Preşedinţia a devenit pentru unii exact ceea ce este fundul calului pentru muşte

Autor: Mihai CONŢIU

Aşa cum era şi de aşteptat, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a desemnat oficial candidatura Maiei Sandu, preşedinta formaţiunii, la alegerile prezidenţiale din 30 Octombrie 2016. În comunicatul de presă al partidului se spune: „Consiliul Politic Naţional a confirmat necesitatea continuării discuţiilor cu alte forţe politice de Centru-dreapta, în vederea identificării unui candidat unic, şi a votat pentru desemnarea Maiei Sandu în calitate de candidat al PAS la alegerile prezidenţiale.”

Dată fiind şiretenia locală a comunicatului, nu putem să nu întrebăm: Dacă PAS confirmă necesitatea continuării discuţiilor cu alte forţe politice în vederea identificării unui candidat unic, atunci de ce a mai nominalizat-o pe Sandu şi nu a aşteptat finalizarea discuţiilor, ca să fie un exemplu politic pentru partenerii de discuţie? Doar la PAS activează numai oameni supercorecţi, nu?! Ce-i drept, sînt şi superinvizibili şi totalmente inexistenţi în viaţa politică. Ca şi cei ai lui Leancă, de altfel.

Partenerii de discuţie ai PAS pentru desemnarea unui candidat unic ar fi Partidul Popular European din Moldova (PPEM), Partidul Platforma DA (PPDA) şi PLDM, deocamdată. PPEM şi-l desemnase deja candidat prezidenţiabil pe Leancă, PPDA pe Andrei Năstase, iar PLDM scotoceşte prin ciubote încă soluţii. Din clipa în care PAS a scos-o în luptă pe Maia Sandu, ni se sugerează clar că acel candidat unic trebuie să fie unul dintre cei trei, nicidecum cineva neutru, din afară, unul nedesemnat de vreo formaţiune politică.

În acest scop, intuim că se va declanşa o competiţie a sondajelor de opinie la comandă politică, prin care fiecare trebuie să demonstreze celuilalt că e favorit şi, deci, merită să fie desemnat candidat unic. Asta înseamnă, în final, că acel candidat unic nu va exista, iar asta pentru că Preşedinţia a devenit exact ceea ce este fundul calului pentru muşte.

Lui Igor Dodon nu-i va rămîne drept adversari decît candidatul Puterii şi eventual Vladimir Voronin, dacă ex-preşedintele îşi va anunţa candidatura. În contextul în care cei trei candidaţi de Centru-dreapta nu vor ajunge sigur la un consens, nu vedem de ce aceştia nu ar lua în calcul sprijinirea lui Dodon, prin iniţierea unor discuţii de compromis, aşa cum a făcut Dodon atunci cînd i-a oferit votul lui Nicolae Timofti. Doar aşa poate fi îngenuncheată actuala Putere abuzivă! Doar astfel se poate ajunge şi la alegeri parlamentare anticipate!

Sigur că nu va exista nici o unanimitate în nici una dintre aceste două variante! Fiind un proiect mai curînd româno-american, candidatura Maiei Sandu nu va face decît să-l favorizeze pe candidatul actualei Puteri, care-i tot o creaţie artificială a româno-americanilor. Mai nuanţat, şi lui Iurie Leancă îi va conveni să participe tot din aceleaşi raţionamente, căci şi el pare a fi un proiect politic, numai că unul al lui Vladimir Plahotniuc. Acoperit de o vagă filieră germană. Oricît de paradoxal ar suna, această „dezbinare electorală constructivă” convine de minune nu doar româno-americanilor, ci şi ruşilor, într-o bună măsură.

Igor Dodon şi-a creat o structură politică şi o adeziune electorală majoritară în timp şi cu răbdare, iar asta nu s-a întîmplat datorită retoricii sale proruseşti, ci pe fondul anti-moldovenismului promovat de guvernanţi în ultimii şase ani, al sărăcirii populaţiei, al furturilor de miliarde şi cel al înşelării moldovenilor cu integrarea europeană, al înşelării UE, în ultimă instanţă.

În actualele circumstanţe, cei trei candidaţi de Centru-dreapta nu reprezintă nicidecum o alternativă electorală serioasă pentru Dodon. Afirmăm asta în contextul în care nu ştim în favoarea cui se va implica decisiv Renato Usatîi. Pentru Dodon, un adversar redutabil va fi cel desemnat de guvernanţi, iar asta nu în condiţiile unei lupte electorale cinstite, ci pentru că Puterea va pune la dispoziţia propriului candidat nu doar resurse administrative inepuizabile, ci şi o „numărare convenabilă a voturilor” la CEC.

Nici eventuala candidatură a lui Vladimir Voronin nu poate fi neglijată, iar asta deoarece are încă suficientă forţă de atracţie electorală şi energie. Dacă după 2001 Voronin a fost acuzat că are impact electoral în rîndul nostalgicilor sovietici, acum ne-am amuza teribil să vedem că e acuzat că are suport electoral în rîndul nostalgicilor după… Voronin. Numai că Voronin, patriot moldovean fiind, nu va candida împotriva lui Dodon pentru că ţine la ţară, la Moldova şi nu va face jocul celor care l-au dat jos de la putere prin lovitură de stat.

Spre final, să notăm cîte ceva despre primii cîţiva posibili candidaţi la Preşedinţie din Partea Puterii! Andrian Candu poate fi candidat la această funcţie la fel cum poate fi la cea de viitor premier. Din nefericire pentru el şi relativa-i tinereţe, nu doar că nu are nici un pic de charismă, dar va fi împroşcat permanent de rivalii lui politici de drept din cauza asocierii lui subordonate cu naşul său de cununie, Vladimir Plahotniuc, stăpînul politic al său şi al ţării. În plus, a cam devenit mincinosul de serviciu al ţării. Chiar şi el rîde cînd spune braşoave politice.

Într-o societate democratică civilizată şi cu o cultură politică minimă, numele lui Marian Lupu nu ar trebui să figureze nici în glumă drept candidat la Preşedinţie. Este o nulitate politică oportunistă absolută. Lui îi trebuiesc proşti şi docili prin preajmă şi Voronin a ştiut bine de ce nu l-a mai suportat în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi nu s-a gîndit nici o clipă să-i ofere cadoul visat – Preşedinţia RM. Lupu este un politician care nu vorbeşte decît cu sine, este arogant datorită protecţiei de care se bucură încă din partea lui Plahotniuc, dar, mai ales, nu a revoluţionat cu nimic viaţa politică din ţară şi nu a avut nici o idee nici cît a fost preşedinte comunist de Parlament, nici după!

La pisica politică şi pitonul politruc Dumitru Diacov nici nu îndrăznim să ne gîndim…! Lucraţi, băieţi lucraţi, căci doar n-o faceţi în interesul ţării!!!