REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (7 mai 2019)

La mijlocul lunii mai în capitală va începe aplicarea marcajului rutier

La mijlocul lunii curente, pe străzile capitalei vor fi începute lucrările de aplicare a marcajului rutier. Șeful întreprinderii „Exdrupo”, Marcel Zastînceanu a declarat marți, 7 mai, la ședința operativă a serviciilor primăriei că lucrările vor dura două luni. Trecerile care nu sînt dirijate de semafoare pietonale și cu risc sporit de accidente vor fi marcate în culorile alb și roșu pentru a atenționa participanții la trafic.

 

Ministrul de externe optează pentru o mai mare coeziune între UE și partenerii săi estici

Ne dorim ca Parteneriatul Estic să contribuie la o mai mare coeziune între Uniunea Europeană și partenerii săi estici, în special prin mai multe inițiative îndreptate spre îmbunătățirea calității vieții și crearea noilor platforme de cooperare. Declarația a fost făcută de ministrul de externe Tudor Ulianovschi, în cadrul reuniunii miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Grupului de la Visegrád (V4) și Parteneriatului Estic (PaE), care s-a desfășurat la 6 mai, în capitala Slovaciei, orașul Bratislava.

 

Oameni de afaceri chinezi se declară interesați să investească în Aeroportul „Mărculești”

Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei Sichuan Ruifeng Investment Management Group – conglomerat industrial și financiar. Oamenii de afaceri chinezi s-au arătat interesați să investească în sectorul transportului aerian din R. Moldova. În cadrul întrevederii, Secretarul de Stat a declarat că Aeroportul „Mărculești”, datorită amplasării geografice, poate deveni un centru important, ce va facilita schimbul de bunuri și servicii dintre Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

 

Peste 30 de accidente rutiere au fost produse în țară în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore în țară s-au produs 36 de accidente rutiere. În urma acestora o persoană a murit, iar alte opt persoane s-au ales cu diverse leziuni, potrivit șefului adjunct al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Cavcaliuc. Persoana decedată este un pieton. Acesta a fost lovit de un automobil la Nisporeni și a decedat din cauza traumatismelor grave.

 

Primăria va permite comercializarea băuturilor răcoritoare în parcuri

De la 1 iunie, Primăria municipiului Chişinău va permite agenţilor economici să comercializeze îngheţată, bauturi racoritoare şi fierbinţi în parcuri, grădini publice şi scuaruri. Anunţul a fost făcut marți, 7 mai, în cadrul şedinţei săptămînale a serviciilor primăriei. „Asta nu inseamna ca pe o singura alee în parc vor fi amplasate 20 de gherete”, a precizat primarul interimar Ruslan Codreanu.

 

Președintele Igor Dodon a transmis condoleanțe în legătură cu tragedia aviatică de pe aeroportul Șeremetievo

Președintele Igor Dodon a transmis mesaje de condoleanțe autorităților ruse, în legătură cu catastrofa aviatică de pe aeroportul Șeremetievo, din Moscova, în urma căreia și-au pierdut viața 41 de personae. Igor Dodon i-a adresat un mesaj, scris pe contul său de pe o rețea de socializare, președintelui Rusiei, Vladimir Putin, precum și întregului popor rus și familiilor victimelor.

 

Mai mulţi transportatori s-au ales cu amenzi

Polițiștii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău au efectuat marți, 7 mai, verificări la o firmă de taxi și la o companie specializată în comercializarea produselor din domeniul construcțiilor și reparațiilor. În urma verificărilor, oamenii legii au întocmit cinci procese-verbale. Poliţiştii au evaluat starea tehnică a 34 de unități de transport și au întocmit procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 250 lei la 500 lei.

 

CEC a aprobat o hotărîre cu privire la alegerile din UTA Găgăuzia

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), au aprobat marți, 7 mai, acreditatea a 3 observatori internaționali în vederea monitorizării alegerilor Guvernatorului (Bașcanului) a Unității Teritoriale Autonome (UTA) Găgăuzia din 30 iunie 2019. Potrivit CEC, persoanele acreditate sînt din partea Ambasadei Republicii Franceze în R. Moldova. Totodată, membrul CEC, Iurie Ciocan a solicitat o informație, pentru următoarea perioadă, cu privire la organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia.

 

Patru tineri au fost reţinuţi pentru un dublu viol şi tentativă de omor

Procuratura a anunţat despre reţinerea a patru tineri, care împreună cu alţi doi complici, în prezent anunţaţi în căutare, ar fi violat două fete, una dintre care este minoră. Cazul a avut loc în noaptea de 4 spre 5 mai curent, într-un apartament din centul capitalei. După o petrecere în afara oraşului, cei şase bănuiţi au mers în apartamentul în care se aflau două tinere, una dintre care minoră de 16 ani. Prin constrîngere fizică şi psihică indivizii au violat victimele, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, au aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7. Pentru crimele comise infractorii riscă pînă la 20 de ani de închisoare.