NU PSRM SI PDM PROVOACA ANTICIPATELE, CI ACUM

Prioritatea ACUM-iştilor este Puterea, nu dezoligarhizarea

Şi ziua de 2 Aprilie, cînd şeful Statului a invitat la un dialog lărgit PSRM, PDM şi Blocul politic ACUM, a demonstrat, încă o dată, imaturitatea politică a liderilor Blocului ACUM, Andrei Năstase şi Maia Sandu. Ei nu au înţeles că din clipa în care au devenit deputaţi au intrat într-o nouă etapă a devenirii lor politice. În calitate de contestatari ai Puterii, noua lor postură îi obligă la elevaţie, la o maturizare cultă a exerciţiului politic în calitate de opozanţi. Din perspectiva noii lor poziţionări pe scena politică, practica democraţiei civilizate exclude din start utilizarea aceluiaşi discurs mobilizator, populist, nihilist şi lipsit de viziune responsabilă faţă de Ţară (nu faţă de o închipuită adunare de susţinători nereprezentativi) folosit în stradă, la mitinguri, pe vremea în care încercau să înveţe să devină politicieni şi nu ştiau nimic din ceea ce se află pe palierele politicii profesioniste şi superioare. Ajunşi în Parlament, Năstase şi Sandu dau semne de infantilism politic şi încep să semene cu ridicolul, coruptul şi servilul Partid Şor, care, aflat fiind în afara Parlamentului şi autodeclarat în opoziţie, ajunsese să facă mitinguri de proteste împotriva protestelor opoziţiei ACUM faţă de o guvernare coruptă.

După cum deja se ştie, ACUM a refuzat să participe la dialogul lărgit mediat de Preşedintele Igor Dodon. Cu o ranchiună teribilistă, arogantă şi populistă demnă de grădiniţa politicii, ACUM a avut iniţiativa anticipativă de-a dreptul ridicolă, cu două ore înainte de ora întrevederii cu Preşedintele, de a-i invita, la Parlament, pe „toţi deputaţii antioligarhici”. Ridicolul situaţiei a culminat cu trei deputaţi ai Partidului Şor care au răspuns „prezent” la chemarea ACUM. Primul semnal că liderii ACUM nu au ieşit din atmosfera de tip proletar marginal de la mitinguri a fost atunci cînd, la prima întrevedere cu şeful Statului, au refuzat să-l salute prin strîngerea mîinilor. Imaginaţi-vă că, la întîlnirea programată pentru discuţii/negocieri, Donald Trump refuză să-i strîngă mîna lui Kim Jong Un! Al doilea semnal de impoliteţe stradală de ghetous-a consumat, aşa cum spuneam, Marţi.

Ce ne-au transmis sau sugerat, Marţi, Preşedintele Dodon şi liderii PSRM, PDM şi ACUM? Aşa cum a mai făcut-o, cu constanţă, şeful Statului a declarat clar că nu va admite constituirea vreunei majorităţi artificiale de către vreun partid prin atragerea de transfugi. Vrea astfel să stopeze din start această tendinţă instituită de PDM, cînd şi-a creat o majoritate parlamentară şi un Guvern subordonat oligarhiei. Este un semnal şi pentru ACUM, care îşi imaginează că poate fructifica metoda experimentată anterior de PDM. Totodată, Dodon nu exclude chiar iminenţa alegerilor anticipate.

 

PSRM, rezervat

 Preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a fost extrem de rezervată, în sensul că nu s-a hazardat în a înainta precondiţii de negociere cu cineva. Greceanîi ne-a dat de înţeles că PSRM, în perspectiva unor negocieri, nu va admite ca viitorul Guvern şi viitoarea majoritate parlamentară să fie structurate pe acelaşi tip de control unic la fel ca şi Guvernul Filip şi fostul Parlament.

 

Plahotniuc, revendicativ şi autoritar

După întrevederea cu Preşedintele, nedorind să spună nimic clar, Vladimir Plahotniuc a spus cam totul în doar cîteva propoziţii şi fraze sărăcăcioase. Mesajele sale au fost făcute de pe poziţia unuia care transmite clar că viitorul Guvern şi Parlament trebuie să fie înscrise pe orbita „proiectelor şi intenţiilor” PDM. Ştiind prea bine cîtă putere deţine încă, dar luînd în calcul „aritmetica democratică” a reprezentării postelectorale a acestui partid, Plahotniuc a fost şi ridicol cînd, cu emfază, vorbea despre „angajamentele asumate de PDM faţă de oameni”, despre „necesitatea continuării reformelor Guvernului PDM”, despre „programul de guvernare pe care urmează să-l elaboreze” şi alte năzbîtii, virtualităţi.

Referindu-se la discuţiile purtate cu PSRM, ca şi cum ar fi făcut o concesie imperială, Plahotniuc a spus că a identificat cîteva puncte comune cu socialiştii în sfera socială, dar şi divergenţe pe dimensiunea politică. Trebuie ca cineva să fie internat într-un loc în care ţinerea de minte nu există ca să-şi imagineze că, în ceea ce priveşte sfera socială, absolut toate partidele au aceleaşi puncte comune. Păi cum altfel să-şi culeagă voturi? Problema guvernării PDM constă tocmai în dimensiunea socială, căci nu a făcut nimic concret, trainic şi cu perspective de dezvoltare continuă. Chestiunea socială a PDM s-a înscris doar în dimensiunile populismului electoral – ajutoare sociale, pensii şi salarii crescute artificial dintr-un buget aproape inexistent, iar asta pe fondul devalorizării leului şi al creşterii teribile a preţurilor; asfaltarea de mîntuială a unor drumuri, asfalt care s-a transformat în lichid după prima ploaie; programul „prima casă luxoasă” pentru toţi miniştrii şi activiştii PDM etc. Observaţi că, în sfera socială, PDM nu poate oferi nimic vreunui partener politic într-o negociere în urma căreia să aibă pretenţia să mai deţină Puterea!

Cînd Plahotniuc s-a referit la „divergenţe politice” cu PSRM, cititorul trebuie să înţeleagă că, pentru el, „divergenţe politice” înseamnă controlul asupra Parlamentului, Guvernului, Justiţiei, Procuraturii, MAI, SIS, CEC, Curtea Constituţională etc., ca şi pînă acum. Din cauza exercitării controlului absolut asupra acestor instituţii şi a refuzului de a le scoate de sub control politic, din cauza anulării alegerilor legale pentru Primăria Chişinău, din cauza introducerii votului mixt prin şantajarea politică a PSRM, UE a blocat asistenţa de o sută de milioane de euro, bani destinaţi reformei Justiţiei, ajungîndu-se la punctul în care se poate anula libera circulaţie a moldovenilor în UE dacă guvernarea de tip Filip va continua. Observaţi că, pe dimensiunea politică, PDM nu poate oferi nimic vreunui partener politic într-o negociere în urma căreia să aibă pretenţia să mai deţină Puterea!

Prin toate aceste ridicole asumări ale lui Plahotniuc de a asigura „continuitatea guvernării”, care ascund în spate cele mai periculoase riscuri pentru orice posibil partener politic de alianţă cu PDM, acesta a transmis clar că nu are de gînd să renunţe la controlul asupra viitorului Guvern şi Parlament. Preşedintele Dodon şi Greceanîi nu sînt nişte novici în politică. Ei au văzut în ce stadiu de degradare au adus ţara guvernările de după 2009, au constatat că Plahotniuc, avînd puterea absolută, nu şi-a dorit măcar recuperarea aeroportului şi miliardului furat şi pedepsirea făptaşilor, că a secretizat Raportul Kroll 2, motive din cauza cărora ne place să credem că preferă alegeri anticipate decît o alianţă cu PDM, la fel cum, anterior, au făcut-o PLDM şi PL.

 

ACUM, nici acum nu dă semne de maturitate politică

Prin atitudinea arborată Marţi, liderii ACUM ne-au demonstrat că ei sînt singurii care pot decide provocarea alegerilor anticipate. În politică nu-i loc de aroganţă, nici cînd eşti novice, nici cînd eşti politician exersat. Ajunşi în „politica mare”, Năstase şi Sandu sînt obligaţi să se salute şi cu Plahotniuc, iar asta dacă nu cumva se iau după Codrul Nebunelor Maniere scris de veşnicul frustrat Val Butnaru, angajatul mediatic al Ţopilor lui Năstase. Năstase şi Sandu nu înţeleg că unicul lor angajament în faţa celor care i-au votat sau nu, căci acum îi reprezintă pe toţi, este acesta: Sînt un nimeni politic trecător printr-o lume care a cuprins milioane ca mine, dar îţi jur, ţie, votantule care-mi plăteşti salariul şi privilegii, să fiu slujbaşul tău devotat şi mediatorul tău în disputele pe care le ai cu cel care a votat altceva decît tine!

Ca şi PL ori PLDM, ACUM riscă să devină o „secvenţă politică” din cauza aroganţei liderilor. De pe poziţii de „nimeni politici conjuncturali”, dar cu şanse de a face „ceva” şi a deveni „cineva” benefici pentru această amărîtă ţară pe care pînă şi Primăvara ajunge să o urască din cauza lor, Năstase şi Sandu au cerut şefia Parlamentului şi Guvernului. În acest context, Năstase declara contradictoriu la ProTV că ei nu sînt interesaţi de funcţii cît sînt preocupaţi de dezoligarhizarea ţării. Tot el, apucase să spună că, în acest sens, şi socialiştii au proiecte tangenţiale cu ale lor. Prin atitudinea lor judecată în context general, ei transmit că vor un control absolut asupra Guvernului şi Parlamentului, iar asta de pe poziţii minoritare şi susţinuţi de socialiştii. Luînd în consideraţie „profesionalismul politic” al liderilor ACUM, avem justificate îndoieli că acest bloc politic are un minim de politicieni şi tehnocraţi pentru a reforma o viitoare guvernare care moşteneşte pămîntul pustiit lăsat de Guvernul Filip.

Se pare că cei de care depind le-au recomandat „confortul unei opoziţii constructive”, nu dezoligarhizarea trîmbiţată şi în direcţia căreia nu fac nici un pas. Înţeleg că au refuzat oferta PDM, dar e greu de priceput de ce au refuzat-o pe cea a PSRM, singurul partener politic cu care ar putea să elibereze ţara din ghearele oligarhiei. Dacă doresc cu adevărat dezoligarhizarea ţării, ar trebui să fie chiar fericiţi să facă o alianţă tehnică în Parlament cu socialiştii, să-i susţină în crearea unui Guvern minoritar, iar asta în schimbul adoptării unor pachete legislative fără de care nu se poate scăpa de „cancerul guvernării PDM”. Orice s-ar spune, pentru un Guvern de tranziţie sau chiar de sacrificiu, PSRM are incomparabil mai mulţi experţi decît ACUM. Spre exemplu, în contextul depolitizării unor instituţii, dată fiind relaţia ţării cu UE, ACUM poate să ceară ocuparea unor posturi de conducere din Justiţie sau Procuratură printr-un concurs arbitrat de experţi europeni.

Alegerile anticipate, aşa cum spuneam mai sus, este decizia nefericită a liderilor blocului ACUM. Ei se autoiluzionează că pot obţine un scor electoral mai bun, inclusiv în alegerile locale, însă se înşeală cumplit, iar asta pentru că îşi vor pierde mulţi dintre proprii lor alegători, cei atraşi de mirajul dezoligarhizării şi care se conving că Năstase şi Sandu n-au avut suficient fler politic ca să profite de uriaşa şansă care le-a fost oferită. Aşa cum am mai scris anterior, dacă PDM va fi alungat de la Putere şi, printr-o înţelegere tacită, s-ar organiza, peste un an, alegeri anticipate, în Parlament nu vor intra decît PSRM şi ACUM, căci PDM va deveni istorie tristă, tragică. Abia atunci democraţia parlamentară moldovenească va semăna cu cea americană!

Mihai CONŢIU

Virginia Filip 09.04.2019 - 19:13

Cum de numai cei din ACUM sunt vazuti ca niste tapi ispasitori? Ceilalti sunt cheie de biserica, mai ales PSRM.