26 de ţări cer încetarea imediată a războiului din Gaza şi condamnă uciderea îngrozitoare a sute de palestinieni care încercau să ajungă la ajutoare

Marea Britanie, Franţa şi alte 24 de ţări au cerut, Luni, încetarea imediată a războiului din Gaza şi au criticat modelul de distribuire a ajutoarelor organizat de Guvernul israelian, după ce sute de palestinieni au fost ucişi în apropierea locurilor de distribuire a alimentelor, relatează Reuters şi BBC.
Franţa, Italia, Japonia, Australia, Canada, Danemarca şi alte ţări au declarat că peste 800 de palestinieni au fost ucişi în timp ce căutau ajutor şi au condamnat ceea ce au numit „distribuirea lentă a ajutoarelor şi uciderea inumană a civililor, inclusiv a copiilor, care încearcă să îşi satisfacă cele mai elementare nevoi de apă şi hrană. Este îngrozitor că peste 800 de palestinieni au fost ucişi în timp ce căutau ajutor”, spun cei 26 de miniştri de Externe.
Majoritatea celor ucişi se aflau în apropierea locurilor unde se află Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), care a fost susţinută de Statele Unite şi Israel pentru a prelua distribuirea ajutoarelor în Gaza de la o reţea condusă de Organizaţia Naţiunilor Unite.
„Modelul de distribuire a ajutorului al Guvernului israelian este periculos, alimentează instabilitatea şi privează locuitorii din Gaza de demnitatea umană”, au declarat miniştrii de Externe ai ţărilor respective într-o declaraţie comună.
Apelul pentru încetarea războiului şi a modului în care Israelul distribuie ajutorul vine din partea mai multor ţări care, altfel, sunt aliate cu Israelul şi cu cel mai important susţinător al său, Statele Unite, notează Reuters.
Potrivit BBC, declaraţia comună a fost semnată de miniştrii de Externe din: Australia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia şi Regatul Unit, plus comisarul UE pentru egalitate, pregătire şi gestionarea crizelor (Hadja Lahbib).
Fundaţia Umanitară din Gaza foloseşte companii private americane de securitate şi logistică pentru a transporta ajutoarele în Gaza, ocolind în mare parte sistemul condus de ONU, despre care Israelul susţine că a permis militanţilor Hamas să jefuiască transporturile de ajutoare destinate civililor. Hamas neagă acuzaţiile.
ONU a calificat modelul GHF ca fiind nesigur şi o încălcare a standardelor de imparţialitate umanitară, ceea ce GHF neagă.










