Doi polonezi au prins la undiță un somn de 292 cm

Enormul somn european pe care doi pescari polonezi l-au prins acum cîteva săptămîni, în timp ce participau la un concurs de pescuit la un rezervor din Rybnik, Polonia, este considerat un record mondial la lungime, scrie Yahoo Sports.

Krzysztof Pyra și Adrian Gontarz, de la Academia Poloneză de Pescuit, au folosit un Berkley Pulse Shad pentru a prinde peștele de 292 centimetri.

„Cînd l-am văzut în sfîrșit, nu ne venea să credem ochilor, un pește uriaș, enorm, un adevărat monstru”, a spus Pyra.

Se estimează că avea o greutate de 290 de lire (aproximativ 132 kg) și o vîrstă estimată de 60 de ani. Nu a fost cîntărit deoarece competiția este de tip „catch and release” (prinde și eliberează).

TVP World a relatat că acesta ar fi cel mai mare somn prins vreodată cu lansetă și mulinetă din lume, ceea ce ar putea fi adevărat într-un anumit sens. Cu toate acestea, Asociația Internațională de Pescuit Sportiv (IGFA) menționează că recordul mondial pentru toate tipurile de echipament este de 135 de kilograme, stabilit de Attila Zsedely folosind o undiță Rapala în rîul Po din Italia, în 2010. IGFA nu menționează un un record mondial de lungime pentru somn, deși Alessandra Biancardi este considerată de mulți ca fiind deținătoarea recordului de lungime, cu 2,85 metri, prins în rîul Po în 2023.

Chiar dacă măsurătorile sunt corecte, factorul care descalifică captura, conform IGFA, este că doi pescari au luptat cu peștele, nu unul singur, așa cum prevăd regulile.

Raportul Portalului Polskiego Radia SA l-a numit record polonez, depășind marca anterioară de 261 cm, sau 8,6 picioare. Poate că Polonia are reguli mai puțin stricte decît IGFA în privința calificării recordurilor.

 

02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 15:54
04.11.25 - 00:01
01.11.25 - 00:07
01.11.25 - 00:10
04.11.25 - 00:02
01.11.25 - 00:02
02.11.25 - 13:01
05.11.25 - 00:09
03.11.25 - 12:54
02.11.25 - 13:05
05.11.25 - 00:08
03.11.25 - 12:50
03.11.25 - 12:52