REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (2 aprilie 2019)

CNAM va finanţa în 2019 un număr mai mare de operaţii la inimă

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) va finanţa în 2019 aproximativ 6400 de operaţii la inimă atît la copii, cît şi la adulţi. În acest scop vor fi alocați 206 milioane de lei, cu aproape 29 de milioane mai mult faţă de 2018. Potrivit Serviciului de presă al CNAM, de intervenţii gratuite vor beneficia persoanele asigurate, internate în spital în mod programat sau în caz de urgenţă.

 

Fiscul a acumulat la buget 9,4 miliarde lei

Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în lunile ianuarie-martie 2019 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 4,8% . Astfel, în perioada de referință, au fost înregistrate încasări în sumă de 9,4 miliarde lei. În raport cu aceleași luni din anul precedent, s-a înregistrat o creștere cu 426 milioane lei. La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 3,0 miliarde lei.

 

Reţeaua de telefonie mobilă şi internet va fi verificată minuţios

Reţeaua de telefonie mobilă şi internet din ţară va fi verificată minuţios. Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor Radio a început o campanie de măsurare a parametrilor tehnici, pentru a vedea în ce localităţi există probleme de conexiune. Ministrul economiei Chiril Gaburici a vizitat Centrul Naţional pentru Frecvenţe Radio din Durleşti şi a declarat că serviciul este pregătit pentru a efectua măsurările.

 

Parteneriatul dintre R. Moldova și Carolina de Nord este declarat unul de succes

Ambasadorul R. Moldova în Statele Unite ale Americii, Cristina Balan a întreprins o vizită în Carolina de Nord, stat cu care R. Moldova are un parteneriat privilegiat. Agenda oficialului a inclus întrevederi cu Guvernatorul Carolinei de Nord Roy Cooper, Secretarul de Stat Elaine Marshall, Garda Națională a Carolinei de Nord, precum și discuții la Federația Evreiească. În cadrul întrevederii cu Guvernatorul Roy Cooper , oficialul american a asigurat susținerea pentru extinderea Memorandumului de cooperare între R. Moldova și Carolina de Nord.

 

Cinci sportivi moldoveni vor participa la Mondialele de tenis de masă

R. Moldova va fi reprezentată de cinci sportivi la Campionatul Mondial de tenis de masă, care se va desfășura pe 21-28 aprilie la Budapesta (Ungaria). Victor Cîssa este cel mai în vîrstă jucător al echipei. El are 23 de ani. Natalina Brînza este cea mai tînără din lot. A împlinit 16 ani. La Mondialele de la Budapesta și-au anunțat participarea echipe din 139 de țări.

 

La Dubăsari vor fi construite 8 turnuri de apă

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat ședința de deschidere a ofertelor în cadrul licitației publice privind proiectul „Gestionarea inter-comunală a Resurselor de apă pe Nistru”. Astfel, antreprenorul selectat urmează să efectueze lucrări de instalare a 8 rezervoare de apă de tip turn, a sistemelor de automatizare și echipamentului conex în localitățile selectate: Cocieri, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia și Oxentea din raionul Dubăsari, precum și Doibani și Comisarovca Nouă din or.Dubăsari regiunea Transnistria.

 

Mai mulți agenți economici din Chișinău au solicitat deconectarea căldurii

110 agenți economici din municipiul Chișinău au solicitat deconectarea energiei termice. Șeful Serviciului comunicare al Termoelectrica S.A., Elena Junghina, a precizat că, deocamdată, întreprinderea nu a primit solicitări cu privire la deconectarea energiei termice din partea administratorilor de bloc. „Locatarii sînt cei care decid cînd se conectează sau deconectează de la servicii, în funcție de necesitate”, a precizat Elena Junghina.

 

Procurorii anticorupție au descins în Consulatul R. Moldova din Odesa

Procurorii anticorupție au descins în după amiaza zilei de marți, 2 aprilie, în Consulatul R. Moldova din Odesa. Operațiunea s-a desfășurat în comun cu Centrul National Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate a R. Moldova într-un dosar pornit pe faptul corupției.

 

Experţi din Ungaria şi Lituania vor vizita R. Moldova

Experţi din Ungaria şi Lituania vor vizita R. Moldova în perioada 8-9 aprilie pentru a desfăşura un seminar privind monitorizarea şi evaluarea ajutoarelor de stat. Aceştia vor împărtăşi cele mai bune practici în sprijinul elaborării unui plan de acţiuni pentru a alinia actuala schemă a ajutoarelor de stat la standardele UE. Seminarul este organizat de Instrumentul de asistenţă tehnică şi schimb de informaţii al Comisiei Europene (TAIEX) în cooperare cu Consiliul Concurenţei al R. Moldova.

 

Salariile angajaților CFM vor fi majorate

Circa trei mii de angajați ai întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM) vor avea salarii mai mari din luna mai curent. Despre aceasta a anunțat directorul general al întreprinderii Iurii Topala. De majorări salariale vor beneficia angajații cu cel mai mic coeficient salarial, printre care se numără muncitorii antrenați în mișcarea trenurilor și repararea materialului rulant.

 

10 persoane vor ajunge pe banca acuzaţilor într-un dosar de amploare

10 persoane, printre care procurori, avocați şi judecători, vor ajunge pe banca acuzaților fiind cercetați penal în dosarul ”mitei pentru judecători”. Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată dosarul. Potrivit Procuraturii, urmărirea penală pe cauză dată a fost dispusă de către Procurorul General, iar magistrații sînt cercetați penal pentru că ar fi pretins și primit sume de bani pentru a emite decizii, încheieri favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare.