OARE CIT DE JOS MAI POATE SA DECADA MOLDOVEANUL?

Premise grave în favoarea desfiinţării Curţii de Apel Cahul

Guvernanţii de la Chişinău şi sclavul lor scamator Ilan Şor au reuşit să transforme Republica Moldova într-un Stat mafiot nedemn de dialog cu orice partener extern. Preşedintele ales, Igor Dodon, a fost şi este permanent sabotat inclusiv de către Ministerul de Externe. Cauzele multiplelor sabotaje împotriva Preşedinţiei sînt dintre cele mai fariseice – Dodon este un Preşedinte legitim ales de către popor prin scrutin universal liber şi democratic, iar actuala guvernare este una nelegitim învestită şi nu este expresia unui vot liber şi majoritar din partea electoratului.

Pe acest fundal, prostituarea electoratului prin corupere a devenit un „proiect naţional” pentru guvernanţi. Inventarea „liderului politic” Ilan Şor este parte a acestui proiect de abrutizare imorală a unor moldoveni. Cel mai grav în acest întreg „plan politic strategic” este că a fost implicată şi Justiţia naţională pe post de Inchiziţie a Puterii abuzive. Ofensiva majoră, aşa cum vă spuneam altădată, a fost declanşată prin intermediul lui Alexandru Tănase cînd a fost numit preşedinte al Curţii Constituţionale. Restul, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Curţile de Apel, Judecătoriile şi Procuratura, au fost „docilizate” cu o uşurinţă grav condamnabilă. Acesta este şi motivul pentru ca UE a sistat finanţarea reformei Justiţiei din Republica Moldova.

Din multiplele abuzuri judiciare şi efecte ale abrutizării electoratului, mă voi opri asupra „cazului Ilan Şor”. Prin folosirea acestuia, guvernanţii îşi trădează, fără să şi-o dorească, profundul dispreţ pe care îl nutresc faţă de moldoveni, faţă de Justiţie şi Constituţie. Toată lumea ştie că Ilan Şor figurează în Raportul Kroll 1 în calitate de executant direct şi beneficiar al unei sume importante din miliardul furat. Drept consecinţă, în Iunie 2017, prima instanță l-a condamnat pe fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor, la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de Apel atît de procuror, cît și de avocații inculpatului și de reprezentantul Băncii de Economii. Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar pînă la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chișinău abia după șase luni, iar în Februarie 2018 a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.

De atunci, judecarea cauzei este tergiversată din motive dintre cele mai aberante şi chiar batjocoritoare, fie şi prin simpla comparaţie cu rapiditatea slugarnică prin care au fost judecaţi şi condamnaţi Vlad Filat şi Veaceslav Platon. Guvernanţilor şi Justiţiei naţionale nu le mai pasă de mult de cît s-au făcut de rîs şi s-au dezonorat în faţa tuturor ţărilor civilizate ale lumii. Doar proştii făcuţi grămadă şi retardaţii nu văd că tergiversarea dosarului Şor este comandată politic, că a fost iniţiată spre a-l imuniza pe acesta în calitate de deputat ales prin mituirea umilitoare a electoratului, iar asta spre a-l fideliza politic actualei guvernări.

Luni, 20 Mai, a avut loc o nouă şedinţă în dosarul Şor la Curtea de Apel Cahul, iar simpatizanţii condamnatului aduşi să-l susţină din stradă te determină să te întrebi: oare mai jos de atît mai pot să decadă unii moldoveni? Ca la spitalul de nebuni! În acea zi, în faţa Curţii de Apel Cahul au fost aduşi cîteva sute de „simpatizanţi” de-ai lui Şor care au cerut, atenţie!, „justiție corectă și pedepsirea adevăraților vinovați ai jafului bancar”. Absurditatea acestei acţiuni transformă în operă minoră întreaga literatură absurdă a marelui Kafka! Păi adevăratul vinovat este chiar cel susţinut de ei, care şi este deja condamnat în primă instanţă! Ca să vedeţi în ce hal i-a adus foamea şi sărăcia pe unii înfometaţi intenţionat de aceiaşi guvernanţi care se folosesc de ei ca de nişte vite de povară! L-au transformat pe hoţ în haiduc pentru că le dă şi lor nişte mărunţiş din miliardele de care sînt furaţi permanent. Legendele cu haiducii sînt doar legende. Tot nişte borfaşi şi prădători au fost şi cei mai cunoscuţi haiduci din istorie, care şi ei erau un fel de Şor ce dispreţuiau şi foloseau prostimea după cum le era interesul.

Prin această acţiune a mulţimii susţinătoare, Şor vrea să subordoneze Justiţia cerinţelor analfabete, pomanagii şi cerşetoare ale străzii. Crede cineva că acea haită umană a venit acolo în mod voluntar? În urma „examinării cauzei”, Curtea de Apel Cahul, care a admis demersul Centrului Național de Expertiză Judiciară, a decis că „partea vătămată în dosarul politicianului Ilan Șor, adică Banca de Economii, trebuie să prezinte acte suplimentare pentru expertiza contabil-judiciară”.

În concluzie, reţinînd toate circumstanţele tergiversării făţişe, sfidătoare şi cu tentă politică a acestui dosar, în contextul unei reforme viitoare reale a Justiţiei, cred că sînteţi de acord cu mine cînd afirm că, pentru refacerea onoarei pierdute a Justiţiei naţionale, este absolut necesară desfiinţarea Curţii de Apel Cahul din motive capitale pe care le puteţi formula şi singuri după ce deja le-am sugerat!

Mihai CONŢIU