Polițiștii belgieni au reținut și interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război, care veniseră la festivalul Tomorrowland

Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni, care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland, săptămîna trecută, după ce grupuri pro-palestiniene i-au acuzat de crime de război, relatează The Guardian, potrivit News.Ro.
Procurorii au declarat că au primit plîngeri în care se susţinea că doi soldaţi israelieni responsabili de „încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar” în Gaza au fost văzuţi la festivalul Tomorrowland, în apropierea oraşului Antwerpen, din Nordul ţării.
Procuratura federală a precizat că a solicitat Poliţiei să localizeze cele două persoane menţionate în plîngere şi să le interogheze.
„În urma acestor interogatorii, ei au fost eliberaţi”, se arată într-un comunicat.
Biroul a menţionat că a luat măsuri pentru că instanţele belgiene au jurisdicţie extrateritorială asupra presupuselor crime de război.
„Nu vor fi furnizate informaţii suplimentare în această etapă a anchetei”, a declarat biroul.
Cei doi israelieni nu au fost identificaţi.
Săptămîna trecută, Fundaţia Hind Rajab (HRF), o organizaţie belgiană pro-palestiniană, a declarat că a identificat doi soldaţi israelieni „responsabili de crime grave împotriva umanităţii” în Gaza, printre mulţimea de la Tomorrowland. HRF a afirmat că un grup de tineri israelieni a fost văzut la festival fluturînd un steag al Brigăzii Givati, o unitate militară israeliană implicată în luptele din teritoriile palestiniene. HRF a precizat că a depus o plîngere la Procuratură în colaborare cu Global Legal Action Network, un grup de avocaţi specializaţi în încălcări ale drepturilor omului.
Tomorrowland, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din lume, atrage iubitori de muzică din întreaga lume. Anul acesta, aproximativ 400.000 de persoane sunt aşteptate să participe la eveniment, care se va desfăşura pe parcursul a două weekenduri.










