Vocea de aur a unei românce din Basarabia a fost considerată predecesoarea Mariei Callas, scrie Impact.ro. A fost una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile. Cenzurată, apoi interzisă total de ruși și de regimul comunist, nu s-a mai știut nimic despre ea timp de peste 50 de ani.

Maria Cebotari a venit pe lume la Chișinău, în Februarie 1910, într-o familie modestă. Cea care avea să devină regina scenei teatrului de operă a cucerit inimile pasionaților de rafinată cultură prin frumusețea ei și a imensului talent de care dispunea. A urmat cursurile școlii normale de fete și pe cele ale Capelei Metropolitane, apoi a absolvit Conservatorul „Unirea” din același oraș natal. La doar 15 ani, cînta arii din „Tosca” lui Puccini și „Aida” lui Verdi.

A fost actriță la Teatrul de Artă din Moscova pînă în 1929, an în care a plecat la Berlin pentru a lua lecții de canto. În 1927-1928, Maria participă la un turneu în Franța împreună cu o trupă de cîntărețe și dansatoare, prilej cu care studiază la Conservatorul din Paris, primind o bursă din partea statului român.

Primii pași spre glorie

Basarabeanca Cebotari și-a făcut debutul în 1939, la Opera din Dresda, în rolul lui Mimi din „Boema” lui Giacomo Puccini. Aici obține titlul de solistă pînă în 1943. A dat reprezentații și pe scena Operei de Stat din Berlin. Mai tîrziu, avea să fie promovată ca solistă permanentă a Operei de Stat din Viena, unde a rămas pînă la sfîrșitul vieții.

Tenorul și actorul italian Beniamino Gigli, deseori considerat ca unul dintre cei mari tenori ai lumii, fiind asemuit drept succesorul legitim al faimosului Enrico Caruso, cel mai popular cîntăreț în toate genurile muzicale ai primilor 20 de ani din secolul trecut, afirma despre soprană: „Grație măiestriei sale interpretative și a timbrului cald al vocii sale, o văd pe Maria Cebotari ca fiind una dintre cele mai importante voci feminine pe care le-am auzit vreodată”.

Ea s-a axat în carieră pe interpretări ale creațiilor a patru mari compozitori: Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini și Richard Strauss. De altfel, ca efect al aprecierilor unanim laudative, Strauss a compus pentru Maria opera Salomeea. Rolul interpretat a fost dovada perfecțiunii la care ajunsese. De asemenea, s-a bucurat de un succes inegalabil în rolul contesei din „Nunta lui Figaro” de Mozart.

A cîntat sub bagheta unor iluștri dirijori ai epocii. Printre ei, Arturo Toscanini, Clemens Kraus, Wilhelm Furtwangler, Karl Bohm, Fritz Busch. Un nume care nu mai are nevoie de prezentare, spunea într-un interviu acordat BBC-ului, la cîteva decenii după moartea artistei: „Cea mai deosebită în originalitate Madame Butterfly pe care am auzit-o vreodată în viața mea”. (Herbert von Karajan)

Criticii vremii și-au spus părerea: „O frumusețe cu totul deosebită; vocea ei, ținuta scenică nu au asemănare. O nouă stea a apărut pe firmamentul operei mondiale”.

La doar 24 de ani, a fost recompensată cu cel mai înalt titlu onorific în artă dramatică din Austria și Germania acelei perioade, „Kammersangerin”.

Căsătoriile: primul soț i-a pierdut toți banii la ruletă

În anul 1926, este descoperită de contele Alexander Virubov, fost director al Teatrului Artistic din Moscova. Acesta căuta o fată care să poată cînta și în rusește. A fost fascinat de frumusețea și vocea ei dumnezeiască, îndrăgostindu-se pe loc. Împreună cu trupa teatrului rus, dă reprezentații și la București, după care pleacă să evolueze pe marile scene pariziene. Ajunși în Franța, Virubov o cere în căsătorie. Deoarece era minoră, între el și părinții tinerei a urmat un intens schimb de scrisori.

Atît mama cît și tatăl Mariei nu și-au dat acordul pentru un asemenea pas. Mai mult, au amenințat că vor lua legătura cu Poliția franceză pentru a pune capăt relației dintre cei doi. La puțin timp, tatăl fetei moare, iar după o vreme, Maria acceptă mariajul. Pleacă împreună la Berlin, unde proaspătul soț joacă într-un film.

Ulterior, pentru că nu a mai primit roluri, Virubov și-a căutat “alinarea” în jocurile de noroc, irosind toți banii cîștigați de consoartă. În 1937, în timpul turnării filmului “Starke Herzen im Storm”, Maria Cebotari îl cunoaște pe actorul Gustav Diessl de care se îndrăgostește. Divorțează de Virubov și se căsătorește cu Diessl în același an. Cu acesta din urmă a avut doi copii.

Odesa în flăcări, filmul care i-a scos din minți pe ruși și pe comuniști

Pe lîngă cariera de succes în operă, deja celebra solistă a jucat în mai multe filme. Cele opt din palmaresul ei au fost turnate în Germania și Austria, împreună cu alte vedete ale cinematografiei de atunci, inclusiv alături de soțul său. Dintre ele pot fi amintite „Trei femei ale lui Verdi”, „Visul doamnei fluture” și coproducția româno-italiană, din 1942, „Cătușe roșii” („Odesa în flăcări”), avîndu-l ca scenarist pe Nicolae Kirițescu. Opera trata drama refugiaților din Basarabia în cel de-Al Doilea Război Mondial și era un omagiu adus trupelor românești care au eliberat ținutul de peste Prut de Armata Roșie cotropitoare.

Maria Cebotari in filmul Odesa in flacari

Din păcate, istoria acestui film este tristă. După invazia sovieticilor de după 1944, a fost interzis, împreună cu multe altele, iar majoritatea actorilor arestați. Cîștigase, în 1942, Oscarul  acelor vremuri în variantă europeană, marele premiu la Festivalul de film de la Veneția. Nu s-a mai știut nimic despre el vreme de peste jumătate de veac. A fost descoperit în arhiva Cinecitta din Roma. Avea să fie proiectat în România anului 2006.

Ca și producțiile cinematografice, multe dintre înregistrările pieselor Mariei Cebotari provin din spectacole live, de pe scenele teatrelor de operă sau din studiouri radio. Aproape toate au fost digitalizate, calitatea lor devenind remarcabilă.

Final de stagiune

Cel de-al doilea soț a murit în urma a două atacuri de cord, ultimul fiind cel din 20 Martie 1948. Maria a suferit enorm. Drept consecință, la începutul anului următor, a acuzat dureri severe în timpul spectacolului ”Le nozze di Figaro” de la Teatro alla Scala.

Puțin mai tîrziu, în ultima zi a lui Martie, la Viena, consacrata soprană s-a prăbușit pe scenă în timp ce evolua în opereta lui Karl Millocker, “Der Bettelstander”. După patru zile, în urma unei intervenții chirurgicale, medicii au venit cu un diagnostic cumplit: cancer la ficat și pancreas.

Faimoasa artistă a plecat din viață la 9 Iunie 1949, la doar 39 de ani, după 18 petrecuți la cel mai înalt nivel pe scenele lumii. Cei doi copii rămași orfani au fost adoptați de către un bun prieten al sopranei, pianistul britanic Clifford Curzon și soția lui, Lucille. Este înmormîntată la cimitirul Doblinger din Viena.

În România și în RSS Moldovenească a rămas complet interzisă și necunoscută pînă la căderea URSS. Abia după 1991, în Republica Moldova numele ei a început să fie dat unor străzi și a apărut pe o marcă poștală de colecție. În 5 Octombrie 2004, la Casa Cineaștilor din Chișinău, a avut loc premiera filmului “Aria”, de Vlad Druc, după scenariul lui Dumitru Olărescu, avînd ca subiect viața și opera renumitei muziciene.