimul an, după ce calea ieşirii din impas era Uniunea Europeană.

În contextul parametrilor descrişi mai sus, constatăm cu amărăciune că Republica Moldova aspiră la statutul de stat eşuat din simplul motiv că destinele ei, pe parcursul diferitelor guvernări, au fost decise nu de STATUL DE DREPT, ci de persoane cu PUTERE PERSONALĂ, clanuri mafiote cu putere de influenţă asupra guvernaţilor şi de liberul arbitru al acestora, asta presupunînd că şi legile au fost adoptate în folosul lor, nu al statului de drept, al cetăţenilor.

Astfel, conceptul de stat eşuat care poate fi atribuit şi Republicii Moldova poate fi identificat şi în aceea că nu statul de drept este cel care deţine puterea de a orienta ţara într-o anumită direcţie externă benefică, ci o persoană sau o grupare coruptă din sfera politicii sau a mediului de afaceri. În acest sens, avem un exemplu negativ din România, din perioada de dinainte de a se începe adevărata luptă împotriva corupţiei. După cum bine ştiţi, ziarul nostru publică un serial preluat din ziarul românesc „Adevărul”, în care este vorba despre începuturile luptei cu corupţia şi evoluţia acestui proces. Acesta este şi motivul pentru care, în contextul de exemplificare de care vorbeam, vă reproducem următoarele realităţi:

În anul 2000, exasperată că fondurile pe care le pompează în spaţiul ex-comunist nu produc rezultate, Banca Mondială a realizat un studiu prin care a încercat să identifice cauzele blocajului. A constatat că România a fost acaparată de aşa-numiţii „insideri“. Aceştia fiind oameni de afaceri foarte puternici, care, folosindu-se de influenţa politică, creaseră economia de piaţă din interiorul statului şi stabiliseră regulile în interesul lor, rezultînd un comportament monopolist care blocase dezvoltarea. Era, de fapt, o definiţie mai pretenţioasă a corupţiei.

Trecuseră zece ani de la prăbuşirea comunismului şi Occidentul constata cu dezamăgire că România nu devenise un teren sigur pentru investiţii şi nici o ţară cu instituţii puternice pe care s-o poată transforma într-un aliat. În 1999, cînd NATO a avut nevoie de acordul României pentru a trece cu avioanele sale către Iugoslavia, Parlamentul a aprobat survolul. Însă presa a speculat că balanţa a fost înclinată de controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu prin cei aproximativ 30 de senatori şi deputaţi pe care îi controla. Ziarele vremii se întrebau ce garanţii poate prezenta România dacă într-o situaţie atît de gravă decizia a stat la mîna unui afacerist controversat? Pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întîmple, la începutul anilor 2000, puterile occidentale au hotărît să se implice direct în eradicarea corupţiei din România.

Oare Republica Moldova nu se află în aceeaşi situaţie în care se găsea România în urmă cu 15 ani?

Statul eşuat nu poate fi anihilat decît de o independenţă reală a Justiţiei

Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, încă de la investirea sa în funcţie, şi-a propus iniţiativa prioritară de a mări salariile judecătorilor, nu de schimbare radicală a sistemului juridic corupt prin aducere de tineri judecători şi procurori necompromişi. De la bun început, a fost clar că preşedintele Timofti nu are o viziune clară în privinţa reformării statului prin eradicarea corupţiei.

Ca şi în România de pînă la apariţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), absolut toţi judecătorii şi procurorii aveau conexiuni puternice cu foştii securişti, condiţie în care erau şantajabili prin aceea că decideau neurmărirea penală în cazurile de corupţie, iar judecătorii emiteau decizii favorabile marilor corupţi, fie politicieni, fie mari oameni de afaceri corupţi.

Acelaşi lucru continuă să se întîmple şi în Republica Moldova din zilele noastre, unde judecătorii şi procurorii sînt în aceeaşi situaţie în care erau confraţii lor din Bucureşti de pînă la înfiinţarea DNA, iar aici sînt incluşi şi tinerii judecători şi procurori a căror carieră depinde de mai vîrstnicii corupţi, şantajabili. La fel cum a făcut-o în România, Occidentul, UE şi SUA, începînd cu 2009, a sprijinit financiar şi logistic guvernarea de la Chişinău pentru instaurarea statului de drept prin eradicarea corupţiei din Justiţie, Procuratură şi clasa politică. În ultimul an, însă, după debarcarea violentă şi abuzivă a Guvernului Vlad Filat, clasa politică de la Chişinău a preferat plasarea ţării în zona gri de stabilitate, motiv pentru care Occidentul stopează investiţiile materiale în reformarea Justiţiei, Procuraturii sau Poliţiei după ce a constatat că singurul obiectiv al guvernării a fost circulaţia liberă a moldovenilor în spaţiul UE.

Concluzia este că guvernarea din ultimul an a crezut că a păcălit Occidentul, deşi, în esenţă, şi-a prejudiciat grav şi incalculabil proprii cetăţeni, certificîndu-i Republicii Moldova calificativul de stat eşuat.

La fel şi-au imaginat şi politicienii de la Bucureşti că vor trişa UE şi SUA, numai că, delegîndu-şi anumite responsabilităţi Bruxellesului şi NATO, clasa politică românească a fost nevoită să se subordoneze rigorilor occidentale de eradicare a corupţie generalizate, iar rezultatele de astăzi demonstrează cît de benefică este pentru români lupta împotriva corupţiei declanşată de o DNA liberă, nesubordonată politicienilor sau marilor corupţi

„Dacă mergeţi pe stradă şi vedeţi un BMW în faţa unei case, aflaţi cine stă acolo şi verificaţi imediat de unde a avut bani şi unde lucrează“

Problema Republicii Moldova în calitate de ţară aspirantă la statutul de stat eşuat constă, în primul rînd, în aceea că nu a fost preocupată niciodată, prin politicienii care s-au perindat la Putere, ca să adopte legi favorabile eradicării corupţiei, iar acolo unde aceste există oarecum sînt interpretate în favoarea corupţilor, n-a existat niciodată o cît de mică intenţie ca Justiţia, Procuratura, CNA, CNI, Ministerul de Interne şi Fiscul să devină instituţii independente şi tot ce derovă din toate acestea.

În acest context, pentru că tot sîntem în preajma alegerilor locale, înregistrăm situaţii de-a dreptul paradoxale în raport cu normele juridice de tip european, principii la care, pînă în urmă cu mai bine de un an, Republica Moldova părea că vrea să adere.

Astfel, legislaţia abuzivă a acestei ţări a permis înscriere în cursa electorală pentru funcţia de primar al oraşului Orhei a lui Ilan Shor, învinuit de implicare sa în furtul miliardului de Euro din sistemul bancar, eliberat în acest scop, culmea!, din arestul la domiciliu, a lui Renato Usatîi, candidat la funcţia de primar al oraşului Bălţi, în pofida faptului că numele lui a figurat anterior în mai multe scandaluri şi în cîteva dosare penale, din cauza cărora a şi părăsit ţara înainte de alegerile parlamentare din 30 Noiembrie 2014. În acest context, lista corupţilor sau urmăriţilor penali care candidează la funcţii de primar sau consilier local este destul de lungă, iar asta pentru că… legea locală a ţării le permite.

Pentru că sîntem în ţara paradoxurilor legislative, iar aici ne referim la situaţia acestor candidaţi penali, aflăm că cei de la Comisia Electorală Centrală (CEC) nu cunosc numărul candidaţilor care au probleme cu legea şi se bazează pe sprijinul societăţii civile spre a-i identifica, inclusiv pe unii care pot fi condamnaţi şi s-ar afla în incompatibilitate cu funcţia pe care o rîvnesc.

„Am primit o informaţie de la Ministerul Justiţiei prin care am aflat că în R. Moldova există 173 de persoane cu interdicţii de a ocupa funcţii publice. Totodată, la Ministerul Afacerilor Interne ni s-a spus că există peste 100 de mii de persoane cu antecedente penale, doar că nu ne pot oferi lista, deoarece datele reprezintă informaţii cu caracter personal. Vom analiza informaţiile primite şi vom încerca să stabilim dacă printre candidaţi există totuşi persoane care nu ar avea dreptul să candideze. Probabil, vom avea informaţia în cîteva zile”, a declarat pentru Ziarul de Gardă Ştefan Urîtu, vicepreşedintele CEC, precizînd totodată că în acest proces se mizează şi pe ajutorul societăţii civile pentru a identifica asemenea persoane.

Ca-n Republica Moldova! Ca într-un stat eşuat! Ca într-o naţiune existentă doar pe hîrtie!

Cînd procurorii români erau instruiţi în Occident, conducătorii cursurilor de perfecţionare a lor le spuneau: „Fiţi pro-activi, nu staţi la birou să vă trimită cineva dosarele, duceţi-vă după ele! Dacă mergeţi pe stradă şi vedeţi un BMW în faţa unei case, aflaţi cine stă acolo şi verificaţi imediat de unde a avut bani şi unde lucrează“.

Procedează astfel vreun procuror moldovean cînd vede atîtea limuzine scumpe prin ţară şi atîtea vile de lux? Cine nu le permite? Ştim cu toţii!

În concluzie, întrebăm: este Republica Moldova un stat eşuat şi o naţiune pe hîrtie?