În Aprilie, campania strîngerii de fonduri a lui Trump a depășit-o pe cea a lui Biden

Campania preşedintelui american Joe Biden pentru alegerile din Noiembrie, la care acesta speră să obţină un nou mandat, a rămas pentru prima dată, în luna Aprilie, în urma echipei rivale a lui Donald Trump la capitolul strîngerii de fonduri, a consemnat Reuters.
Campania lui Biden şi Comitetul naţional democrat au strîns în Aprilie peste 51 de milioane de dolari, adică mai puţin decît totalul de 90 de milioane realizat în Martie şi decît cele 76 de milioane de dolari pe care au anunţat că le-au colectat în Aprilie fostul preşedinte republican şi Comitetul naţional republican (RNC), potrivit cifrelor anunţate Luni seara.
Trump şi-a asigurat, în Martie nominalizarea, Partidului Republican şi poate strînge fonduri împreună cu RNC, co-prezidat de nora sa Lara Trump.
La încasările sale din Aprilie au contribuit în mare măsură cele 50,5 milioane colectate la un eveniment cu donatori organizat la Palm Beach, în Florida, oraşul investitorului miliardar John Paulson, privit ca potenţial ministru al Finanţelor într-o viitoare Administraţie Trump.
Campania lui Trump a subliniat într-un comunicat că suma colectată în Aprilie este "deosebit de remarcabilă avînd în vedere că fostul preşedinte a fost izolat într-o sală de Tribunal timp de aproape nouă ore pe zi în ultimele patru săptămîni, pentru a combate procesul lui Biden".
Biden şi Trump sunt la egalitate în sondajele de opinie pe plan naţional, Trump fiind însă în avantaj în state care joacă un rol decisiv în scrutinul prezidenţial. De asemenea, în probleme legate de economie, cum ar fi inflaţia, Trump este mai bine cotat decît Biden.
Campania lui Biden a insistat, la rîndul ei, că suma totală din strîngere de fonduri, de 192 de milioane de dolari la sfîrşitul lui Aprilie, reprezintă un record pentru un candidat democrat în această etapă, cu mai puţin de şase luni înainte de scrutinul din 5 Noiembrie.
La strîngerea sumei record din Martie au contribuit discursul său privind Starea Uniunii, o campanie-fulger în opt state şi un eveniment organizat la New York la care au participat foştii preşedinţi democraţi Bill Clinton şi Barack Obama.
În Iunie, campania lui Biden a planificat un alt eveniment major de strîngere de fonduri, la Los Angeles, la care sunt invitaţi George Clooney şi Julia Roberts.












