REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (20 noiembrie 2019)

Engin Firat rămîne antrenorul naționalei de fotbal

Federația Moldovenească de Fotbal a ajuns la un consens cu antrenorul Engin Firat. Selecționerul, care a condus naționala Moldovei în ultimele două meciuri din preliminariile Euro 2020 își va prelungi contractul cu FMF pînă la finalul participării Echipei Țării în Liga Națiunilor, adică cel puțin pînă la sfîrșitul anului 2020. Contractul dintre FMF și antrenorul german de origine turcă urmează să fie semnat la începutul lunii decembrie.

 

Peste 400 de tineri artiști vor participa la Jocurile Delfice CSI

Peste 400 de artiști din țările Comunității Statelor Independente, cu vîrste cuprinse între 10 și 25 de ani, vor participa la cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Delfice CSI, care se va desfășura în perioada 22-26 noiembrie în regiunea Mosсova, Federația Rusă. Președintele Consiliului Național Delfic, secretarul general al Comisiei Naţionale a R. Moldova pentru UNESCO, compozitorul Constantin Rusnac, a menționat că din R. Moldova la Jocurile Delfice CSI vor participa peste 50 de artiști. ”Majoritatea dintre aceștia au luat locuri premiante la diverse concursuri naționale”, a precizat Constantin Rusnac.

 

Președintele Parlamentului s-a întîlnit cu ambasadorul României la Chișinău

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță. Potrivit Direcției generale comunicare și relații publice a Legislativului, interlocutorii au remarcat caracterul complex și dinamica pozitivă a colaborării dintre R. Moldova și România, inclusiv rezultatele bune ale relațiilor comerciale. Oficialii au fost unanimi privind importanța extinderii proiectelor de colaborare în toate direcțiile.

 

Aspecte ale cooperării moldo-ucrainene au fost discutate la MAEIE

Aspectele ale relațiilor politice bilaterale, cooperarea în plan regional şi internaţional, integrarea europeană, dar şi alte subiecte de interes comun au fost discutate de ministrul de externe, Aureliu Ciocoi, cu Volodymyr Boiechko, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Ucrainei la Chișinău. Ministrul Ciocoi și-a exprimat interesul în extinderea dialogului bilateral dintre instituțiile de stat, pentru intensificarea relațiilor bilaterale atît în domeniile tradiționale de cooperare, precum și în unele noi, reciproc avantajoase pentru ambele țări.

 

Euro și dolarul se vor ieftini

Euro și dolarul se vor ieftini miercuri, 20 noiembrie, în raport cu leul moldovenesc, relevă datele Băncii Naționale a Moldovei. Astfel, dolarul va costa 17 lei și 50 de bani, în scădere cu patru bani față de cotația stabilită pentru iari. Euro va pierde doi bani și va avea un preț oficial de 19 lei și 38 de bani. Cu un ban se va ieftini și leul românesc. Ca rezultat, acesta va costa 4 lei și 05 bani. Neschimbate vor rămîne cotațiile stabilite pentru rubla rusească și hrivna ucraineană. Astfel, cea din urmă va costa în continuare 72 de bani, iar rubla va fi cotată la 27 de bani.

 

Peste 484 milioane de lei vor fi alocați pentru implementarea sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar

Peste 484 milioane de lei, din alocațiile aprobate în bugetul de stat pentru anul 2019, vor fi transferate pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, potrivit unei hotărîri de Guvern aprobate marți, 19 noiembrie. Potrivit hotărîrii, către bugetele autorităților publice locale vor fi efectuate transferuri cu destinație specială în sumă de 363,3 milioane de lei și alte transferuri curente cu destinație generală în sumă de 120,73 milioane de lei.

 

CEC a atribuit mandate de consilier în 36 de localități

Comisia Electorală Centrală /CEC/ a atribuit marţi, 19 noiembrie, mandatele de consilier local în 36 de localități. Totodată, membrii CEC i-au preavizat pe noii consilieri să respecte termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate cu noua funcţie. Potrivit datelor CEC, mandatul de consilier este incompatibil cu: exercitarea altei funcții de demnitate publică, calitatea de funcționar public în oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, calitatea de funcţionar public, de angajat în subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale de același nivel și din aceeași unitate administrativ-teritorială.

 

Un nou program de finanţare va fi negociat de R. Moldova și IFAD

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) şi Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) iniţiază negocierile pentru semnarea unui acord cu privire la un nou program de dezvoltare rurală. Despre aceasta au discutat ministrul de resort, Ion Perju, directorul de țară IFAD pentru R. Moldova, Vrej Jijyan, și directorul Unității Consolidate pentru implementarea Programelor IFAD, Victor Roşca. Acordul privind Programul IFAD VIII sub denumirea ”Talent Retention for Rural Transformation Project”, ce va fi implementat în perioada 2019-2024, urmează a fi aprobat spre finanțare la ședința Biroului IFAD din luna decembrie 2019. Costul total al acestui program este de circa 50,5 de milioane de dolari. 

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:37
02.05.24 - 13:34
03.05.24 - 12:37
02.05.24 - 13:32
04.05.24 - 13:23
03.05.24 - 12:22
09.05.24 - 17:17
04.05.24 - 18:50
02.05.24 - 01:15