REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (17decembrie 2019)

Judocanul Denis Vieru a fost desemnat „Cel mai bun sportiv al anului 2019”

Judocanul Denis Vieru a fost desemnat „Cel mai bun sportiv al anului 2019” în cadrul Galei Laureaților Asociaţiei Presei Sportive din Moldova. Sportivul a avut în acest an o serie de performanțe: medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de judo, Universiada Mondială – locul I, Grand Prix de la Antalya – locul I, Grand Slam (Paris şi Baku) – locul I, Jocurile Europene – locul V.

 

Economia moldovenească a crescut cu 4,8 la sută, în nouă luni

Economia R. Moldova a crescut în termeni reali cu 4,8 la sută, în nouă luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, arată datele Biroului Național de Statistică. Statisticile confirmă estimările analiștilor și ale autorităților, care se așteaptă la un avans de 4-5 la sută în 2019. BNS a anunţat evoluția Produsului Intern Brut (PIB) în iulie-septembrie ale acestui an, care indică o creștere pe serie brută de 4,2 la sută față de același trimestru 2018 și cu 5,1 la sută pe seria ajustată sezonier. Este al zecelea trimestru consecutiv în care economia este în creștere, după declinul din anul 2015.

 

Peste 350 de companii moldovenești vor putea să exporte fructe și legume pe piața rusă

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu ministrul agriculturii, co-președintele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare comercial-economică, Ion Perju, care l-a informat pe șeful statului despre rezultatele recentei sale vizite la Moscova, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu omologul său rus, co-președintele Comisiei moldo-ruse, Dmitri Patrușev. Astfel, în Moldova deja au ajuns 16 000 de autorizații de transport pentru anul viitor, iar în caz de necesitate, numărul acestora ar putea fi majorat. Începînd cu anul viitor, lista exportatorilor de fructe și legume pe piața rusă va fi extinsă de la 130 la peste 350 de companii moldovenești.

 

Trei persoane au fost găsiți fără suflare într-o casă din Hîncești

Trei persoane au fost găsite fără suflare într-o casă din Hîncești. Cazul a avut loc în seara zilei de luni, 16 decembrie. Cercetările preliminare relevă că cei trei s-ar fi intoxicat cu o substanță necunoscută. Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a comunicat că poliția a fost alertată de un bărbat. Acesta a sunat la 112 și a anunțat că în jurul orei 21.20, în domiciliul vecinului său din municipiul Hîncești au fost depistate trei cadavre, doi bărbați de 25 de ani și o femeie de 21 de ani. Cadavrele nu aveau semne vizibile de moarte violentă.

 

Un bărbat din Ceadîr-Lunga a fost condamnat la 16 ani de închisoare după ce a traficat o adolescentă în Turcia

Un bărbat din Ceadîr-Lunga a fost condamnat la 16 ani de închisoare după ce a traficat o adolescentă în Turcia în scop de exploatare sexuală comercială, deși conveniseră ca aceasta va lucra ca dansatoare. Potrivit Procuraturii Generale, tînărul are 23 de ani și a mai fost condamnat, iar în prezent este cercetat și într-un alt dosar penal. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată potrivit legii.

 

Comercianții de pește viu vor fi verificați de Fisc

Comercianții de pește viu vor fi verificați de inspectorii Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Controalele vor fi lansate miercuri, 18 decembrie. Acțiuni de control fiscal vor fi desfășurate prin metoda de verificare operativă pentru a preveni cazurile de încălcare a normelor ce reglementează activitatea agenților economici vizați. Controalelor vor fi supuși contribuabilii care vînd pește viu, inclusiv în piețe comerciale și zonele adiacente acestora.

 

Circa 600 de tone de pesticide vor fi evacuate din Transnistria în Germania

Circa 600 de tone de pesticide inutilizabile de pe teritoriul regiunii transnistrene vor fi reambalate și exportate în Germania pentru a fi distruse. Despre aceasta a anunțat ministrul agriculturii Ion Perju. Potrivit acestuia, procesul va incepe din luna ianuarie a anului viitor, iar în acest sens au fost deja identificate 12 locații de unde urmează să fie ridicată această cantitate.

 

Speakerul Zinaida Greceanîi a participat la Forumul ”Dialog Pro-Business”

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, alături de președintele țării Igor Dodon și prim-ministrul Ion Chicu, a participat marți, 17 decembrie la deschiderea Forumului ”Dialog Pro-Business”, dedicat mediului de afaceri, care a întrunit numeroși oameni de afaceri din toată țara. Zinaida Greceanîi a menționat că mediul de afaceri este temelia dezvoltării R. Moldova, iar statul trebuie să acorde o atenție deosebită și o susținere constantă acestui sector. Inițiativa unui dialog între autoritățile publice și reprezentanții businessului are drept scop identificarea problemelor stringente cu care se confruntă comunitatea de afaceri.

 

Anexele la contractele cu Gazprom vor fi semnate în perioada următoare pe un termen de 3 ani

Amendamentele la contractul de furnizare a gazelor vor fi semnate cu Gazprom „în săptămîna aceasta sau cel tîrziu săptămîna următoare” pe o perioadă de trei ani, a anunțat marți, 17 decembrie, Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al SA Moldovagaz. Oficialul a adăugat că „R. Moldova va fi asigurată cu gaze, furnizorul principal nu se schimbă, este Gazprom”. Vadim Ceban a menționat că în amendamente va fi prevăzută inclusiv „posibilitatea de prelevare a gazelor naturale din diferite puncte”.