În ultimii 20 de ani, numărul jurnaliștilor care au murit la datorie este de 1.657
Un total de 1.657 de jurnalişti au murit la datorie în ultimii 20 de ani, a raportat Vineri organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF) din Germania, citată de dpa, potrivit agerpres.
În majoritatea cazurilor, a fost vorba de crime, asasinate la comandă, atacuri sau atacuri în zone de război, iar 95% dintre cei ucişi sunt bărbaţi, a menţionat RSF.
Filiala RSF din Germania a publicat acest raport pentru a marca 20 de ani de la moartea jurnalistului german Christian Liebig, care a fost ucis de o rachetă în Irak, în timp ce era „încorporat” într-o unitate a Armatei SUA pentru a relata despre război, pentru publicaţia Focus. În acelaşi atac, au murit colegul său spaniol Julio Anguita Parrado, de la El Mundo, şi doi soldaţi.
Din 2003, un total de 300 de jurnalişti au fost ucişi doar în Irak, care a devenit astfel cea mai periculoasă destinaţie pentru jurnalişti din ultimii 20 de ani, depăşind şi Siria, unde au fost înregistrate 280 de decese, a consemnat RSF.
Urmează în acest clasament Afganistan, Yemen, teritoriile palestiniene şi Somalia.
Pe de altă parte, RSF a stabilit că în ultimele două decenii numărul jurnaliştilor ucişi în zone considerate paşnice a fost mai mare decît al celor care şi-au pierdut viaţa în zone de război. Investigaţiile privind crima organizată şi corupţia s-au dovedit deosebit de periculoase, mai ales în Mexic, Brazilia şi Columbia, potrivit raportului.
Acesta a mai consemnat că Rusia rămîne ţara unde s-au înregistrat cel mai mare număr de decese de jurnalişti din Europa. De cînd se află la putere Vladimir Putin, în această ţară a crescut numărul atacurilor sistematice împotriva libertăţii presei, ce au dus la moartea a 37 de jurnalişti, inclusiv asasinarea Annei Politkovskaia, pe 7 Octombrie 2006.