REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (27 aprilie 2020)

Numărul persoanelor tratate de COVID-19 a depășit cifra de 900

30 persoane, testate anterior pozitiv la COVID-19, au fost externate duminică, 26 aprilie. Astfel, numărul pacienților vindecați a ajuns la 925. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Șeful de la Sănătate a adăugat că în stare gravă se află 222 pacienți, iar de gravitate medie – 533, restul fiind în stare satisfăcătoare. La respirație asistată sînt 18 persoane. Dumbrăveanu a menționat că peste 300 de persoane sînt tratate la domiciliu. Datele MSMPS arată că pînă în prezent 96 de persoane au murit în urma complicațiilor provocate de COVID-19.

 

Republica Moldova marchează Ziua Drapelului de Stat

R. Moldova marchează luni, 27 aprilie, Ziua Drapelului de Stat. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990, de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ. În anul 2012, cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, marcată pentru a treia oară, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pe un catarg de 30 de metri înălțime, a fost arborat un drapel imens, cu dimensiunile de 7×3,5 metri, în cadrul unei ceremonii solemne. Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranității şi independenței Republicii Moldova.

 

Starea de urgență nu va fi prelungită, dacă numărul infectărilor cu COVID-19 nu va crește, a anunțat premierul

În R. Moldova nu va fi prelungită starea de urgență dacă dinamica îmbolnăvirii cu COVID-19 se va menține la nivelul actual. Anunțul a fost făcut luni de premierul Ion Chicu, la finele ședinței săptămînale cu șeful statului, Igor Dodon și speakerul Zinaida Grecianîi. Potrivit sursei citate, o decizie finală cu privire la starea de urgență va fi luată în funcție de evoluțiile care se vor înregistra pe parcursul următoarelor două săptămîni. ”Am discutat cu conducerea țării despre acțiunile de după 15 mai, cînd expiră starea de urgență. Dacă vom menține situația așa cum este în prezent, starea de urgență nu va fi extinsă”, a spus Chicu.

 

Din 4 mai, transportul public din Chișinău și Bălți va activa în regim normal

Începînd cu ziua de 4 mai anul curent, transportul public în municipiile Chișinău și Bălți va activa în regim normal. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința de luni, 27 aprilie, cu președintele țării și cu președintele Parlamentului. „De luni, transportul public din municipiile Bălți și Chișinău revine la regim normal, cu taxare, așa cum a fost și pînă la regimul de situație excepțională”, a declarat premierul.

 

Populația de pe ambele maluri ale Nistrului va beneficia de echipament de protecție din partea UE

Populația de pe ambele maluri ale Nistrului va beneficia de un lot de echipamente de protecție și consumabile donat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Măsuri de Consolidare a Încrederii. Lotul cuprinde 400 măști, 10.000 de perechi de huse pentru încălțăminte, 400 de uniforme de protecție, 30 de termometre pentru monitorizarea temperaturii la distanță, două spirometre, două electrocardiografe portabile, două sterilizatoare, un concentrator de oxigen și un pulsoximetru portabil pentru măsurarea pulsului și a saturației de oxigen, precum și dezinfectant. Bunurile au fost achiziționate din fonduri europene și vor fi oferite unor centre medicale de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

Serviciile de imunizare în cadrul instituțiilor medicale au fost amînate

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a decis amînarea serviciilor de imunizare în cadrul instituțiilor medicale, cu excepția imunizărilor din maternitate și a vaccinării antirabice. Decizia a fost luată în urma analizei riscurilor privind răspîndirea infecției COVID-19. Însă, după ameliorarea situației epidemiologiei prin infecția COVID-19 pe teritoriul țării, toți părinții sînt îndemnați să-și revadă urgent vaccinările copiilor conform Calendarului de vaccinare, iar în cazul lipsei vaccinărilor să se adreseze la medicul de familie pentru a fi vaccinați.

 

Un tînăr din Criuleni a fost strivit de roțile propriei mașini

Un tînăr din Criuleni a decedat după ce a fost strivit de roțile propriei mașini. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de duminică, 26 aprilie, în localitatea Văduleni din raionul Criuleni. Bărbatul avea 32 de ani. Potrivit poliției, pe corpul victimei nu au fost găsite semne de moarte violentă. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.

 

Magazinele nealimentare și-au reluat activitatea

Magazinele nealimentare de toate tipurile cu excepția piețelor, inclusiv auto și a celor amplasate în centre comerciale sau Mall-uri își vor relua activitatea începînd de luni, 27 aprilie 2020. Decizia a fost luată, de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit deciziei CSE, activitățile cu toate tipurile de mărfuri, prin unitățile comerciale specializate vor putea fi reluate cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspîndirii infecției de COVID-19.

 

Încă 1440 de cetățeni moldoveni aflați peste hotare vor fi repatriați

Încă 1440 de cetățeni moldoveni, aflați peste hotarele țării și înscriși pe listele de așteptare ale misiunilor diplomatice, vor fi repatriați pe cale aeriană în săptămîna curentă. Prioritate vor avea studenții, persoanele aflate la tratament medical și cetățenii aflați în dificultate. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în perioada 27 aprilie-3 mai, vor fi efectuate curse charter din Milano, Paris, Istanbul, Larnaca, Moscova, Dublin, Roma și Londra. MAEIE îndeamnă cetățenii să se informeze despre zborurile charter efectuate în scopul repatrierii, exclusiv din surse oficiale, în special de pe pagina web a Autorității Aeronautice Civile (www.caa.md), a Guvernului (www.gov.md), a Ambasadei sau Consulatului General al Republicii Moldova din țara de reședință.

 

40 de persoane aflate în căutare au fost reținute de polițiști

40 de persoane ce se aflau în urmărire penală și care se eschivau de la organele de drept au fost reținute de oamenii legii. Potrivit Poliției capitalei, în perioada 20 aprilie – 26 aprile, de către forțele de ordine au fost reținute 26 de persoane ce se aflau în urmărire penală pentru comiterea furturilor, circulaţia ilegală a drogurilor, huliganism, jafuri și alte infracțiuni. Totodată, alte 14 persoane figurau ca debitori de stat.

 

Primăria municipiului Chișinău va dezvolta o platformă pentru comerțul on-line

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat luni, 27 aprilie, la ședința on-line a serviciilor primăriei, că municipalitatea va începe dezvoltarea capacităților comerțului on-line. Ceban a spus că în această săptămînă va purta discuții atît cu conducerea Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii a Primăriei Chișinău, cît și cu alți experți din sectorul public și privat în vederea “coagulării eforturilor pentru a veni în ajutorul agenților economici afectați de pandemia de coronavirus”. Oficialul a subliniat că, odată creată, platforma pentru comerțul on-line va continua să funcționeze și după 15 mai, data stabilită pentru ridicarea stării de urgență.